Prorocii | Biblia Cuvântul lui Dumnezeu | Cantari

Fraţii mei, luaţi ca pildă de suferinţă şi de răbdare pe proorocii, cari au vorbit în Numele Domnului

„Nu vă atingeţi de unşii Mei, a zis El şi nu faceţi rău proorocilor Mei!“

Prorocii Biblia Cuvântul lui Dumnezeu

- Am scris un articol despre Prorocii

- Bannerul site-ului: Cântări.de

Cantari

Epistola sobornicească a lui Iacov 5: 10-11
10. Fraţii mei, luaţi ca pildă de suferinţă şi de răbdare pe proorocii, cari au vorbit în Numele Domnului.
11. Iată, noi numim fericiţi pe cei ce au răbdat. Aţi auzit vorbindu-se despre răbdarea lui Iov, şi aţi văzut ce sfârşit i-a dat Domnul, şi cum Domnul este plin de milă şi de îndurare.

Geneza 1: 26-28
26. Apoi Dumnezeu a zis: „Să facem om după chipul Nostru, după asemănarea Noastră; el să stăpânească peste peştii mării, peste păsările cerului, peste vite, peste tot pământul şi peste toate târâtoarele care se mişcă pe pământ.”
27. Dumnezeu a făcut pe om după chipul Său, l-a făcut după chipul lui Dumnezeu; parte bărbătească şi parte femeiască i-a făcut.
28. Dumnezeu i-a binecuvântat, şi Dumnezeu le-a zis: „Creşteţi, înmulţiţi-vă, umpleţi pământul, şi supuneţi-l; şi stăpâniţi peste peştii mării, peste păsările cerului, şi peste orice vieţuitoare care se mişcă pe pământ.”

Geneza 5: 1-32
1. Iată cartea neamurilor lui Adam. În ziua când a făcut Dumnezeu pe om, l-a făcut după asemănarea lui Dumnezeu.
2. I-a făcut parte bărbătească şi parte femeiască, i-a binecuvîntat, şi le-a dat numele de „om”, în ziua când au fost făcuţi.
3. La vârsta de o sută treizeci de ani, Adam a născut un fiu după chipul şi asemănarea lui, şi i-a pus numele Set.
4. După naşterea lui Set, Adam a trăit opt sute de ani; şi a născut fii şi fiice.
5. Toate zilele pe care le-a trăit Adam, au fost de nouă sute trei zeci de ani; apoi a murit.
6. La vârsta de o sută cinci ani, Set a născut pe Enos.
7. După naşterea lui Enos, Set a mai trăit opt sute şapte ani, şi a născut fii şi fiice.
8. Toate zilele lui Set au fost de nouă sute doisprezece ani; apoi a murit.
9. La vârsta de nouăzeci de ani, Enos a născut pe Cainan.
10. După naşterea lui Cainan, Enos a mai trăit opt sute cincisprezece ani, şi a născut fii şi fiice.
11. Toate zilele lui Enos au fost de nouă sute cinci ani; apoi a murit.
12. La vârsta de şapte zeci de ani, Cainan a născut pe Mahalaleel.
13. După naşterea lui Mahalaleel, Cainan a mai trăit opt sute patruzeci de ani; şi a născut fii şi fiice.
14. Toate zilele lui Cainan au fost de nouă sute zece ani; apoi a murit.
15. La vârsta de şase zeci şi cinci de ani, Mahalaleel a născut pe Iared.
16. După naşterea lui Iared, Mahalaleel a mai trăit opt sute treizeci de ani; şi a născut fii şi fiice.
17. Toate zilele lui Mahalaleel au fost de opt sute nouăzeci şi cinci de ani; apoi a murit.
18. La vârsta de o sută şasezeci şi doi de ani, Iared a născut pe Enoh.
19. După naşterea lui Enoh, Iared a mai trăit opt sute de ani; şi a născut fii şi fiice.
20. Toate zilele lui Iared au fost de nouă sute şase zeci şi doi de ani; apoi a murit.
21. La vârsta de şase zeci şi cinci de ani, Enoh a născut pe Metusala.
22. După naşterea lui Metusala, Enoh a umblat cu Dumnezeu trei sute de ani; şi a născut fii şi fiice.
23. Toate zilele lui Enoh au fost trei sute şase zeci şi cinci de ani.
24. Enoh a umblat cu Dumnezeu; apoi nu s-a mai văzut, pentru că l-a luat Dumnezeu.
25. La vârsta de o sută opt zeci şi şapte de ani, Metusala a născut pe Lameh.
26. După naşterea lui Lameh, Metusala a mai trăit şapte sute opt zeci şi doi de ani; şi a născut fii şi fiice.
27. Toate zilele lui Metusala au fost de nouă sute şase zeci şi nouă de ani; apoi a murit.
28. La vârsta de o sută optzeci şi doi de ani, Lameh a născut un fiu.
29. El i-a pus numele Noe (Adică: mângâiere.), zicînd: „Acesta ne va mângâia pentru osteneala şi truda mâinilor noastre, care vin din acest pământ, pe care l-a blestemat Domnul.”
30. După naşterea lui Noe, Lameh a mai trăit cinci sute nouă zeci şi cinci de ani; şi a născut fii şi fiice.
31. Toate zilele lui Lameh au fost de şapte sute şaptezeci şi şapte de ani; apoi a murit.
32. Noe, la vârsta de cinci sute de ani, a născut pe Sem, Ham şi Iafet.

Geneza 6: 1-22
1. Când au început oamenii să se înmulţească pe faţa pământului, şi li s-au născut fete,
2. fiii lui Dumnezeu (Iuda v. 6 - îngerii cari nu şi-au păstrat vrednicia, ci şi-au părăsit locuinţa...) au văzut că fetele oamenilor erau frumoase; şi din toate şi-au luat de neveste pe acelea pe care care şi le-au ales.
3. Atunci Domnul a zis: „Duhul Meu nu va rămânea (Sau: Nu se va lupta, sau nu va stăpâni.) pururea în om, căci şi omul nu este decât carne păcătoasă: totuşi (Sau: de aceea.) zilele lui vor fi de o sută douăzeci de ani.”
4. Uriaşii (evreieste. nephilim, gr. gígantes) erau pe pământ în vremurile acelea, şi chiar şi după ce s-au împreunat fiii lui Dumnezeu cu fetele oamenilor, şi le-au născut ele copii: aceştia erau vitejii care au fost în vechime, oameni cu nume.
5. Domnul a văzut că răutatea omului era mare pe pământ, şi că toate întocmirile gândurilor din inima lui erau îndreptate în fiecare zi numai spre rău.
6. I-a părut rău Domnului că a făcut pe om pe pământ, şi S-a mâhnit în inima Lui.
7. Şi Domnul a zis: „Am să şterg de pe faţa pământului pe omul pe care l-am făcut, de la om până la vite, până la târâtoare, şi până la păsările cerului; căci Îmi pare rău că i-am făcut.”
8. Dar Noe a căpătat milă înaintea Domnului.
9. Iată care sunt urmaşii lui Noe. Noe era un om neprihănit şi fără pată între cei din vremea lui: Noe umbla cu Dumnezeu.
10. Noe a născut trei fii: Sem, Ham şi Iafet.
11. Pământul era stricat înaintea lui Dumnezeu, pământul era plin de sâlnicie.
12. Dumnezeu S-a uitat spre pământ, şi iată că pământul era stricat; căci orice făptură îşi stricase calea pe pământ.
13. Atunci Dumnezeu a zis lui Noe: „Sfârşitul oricărei făpturi este hotărât înaintea Mea, fiindcă au umplut pământul de slnicie; iată, am să-i nimicesc împreună cu pământul.
14. Fă-ţi o corabie din lemn de gofer (chiparos); corabia aceasta s-o împarţi în cămăruţe, şi s-o tencuieşti cu smoală pe dinăuntru şi pe din afară.
15. Iată cum s-o faci: corabia să aibă trei sute de coţi în lungime, cincizeci de coţi în lăţime şi treizeci de coţi în înălţime.
16. Să faci corăbiei o fereastră (Sau: acoperiş), sus, lată de un cot; uşa s-o pui în latura corăbiei; şi să faci un rând de cămări jos, altul la mijloc şi altul sus.
17. Şi, iată că Eu am să fac să vină un potop de ape pe pământ, ca să nimicească orice făptură de supt cer, care are suflare de viaţă; tot ce este pe pământ va pieri.
18. Dar cu tine fac un legământ; să intri în corabie, tu şi fiii tăi, nevastă-ta şi nevestele fiilor tăi împreună cu tine.
19. Din tot ce trăieşte, din orice făptură, să iei în corabie câte două din fiecare soi, ca să le ţii vii cu tine: să fie o parte bărbătească şi o parte femeiască.
20. Din păsări după soiul lor, din vite după soiul lor, şi din toate târâtoarele de pe pământ după soiul lor, să vină la tine înăuntru câte două din fiecare soi, ca să le ţii cu viaţă.
21. Şi tu, ia-ţi din toate bucatele care se mănâncă, şi fă-ţi merinde din ele, ca să-ţi slujească de hrană ţie şi lor.”
22. Aşa a şi făcut Noe: a făcut tot ce-i poruncise Dumnezeu.

Evanghelia după Matei 24: 37-39
37. Cum s-a întâmplat în zilele lui Noe, aidoma se va întâmpla şi la venirea Fiului omului.
38. În adevăr, cum era în zilele dinainte de potop, când mâncau şi beau, se însurau şi se măritau, până în ziua când a intrat Noe în corabie,
39. şi n-au ştiut nimic, până când a venit potopul şi i-a luat pe toţi, tot aşa va fi şi la venirea Fiului omului.

Evanghelia după Luca 17: 26-27
26. Ce s-a întâmplat în zilele lui Noe, se va întâmpla la fel şi în zilele Fiului omului:
27. mâncau, beau, se însurau şi se măritau până în ziua când a intrat Noe în corabie; şi a venit potopul şi i-a prăpădit pe toţi.

Epistola a doua sobornicească a lui Petru 2: 4-5
4. Căci dacă n-a cruţat Dumnezeu pe îngerii cari au păcătuit, ci i-a aruncat în Adânc (greceşte: ταρταρόωσας - tartarOsas; engleza: Tartarus), unde stau înconjuraţi de întunerec, legaţi cu lanţuri şi păstraţi pentru judecată;
5. dacă n-a cruţat El lumea veche, ci a scăpat pe Noe, acest propovăduitor al neprihănirii, împreună cu alţi şapte inşi, când a trimes potopul peste o lume de nelegiuiţi;

2 Peter 2: 4
4. For if God didn’t spare the angels who sinned but threw them down into Tartarus (greek: ταρταρόωσας - tartarOsas; English: Tartarus) and delivered them to be kept in chains of darkness until judgment;

- Cuvintele „Adânc”(abis)(greceşte: ἄβυσσος - abusson) şi „tartar (greceşte: ταρταρόωσας - tartarOsas; engleză: Tartarus)” nu se referă la iad
- Necredincioșii nu vor petrece eternitatea suferind în adânc”(abis)(greceşte: ἄβυσσος) şi în tartar (greceşte: ταρταρόωσας - tartarOsas; engleza: Tartarus). ci in iazul cu foc(greceşte: limnE engleza lake with fire and sulfur) dacă nu se pocaiesc - Faptele Apostolilor 17: 30

Faptele Apostolilor 17: 30
30. Dumnezeu nu ţine seama de vremurile de neştiinţă, şi porunceşte acum tuturor oamenilor de pretutindeni să se pocăiască (greceşte: μετανοεῖν - Metanoein - engleza: to be after minding - to be repenting);

Epistola lui Pavel către Romani 15: 4-7
4. Şi tot ce a fost scris mai înainte, a fost scris pentru învăţătura noastră, pentruca, prin răbdarea şi prin măngăierea pe care o dau Scripturile, să avem nădejde.
5. Dumnezeul răbdării şi al mângăierii să vă facă să aveţi aceleaşi simţiminte, unii faţă de alţii, după pilda lui Hristos Isus;
6. pentruca toţi împreună, cu o inimă şi cu o gură, să slăviţi pe Dumnezeu, Tatăl Domnului nostru Isus Hristos.
7. Aşa dar, primiţi-vă unii pe alţii, cum v-a primit şi pe voi Hristos, spre slava lui Dumnezeu.

Epistola lui Pavel către Efeseni 2: 10-22
10. Căci noi suntem lucrarea Lui, şi am fost zidiţi în Hristos Isus pentru faptele bune, pe cari le-a pregătit Dumnezeu mai dinainte, ca să umblăm în ele.
11. De aceea voi, cari altădată eraţi Neamuri din naştere, numiţi netăiaţi împrejur de către aceia cari se cheamă tăiaţi împrejur, şi cari sunt tăiaţi împrejur în trup de mâna omului:
12. aduceţi-vă aminte că în vremea aceea eraţi fără Hristos, fără drept de cetăţenie în Israel, străini de legămintele făgăduinţei, fără nădejde şi fără Dumnezeu în lume.
13. Dar acum, în Hristos Isus, voi, cari odinioară eraţi depărtaţi, aţi fost apropiaţi prin sângele lui Hristos.
14. Căci El este pacea noastră, care din doi a făcut unul, şi a surpat zidul de la mijloc care-i despărţea,
15. şi, în trupul Lui, a înlăturat vrăjmăşia dintre ei, Legea poruncilor, în orânduirile ei, ca să facă pe cei doi să fie în El însuş un singur om nou, făcând astfel pace;
16. şi a împăcat pe cei doi cu Dumnezeu într-un singur trup, prin cruce, prin care a nimicit vrăjmăşia.
17. El a venit astfel să aducă vestea bună a păcii vouă celor ce eraţi departe, şi pace celor ce erau aproape.
18. Căci prin El şi unii şi alţii avem intrare la Tatăl, într-un Duh
19. Aşa dar, voi nu mai sunteţi nici străini, nici oaspeţi ai casei, ci sunteţi împreună cetăţeni cu sfinţii, oameni din casa lui Dumnezeu,
20. fiind zidiţi pe temelia apostolilor şi proorocilor, piatra din capul unghiului fiind Isus Hristos.
21. În El toată clădirea, bine închegată, creşte ca să fie un Templu sfânt în Domnul.
22. Şi prin El şi voi sunteţi zidiţi împreună, ca să fiţi un lăcaş al lui Dumnezeu, prin Duhul.

Epistola a doua a lui Pavel catre Timotei 3: 14-17
14. Tu să rămâi în lucrurile, pe cari le-ai învăţat şi de cari eşti deplin încredinţat, căci ştii de la cine le-ai învăţat:
15. din pruncie cunoşti Sfintele Scripturi, cari pot să-ţi dea înţelepciunea care duce la mântuire, prin credinţa în Hristos Isus.
16. Toată Scriptura este însuflată de Dumnezeu şi de folos ca să înveţe, să mustre, să îndrepte, să dea înţelepciune în neprihănire,
17. pentruca omul lui Dumnezeu să fie desăvârşit şi cu totul destoinic pentru orice lucrare bună.

- Comentariu bilblic al credinciosului NT de William McDonald la:
- 2 Timotei 3: 14-17
3: 14 De nenumarate ori lui Timotei i se aminteşte să stăruie în invăţăturile Cuvântului lui Dumnezeu.
- Aceasta va fi marea lui resursă în ziua când doctrinele false vor ţaşni din tote părţile.
- Daca el cunoştea şi asculta de Cuvântul Scripturilor, înseamnă că nu va fi derutat de aceste rafinate invăţături false.
- Timotei nu numai că a învăţat marile adevaruri ale credinţei, ci a fost personal asigurat de ele.
- Negreşit i se va fi spus de către unii ca atari invăţături sunt demodate, că nu corespund cu nivelul cultural şi intelectual din vremea lui.
- Dar el este îndemnat să nu renunţe la adevăr, in favoarea unor teorii sau speculaţii pur omeneşti.
- Apostolul îl sfătuieşte în continuare sa-i aducă aminte de la cine a invăţat aceste adevăruri.
- Există unele deosebiri de vederi cu privire la pesoana pe care o reprezintă pronumele (care) din acest verset. Este vorba despre Pavel, despre mama şi bunica lui Timotei, sau despre apostoli în general?
- În orice caz, ideia care se desprinde este ca Sfintele Scripturi îi fusese predate de către cei ale caror vieţi pusesără în evidenţă realitatea credinţei lor.
- Fusesără oameni evlavioşi, care au trăit cu un singur ţel in viaţă: să dea slavă lui Dumnezeu.
3: 15 Este un verset cât se poate de evocator, in care suntem informaţi că din copilarie Timotei a ajuns sa cunoască sfintele scrieri sau epistole.
- Ba chiar reiese din acest verset că atunci când mama lui Timotei i-a predat primele noţiuni de scris si citit, s-a folosit de abecedar de Sfintele Scripturi ale Vechiului Testament!
- Din frageda pruncie el s-a aflat sub influenţa scrierilor inspirate, drept care sub nici o formă nu are voie sa dea uitarii acea binecuvantată Carte ce i-a modelat caracterul de viaţă, pentru Dumnezeu şi pentru ce este bun.
- Sfintele Scripturi - ni se spune în acest verset - pot să le dea necurmat oamenilor înţelepciune spre mântuire. Asta inseamnă, mai întâi de tote, ca oamenii află de calea mântuirii din Biblie.
- Dar versetul mai poate sugera că siguranţa mântuirii vine prin Cuvântul lui Dumnezeu.
- Mântuirea este prin credinţă care este în Hristos Isus. Să luam bine seama la aceste cuvinte:
- Ea nu este prin faptele bune, prin botez, prin apartenenţa la o biserică, prin confirmare, prin ascultarea de cele zece porunci, prin păzirea reguli de aur sau prin orce altă cale ce presupune efortul, sau meritul uman.
- Mântuirea este prin credinţa în Fiul lui Dumnezeu.
3: 16 Când Pavel se referă la toata Scriptura, negreşit are in vedere întreg Vechiul Testament dar şi parţi din Noul Testament care existau deja.
- La 1 Timotei 5: 18, el citeaza din evanghelia după Luca (10:7), tratand-o ca pe Sfânta Scrptura. Iar Petru, la rândul lui numeste epistolele lui Pavel Scripturi:
2 Petru 3: 14-16).

Epistola a doua sobornicească a lui Petru 3: 14-16
14. De aceea, prea iubiţilor, fiindcă aşteptaţi aceste lucruri, siliţi-vă să fiţi găsiţi înaintea Lui fără prihană, fără vină, şi în pace.
15. Să credeţi că îndelunga răbdare a Domnului nostru este mântuire, cum v-a scris şi prea iubitul nostru frate Pavel, după înţelepciunea dată lui,
16. ca şi în toate epistolele lui, când vorbeşte despre lucrurile acestea. În ele sunt unele lucruri grele de înţeles, pe cari cei neştiutori şi nestatornici le răstâlmăcesc ca şi pe celelalte Scripturi, spre pierzarea lor.

Evanghelia dupa Luca 10: 7
7. Să rămâneţi în casa aceea, şi să mâncaţi şi să beţi ce vi se va da; căci vrednic este lucrătorul de plata sa. Să nu umblaţi din casă în casă.

- Astăzi suntem indreptăţiţi să aplicăm versetul la întreaga Biblie.
- Acesta este unul din cele mai importante versete din toata Biblia pe tema inspiraţiei.
- El ne învaţă ca Scripturile sunt însuflate de Dumbezeu (ca Dumnezeua a turnat suflarea Lui în ele).
- In chip miraculos, El a comunicat cuvântul Lui oamenilor, conducându-i in redactarea sa, pentru a fi pastrat pentru toate generaţiile.
- Ceea ce au scris aceştia au fost însuşi Cuvântul lui Dumnezeu, tot atat de adevarat este ca înseşi cuvintele folosite de ei au fost cele date lor de Duhul Sfânt.
- Astfel citim la 1 Corinteni 2: 13 "Şi vorbim despre ele nu cu vorbiri învăţate de la înţelepciunea omenească, ci cu vorbiri învăţate de la Duhul Sfînt, întrebuinţând o vorbire duhovnicească pentru lucrurile duhovniceşti.

13. Şi vorbim despre ele nu cu vorbiri învăţate de la înţelepciunea omenească, ci cu vorbiri învăţate de la Duhul Sfânt, întrebuinţând o vorbire duhovnicească pentru lucrurile duhovniceşti.
- Daca este să reţinem ceva din acest verset, in primul rând trebuie să reţinem că scriitorii înspiraţi au folosit Cuvintele învăţate de Duhul Sfânt. Aşa se înţelege prin înspiraţie verbala.
- Scriitorii Bibliei nu au dat lucrurilor înterpretarea lor particulară, ci au scris mesajul transmis lor de către Dumnezeu.
"Stiind mai întai ca nici o prorocie din Scrptură nu este cu o înterpretare particulara, căci nici o prorocie nu a fost adusă prin voia omului, oameni sfinţi ai lui Dumnezeu au vorbit fiind miscaţi de Duhul Sfânt" (2 Petru 1: 20-21)

Epistola a doua sobornicească a lui Petru 1: 20-21
20. Fiindcă mai întâi de toate, să ştiţi că nicio proorocie din Scriptură nu se tâlcuieşte singură.
21. Căci nici o proorocie n-a fost adusă prin voia omului; ci oamenii au vorbit de la Dumnezeu, mânaţi de Duhul Sfânt.
- Este fals sa se afirme că Dumnezeu le-a dat gândurile respectiv scriitorilor individuali, permiţindu-le apoi sa exprime aceste gânduri în cuvinte proprii.
- Adevărul susţinut făra echivoc de Scripuri este că înseşi cuvintele iniţial transmise de Dumnezeu oamenilor au fost insuflate de Dumnezeu.
- Pentru că Biblia este Cuvântul lui Dumnezeu, este de folos. ca să înveţe. Fiecare porţiune este de folos. Deşi mulţi se intreabă în legătură cu unele genealogii sau pasaje obscure, mintea învaţată de Duhul Sfânt îşi va da însă seamă că există hrană spirituală in fiecare cuvânt ce a ieşit din gura lui Dumnezeu.
- Biblia este de folos ca să înveţe. Ea ne prezintă mintea (Gândirea) lui Dumnezeu cu privire la teme cum ar fii Treimea, ingerii, omul, păcatul, mântuirea, sfintirea, biserica si evenimentele viitoare.
- Apoi ea este de folos să mustre (in versiunea romana: "sa convingă", n.tr.)
- Pe masură ce citim Biblia, constatăm că ne arată cu precizie acele lucruri din viaţa noastră ce nu sunt placute lui Dumnezeu.
- De asemenea, ea este de folos înfirmarea învaţaturilor greşite şi pentru răspunsurile care trebuie date ispititorului.
Epistola luipavel catre Efeseni 6: 10-19
10. Încolo, fraţilor, întăriţi-vă în Domnul şi în puterea tăriei Lui.
11. Îmbrăcaţi-vă cu toată armătura lui Dumnezeu, ca să puteţi ţinea piept împotriva uneltirilor diavolului.
12. Căci noi n-avem de luptat împotriva cărnii şi sângelui, ci împotriva căpeteniilor, împotriva domniilor, împotriva stăpânitorilor întunerecului acestui veac, împotriva duhurilor răutăţii cari sunt în locurile cereşti.
13. De aceea, luaţi toată armătura lui Dumnezeu, ca să vă puteţi împotriviîn ziua cea rea, şi să rămîneţi în picioare, după ce veţi fi biruit totul.
14. Staţi gata dar, avînd mijlocul încins cu adevărul, îmbrăcaţi cu platoşa neprihănirii,
15. avînd picioarele încălţate cu rîvna Evangheliei păcii.
16. Pe deasupra tuturor acestora, luaţi scutul credinţei, cu care veţi putea stinge toate săgeţile arzătoare ale celui rău.
17. Luaţi şi coiful mîntuirii şi sabia Duhului, care este Cuvântul lui Dumnezeu.
18. Faceţi în toată vremea, prin Duhul, tot felul de rugăciuni şi cereri. Vegheaţi la aceasta, cu toată stăruinţa, şi rugăciune pentru toţi sfinţii,
19. şi pentru mine, ca, oridecîteori îmi deschid gura, să mi se dea cuvînt, ca să fac cunoscut cu îndrăzneală taina Evangheliei,

- Apoi Cuvântul lui Dumnezeu e de folos sa îndrepte. El nu numai ca ne scote în evidenţă ce este greşit, ci prezintă şi calea prin care se poate indrepta această greseală.
- De pildă, Scrpturile nu spune doar:" Cine fură sa nu mai fure", ci adaugă:"Mai degrabă sa lucreze cu mâinile sale cea ce este bine, pentru ca sa aibă sa dea la cel ce duce lipsă."
- Prima parte a versetului am putea-o consideră mustrarea, iar a doua parte am putea-o considera îndreptarea. (Efeseni 4: 28)

Epistola lui Pavel catre Efeseni 4: 28
28. Cine fură, să nu mai fure; ci mai de grabă să lucreze cu mâinile lui la ceva bun, ca să aibă ce să dea celui lipsit.

- In fine, Biblia este de folos ca să instruiască în neprihanire.
- Harul lui Dumnezeu ne invaţa sa traim o viaţa evlavioasa, dar Cuvântul lui Dumnezeu prezintă in amănunt lucrurile din care e alcatuită o viaţa evlavioasa.

3: 17 Prin Cuvânt, omul lui Dumnezeu poate sa fie complet sau matur.
- El este cu totul echipat cu toate cele de trebuinţa pentru a savârşi orice lucrare buna, acesta din urma fiind ţelul mântuirii sale (Efeseni 2: 8-10)

Epistola lui Pavel catre Efeseni 2: 8-10
8. Căci prin har aţi fost mântuiţi, prin credinţă. Şi aceasta nu vine de la voi; ci este darul lui Dumnezeu.
9. Nu prin fapte, ca să nu se laude nimeni.
10. Căci noi suntem lucrarea Lui, şi am fost zidiţi în Hristos Isus pentru faptele bune, pe cari le-a pregătit Dumnezeu mai dinainte, ca să umblăm în ele.
- Asta este un contrast izbitor cu concepţii moderne care susţin ca oamenii trebuie dotaţi cu diplome academice.
- Iată ce scrie Lensky în această privinţă:
- Scriptura este astfel într-o poziţie unică, nesuferind nici comparaţie; nici altă carte, biblioteca sau orice alt lucru din lume nu poate să-l facă pe un păcătos pierdut inţelept in vederea mântuirii; nici o alta scriptură, întrucât îi lipseste inspiraţia lui Dumnezeu, indiferent de folosul pe care l-ar aduce pe alt plan, nu poate fi de nici un folos pentru realizarea acestor obiective:
- Să ne înveţe elementele de baza ale mântuirii - să înfirme minciunile si amăgirile celor care neagă acest adevăr
- Să-l restaureze pe un păcatos sau pe un creştin căzut de la poziţia dreaptă - să educe, să pregatească, să antreneze şi să-l disciplineze pe cineva în neprihanirea autentică. - (3:17) Lensky, Epistles, pg.841.

Proverbe 16: 31
31. Perii albi sunt o cunună de cinste, ea se găseşte pe calea neprihănirii. -

Proverbe 20: 29
29. Slava tinerilor este tăria, dar podoaba bătrînilor sînt perii albi. -

Evanghelia după Luca 8: 31
31. Şi dracii rugau stăruitor pe Isus să nu le poruncească să se ducă în Adânc (abis)(greceşte: ἄβυσσος - abusson).”

Luke 8: 31
31. And they begged Him not to banish them to the abyss (greek: ἄβυσσος - abusson).

- Adâncul(abis)(greceşte: ἄβυσσος - abusson) nu reprezintă iadul - pentru - iazul (greceşte: λίμνῃ - limnE) cu (foc şi cu pucioasă - πυρὶ καὶ θείῳ - puri kai theiO) - (engleză lake with fire and sulfur).

Apocalipsa lui Ioan 21: 8
8. Dar cât despre fricoşi, necredincioşi, scârboşi, ucigaşi, curvari, vrăjitori, închinătorii la idoli, şi toţi mincinoşii, partea lor este în iazul, care arde cu foc şi cu pucioasă, adică moartea a doua (greceşte: θάνατος ὁ δεύτερος - thanatos ho deuteros).”

Revelation 21: 8
8 But as for the cowardly, the faithless, the detestable, as for murderers, the sexually immoral, sorcerers, idolaters, and all liars, their portion will be in the lake that burns with fire and sulfur, which is the second death.”

Apocalipsa lui Ioan 20: 1-3
1. Apoi am văzut pogorîndu-se din cer un înger, care ţinea în mână cheia Adâncului (greceşte: κλεῖν τῆς ἀβύσσου - klein tEs abussou) şi un lanţ mare.
2. El a pus mâna pe balaur, pe şarpele cel vechi, care este diavolul şi Satana, şi l-a legat pentru o mie de ani.
3. L-a aruncat în adînc (greceşte: ἄβυσσος - abusson), l-a închis acolo, şi a pecetluit intrarea deasupra lui, ca să nu mai înşele neamurile, până se vor împlini cei o mie de ani. După aceea, trebuie să fie deslegat pentru puţină vreme.

Revelation 20: 1-3
1 Then I saw an angel coming down from heaven with the key to the abyss and a great chain in his hand.
2 He seized the dragon, that ancient serpent who is the Devil and Satan, and bound him for 1,000 years.
3 He threw him into the abyss (ἄβυσσον - abusson), closed it, and put a seal on it so that he would no longer deceive the nations until the 1,000 years were completed. After that, he must be released for a short time.

1. un înger (care ţinea în mînă cheia Adâncului (greceşte: κλεῖν τῆς ἀβύσσου - klein tEs abussou) şi un lanţ mare pune mâna pe balaur.

2. L-a legat pentru o mie de ani pe balaur (greceşte: τὸν δράκοντα - ton drakonta - engleză: the dragon)

(pe şarpele cel vechi (τὸν οφις τὸν ἀρχαῖος - ton ophin ton archaion), care este Diavolul (ὅς ἐστιν Διάβολος - hos estin diabolos; engleza: who is the Devil), şi Satana - ( greceşe: καὶ ὁ Σατανᾶς - kai ho satanas - engleza: and the Satan).

3. L-a aruncat în adînc - fântâna abisului (deci o fântână care duce în fundul pământului).

4. L-a aruncat în adînc, l-a închis acolo si la legat(greceşte: καὶ ἔδησεν αὐτὸν - kai edEsen auton - engleza: and he-binds him) şi l-a legat pentru o mie de ani ( greceste: χίλια ἔτη - chilia etE - in engleza: thousand years).

5. şi a pecetluit intrarea deasupra lui - intrarea abisului(greceste: ἄβυσσον - abusson) - ca să nu mai înşele neamurile.

6. După aceea, trebuie să fie deslegat pentru puţină vreme.

Epistola către Iuda versul 6:
6. El a păstrat pentru judecata zilei celei mari, puşi în lanţuri veşnice, în întunerec, pe îngerii cari nu şi-au păstrat vrednicia, ci şi-au părăsit locuinţa.

- Comentariu bilblic al credinciosului VT de William McDonald la:
- Geneza 6: 2, 4
- Fii lui Dumnezeu au fost îngerii căzuţi care şi-au parasit sfera cuvenită (Iuda 6), căsatorindu-se cu femei de pe pămant, o forma de perturbaţie sexuală care a fost extrem de detestabilă inaintea lui Dumnezeu.
- Fii lui Dumnezeu ca termen pentru îngeri este o expresie semitică standard. Pasajul din Juda 6,7 sugerează că ingerii care şi-au părăsit starea de inceput s-au facut vinovaţi de un comportament sexual din cale de afară de josnic.
- Observati cuvintele Sodoma şi Gomora de la inceputul versetului 7, imediat dupa descrierea ingerilor căzuţi.
- Principala obiecţie adusă acestui punct de vedere este că îngerii nu se reproduc sexual, dupa cum ştim (Matei 22: 30) este folosit ca argument în sprijinul punctului de vedere ca îngerii nu se căsătoresc.
- Dar ceea ce spune versetul este că îngerii in ceruri nici nu se însoara, nici nu se mărită.
- Îngeri imbrăcati in chip uman, i s-au arătat lui Avram (Geneza 18: 1-5) şi transpare din text că cei doi Îngeri care sau dus la Sodoma aveau un corp uman şi erau capabili de a mânca.

Unger: Dicționar biblic
- A se vedea, de asemenea, uriașul considerat de mulți drept semidumnezei uriași, urmașii nefirești ai „fiicei om” (femeie muritoare) în conviețuire cu „fiii lui Dumnezeu” (îngerii; cf. Geneza 6: 1-4)
- Acest lucru este absolut nefiresc unirea, încălcând calea de a fi creată de Dumnezeu, a fost o anomalie atât de infernală încât a fost necesar judecata potopului.
- O altă viziune a Nephilimului este că aceștia au fost deosebit de violenți (numele este de la o rădăcină, „a cădea”, adică asupra altor oameni), oameni puternici („puternici”) și infami („oameni de renume”) oameni care au precedat căsătoriile din v.2.
- Acest punct de vedere explică adesea unirile ca împletire a liniei evlavioase a lui Set (descrise în 4: 25-5: 32) cu linia necinstită a lui Cain (4: 1-24)

Nummeri 13: 33
33. Apoi am mai văzut în ea pe uriaşi, pe copiii lui Anac, cari se trag din neamul uriaşilor(Nefilimi): înaintea noastră şi faţă de ei parcă eram nişte lăcuste.“

Geneza 7: 1-24
1. Domnul a zis lui Noe: „Intră în corabie, tu şi toată casa ta; căci te-am văzut fără prihană înaintea Mea în neamul acesta de oameni.
2. Ia cu tine câte şapte perechi din toate dobitoacele curate, câte o parte bărbătească şi câte o parte femeiască; o pereche din dobitoacele care nu sunt curate, câte o parte bărbătească şi câte o parte femeiască;
3. şi câte şapte perechi de asemenea, din păsările cerului, câte o parte bărbătească şi câte o parte femeiască, pentru ca să le ţii vie sămânţa pe toată faţa pământului.
4. Căci după şapte zile, voi face să ploaie pe pământ patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi; şi voi şterge astfel de pe faţa pământului toate făpturile pe care le-am făcut.”
5. Noe a făcut tot ce-i poruncise Domnul.
6. Noe era de şase sute de ani, când a venit potopul pe pământ.
7. Şi Noe a intrat în corabie cu fiii săi, cu nevastă-sa şi cu nevestele fiilor săi, din pricina apelor potopului.
8. Din dobitoacele curate şi din dobitoacele necurate, din păsări şi din tot ce se târăşte pe pământ,
9. au intrat în corabie la Noe, două câte două, câte o parte bărbătească şi câte o parte femeiască, aşa cum poruncise Dumnezeu lui Noe.
10. După cele şapte zile, au venit apele potopului pe pământ.
11. În anul al şasesutelea al vieţii lui Noe, în luna a doua, în ziua a şaptesprezecea a lunii, în ziua aceea, s-au rupt toate izvoarele Adâncului celui mare şi s-au deschis stăvilarele cerurilor.
12. Ploaia a căzut pe pământ patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi.
13. În aceeaşi zi au intrat în corabie: Noe, Sem, Ham şi Iafet, fiii lui Noe, nevasta lui Noe şi cele trei neveste ale fiilor lui cu ei:
14. ei, şi toate fiarele câmpului, după soiul lor, toate vitele după soiul lor, toate târâtoarele care se târăsc pe pământ după soiul lor, toate păsările după soiul lor, toate păsărelele, tot ce are aripi.
15. Au intrat în corabie la Noe, două câte două, din orice făptură care are suflare de viaţă.
16. Cele care au intrat, erau câte o parte bărbătească şi câte o parte femeiască, din orice făptură, după cum poruncise Dumnezeu lui Noe. Apoi Domnul a închis uşa după el.
17. Potopul a fost patruzeci de zile pe pământ. Apele au crescut şi au ridicat corabia, şi ea s-a înălţat deasupra pământului.
18. Apele au ajuns mari şi au crescut foarte mult pe pământ, şi corabia plutea pe deasupra apelor.
19. Apele au ajuns din ce în ce mai mari şi toţi munţii înalţi, care sunt supt cerul întreg, au fost acoperiţi.
20. Cu cincisprezece coţi sau înălţat apele deasupra munţilor, care au fost acoperiţi.
21. Şi a pierit orice făptură care se mişcă pe pământ, atât păsările cât şi vitele şi fiarele, tot ce se târa pe pământ, şi toţi oamenii.
22. Tot ce răsufla, tot ce avea suflare de duh de viaţă în nări, tot ce era pe pământul uscat, a murit.
23. Toate făpturile care erau pe faţa pământului au fost nimicite, de la om până la vite, până la târâtoare şi până la păsările cerului: au fost nimicite de pe pământ. N-a rămas decât Noe şi ce era cu el în corabie.
24. Apele au fost mari pe pământ o sută cincizeci de zile.

Geneza 8: 1-22
1. Dumnezeu Şi-a adus aminte de Noe, de toate vieţuitoarele şi de toate vitele care erau cu el în corabie; şi Dumnezeu a făcut să sufle un vânt pe pământ, şi apele s-au potolit.
2. Izvoarele Adâncului şi stăvilarele cerurilor au fost închise, şi ploaia din cer a fost oprită.
3. Apele au scăzut de pe faţa pământului, scurgându-se şi împuţinându-se, şi, după o sută cincizeci de zile, apele s-au micşorat.
4. În luna a şaptea, în ziua a şaptesprezecea a lunii, corabia s-a oprit pe munţii Ararat.
5. Apele au mers scăzând pînă în luna a zecea. În luna a zecea, în ziua întâi a lunii, s-au văzut vârfurile munţilor.
6. După patruzeci de zile, Noe a deschis fereastra corăbiei pe care o făcuse.
7. A dat drumul unui corb, care a ieşit, ducându-se şi întorcându-se, până când au secat apele de pe pământ porumbel, ca să vadă dacă scăzuseră apele de pe faţa pământului.
9. Dar porumbelul n-a găsit nici un loc ca să-şi pună piciorul, şi s-a întors la el în corabie, căci erau ape pe toată faţa pământului. Noe a întins mâna, l-a luat, şi l-a băgat la el în corabie.
10. A mai aşteptat alte şapte zile, şi iarăşi a dat drumul porumbelului din corabie.
11. Porumbelul s-a întors la el spre seară; şi iată că în ciocul lui era o frunză de măslin ruptă de curând. Noe a cunoscut astfel că apele scăzuseră pe pământ.
12. A mai aşteptat alte şapte zile; şi a dat drumul porumbelului. Dar porumbelul nu s-a mai întors la el.
13. În anul şase sute unu, în luna întâi, în ziua întâi a lunii, apele secaseră pe pământ. Noe a ridicat învelitoarea corăbiei: s-a uitat, şi iată că faţa pământului se uscase.
14. În luna a doua, în a douăzeci şi şaptea zi a lunii, pământul era uscat de tot.
15. Atunci Dumnezeu a vorbit lui Noe, şi i-a zis:
16. „Ieşi din corabie, tu şi nevastă-ta, fiii tăi şi nevestele fiilor tăi cu tine!
17. Scoate afară împreună cu tine toate vieţuitoarele de tot felul care sunt cu tine, atât păsările cât şi vitele şi toate târâtoarele care se târăsc pe pământ: să mişune pe pământ, să crească şi să se înmulţească pe pământ.”
18. Şi Noe a ieşit afară cu fiii săi, cu nevastă-sa şi cu nevestele fiilor săi.
19. Toate dobitoacele, toate târâtoarele, toate păsările, tot ce se mişcă pe pământ, după soiurile lor, au ieşit din corabie.
20. Noe a zidit un altar Domnului; a luat din toate dobitoacele curate şi din toate păsările curate, şi a adus arderi de tot pe altar.
21. Domnul a mirosit un miros plăcut; şi Domnul a zis în inima Lui: „Nu voi mai blestema pământul, din pricina omului, pentru că întocmirile gândurilor din inima omului sunt rele din tinereţea lui; şi nu voi mai lovi tot ce este viu, cum am făcut.
22. Cât va fi pământul, nu va înceta semănatul şi seceratul, frigul şi căldura, vara şi iarna, ziua şi noaptea!”

Geneza 9: 1-19
1. Dumnezeu a binecuvîntat pe Noe şi pe fiii săi, şi le-a zis: „Creşteţi, înmulţiţi-vă, şi umpleţi pământul.
2. S-apuce groaza şi frica de voi pe orice dobitoc de pe pământ, pe orice pasăre a cerului, pe tot ce se mişcă pe pământ şi pe toţi peştii mării: vi le-am dat în mâinile voastre!
3. Tot ce se mişcă şi are viaţă, să vă slujească de hrană: toate acestea vi le dau, ca şi iarba verde.
4. Numai carne cu viaţa ei, adică sângele ei, să nu mâncaţi.
5. Căci voi cere înapoi sângele vieţilor voastre; îl voi cere înapoi de la orice dobitoc; şi voi cere înapoi viaţa omului din mâna omului, din mâna oricărui om, care este fratele lui.
6. Dacă varsă cineva sângele omului, şi sângele lui să fie vărsat de om; căci Dumnezeu a făcut pe om după chipul Lui.
7. Iar voi, creşteţi şi înmulţiţi-vă; răspîndiţi-vă pe pământ, şi înmulţiţi-vă pe el!”
8. Dumnezeu a mai vorbit lui Noe şi fiilor lui care erau cu el, şi a zis:
9. „Iată, Eu fac un legământ cu voi, şi cu sămânţa voastră, care va veni după voi;
10. cu toate vieţuitoarele, care sunt cu voi, atât păsările cât şi vitele, şi toate fiarele de pe pământ care sunt cu voi; cu toate cele care au ieşit din corabie şi cu orice alte dobitoace de pe pământ.
11. Fac un legământ cu voi că nici o făptură nu va mai fi nimicită de apele potopului, şi nu va mai veni potop ca să pustiască pământul.”
12. Şi Dumnezeu a zis: „Iată semnul legământului pe care-l fac între Mine şi voi, şi între toate vieţuitoarele care sunt cu voi, pentru toate neamurile de oameni în veci:
13. curcubeul Meu, pe care l-am aşezat în nor, el va sluji ca semn al legământului dintre Mine şi pământ.
14. Când voi strânge nori deasupra pământului, curcubeul se va arăta în nor;
15. şi Eu Îmi voi aduce aminte de legământul dintre Mine şi voi şi dintre toate vieţuitoarele de orice trup; şi apele nu se vor mai face un potop, ca să nimicească orice făptură.
16. Curcubeul va fi în nor; şi Eu Mă voi uita la el, ca să-Mi aduc aminte de legământul cel veşnic dintre Dumnezeu şi toate vieţuitoarele de orice trup de pe pământ”.
17. Şi Dumnezeu a zis lui Noe: „Acesta este semnul legământului pe care l-am făcut între Mine şi orice făptură de pe pământ.”
18. Fiii lui Noe, care au ieşit din corabie, erau: Sem, Ham şi Iafet: Ham este tatăl lui Canaan.
19. Aceştia au fost cei trei fii ai lui Noe, şi din ei s-au răspândit oameni peste tot pământul.

Faptele Apostolilor 15: 28-29
28. Căci s-a părut nimerit Duhului Sfânt şi nouă, să nu mai punem peste voi nicio altă greutate decât ceea ce trebuie,
29. adică: să vă feriţi de lucrurile jertfite idolilor, de sânge, de dobitoace zugrumate, şi de curvie, lucruri de cari, dacă vă veţi păzi, va fi bine de voi. Fiţi sănătoşi.”

Geneza 9: 26-29
26. El a mai zis: „Binecuvîntat să fie Domnul Dumnezeul lui Sem, Şi Canaan să fie robul lui! (Sau: lor.)
27. Dumnezeu să lărgească locurile stăpânite de Iafet, Iafet să locuiască în corturile lui Sem, Şi Canaan să fie robul lor!”
28. Noe a trăit, după potop, trei sute cincizeci de ani.
29. Toate zilele lui Noe au fost de nouă sute cincizeci de ani; apoi a murit.

Geneza 10: 1-32
1. Iată spiţa neamului fiilor lui Noe: Sem, Ham şi Iafet. După potop li s-au născut fii.
2. Fiii lui Iafet au fost: Gomer, Magog, Madai, Iavan, Tubal, Meşec şi Tiras.
3. Fiii lui Gomer: Aşchenaz, Rifat şi Togarma.
4. Fiii lui Iavan: Elişa, Tarşiş, Chitim, şi Dodanim.
5. De la ei se trag popoarele din ţările neamurilor de pe malul mării, după ţinuturile lor, după limba fiecăruia, după familiile lor, după seminţiile lor.
6. Fiii lui Ham au fost: Cuş, Miţraim, Put şi Canaan.-
7. Fiii lui Cuş: Seba, Havila, Sabta, Raema şi Sabteca. Fiii lui Raema: Şeba şi Dedan.
8. Cuş a născut şi pe Nimrod: el este acela care a început să fie puternic pe pământ.
9. El a fost un viteaz vânător înaintea Domnului; iată de ce se zice: „Ca Nimrod, viteaz vânător înaintea Domnului.”
10. El a domnit la început peste Babel, Erec, Acad şi Calne, în ţara Şinear.
11. Din ţara aceasta a intrat în Asiria; a zidit Ninive, Rehobot-Ir, Calah
12. şi Resen între Ninive şi Calah; aceasta este cetatea cea mare. -
13. Miţraim a născut pe Ludimi, Anamimi, Lehabimi, Naftuhimi,
14. Patrusimi, Casluhimi, (din care au ieşit Filistenii) şi pe Caftorimi.
15. Canaan a născut pe Sidon, întâiul lui născut, şi pe Het;
16. şi pe Iebusiţi, pe Amoriţi, pe Ghirgasiţi,
17. pe Heviţi, pe Archiţi, pe Siniţi, 18. pe Arvadiţi, pe Ţemariţi, pe Hamatiţi. În urmă, familiile Cananiţilor s-au împrăştiat.
19. Hotarele Cananiţilor se întindeau de la Sidon, cum mergi spre Gherar, până la Gaza, şi cum mergi spre Sodoma, Gomora, Adma şi Ţeboim, până la Leşa.
20. Aceştia sunt fiii lui Ham, după familiile lor, după limbile lor, după ţările lor, după neamurile lor.
21. Şi lui Sem, tatăl tuturor fiilor lui Eber, şi fratele cel mai mare al lui Iafet, i s-au născut fii.
22. Fiii lui Sem au fost: Elam, Asur, Arpacşad, Lud şi Aram.
23. Fii lui Aram: Uţ, Hul, Gheter şi Maş.
24. Arpacşad a născut pe Şelah; şi Şelah a născut pe Eber.
25. Lui Eber i s-au născut doi fii: numele unuia era Peleg (Adică: Împărţire.), numit aşa pentru că pe vremea lui s-a împărţit pământul; iar numele fratelui său era Ioctan.
26. Ioctan a născut pe Almodad, pe Şelef, pe Aţarmavet, pe Ierah,
27. pe Adoram, pe Uzal, pe Dicla,
28. pe Obal, pe Abimael, pe Seba,
29. pe Ofir, pe Havila, şi pe Iobab. Toţi aceştia au fost fiii lui Ioctan.
30. Ei au locuit de la Meşa, cum mergi spre Sefar, până la muntele răsăritului.
31. Aceştia sunt fiii lui Sem, după familiile lor, după limbile lor, după ţările lor, după neamurile lor.
32. Acestea sunt familiile fiilor lui Noe, după spiţa neamului lor, după neamurile lor. Şi din ei au ieşit neamurile care s-au răspândit pe pământ după potop.

Geneza 11: 10-32
10. Iată spiţa neamului lui Sem. La vârsta de o sută de ani, Sem a născut pe Arpacşad, la doi ani după potop.
11. După naşterea lui Arpacşad, Sem a trăit cincisute de ani; şi a născut fii şi fiice.
12. La vârsta de treizeci şi cinci de ani, Arpacşad a născut pe Şelah.
13. După naşterea lui Şelah, Arpacşad a mai trăit patrusute trei ani; şi a născut fii şi fiice.
14. La vârsta de treizeci de ani, Şelah a născut pe Eber.
15. După naşterea lui Eber, Şelah a mai trăit patrusute trei ani; şi a născut fii şi fiice.
16. La vârsta de treizeci şi patru de ani, Eber a născut pe Peleg.
17. După naşterea lui Peleg, Eber a mai trăit patrusute treizeci de ani; şi a născut fii şi fiice.
18. La vârsta de treizeci de ani, Peleg a născut pe Reu.
19. După naşterea lui Reu, Peleg a mai trăit douăsute nouă ani; şi a născut fii şi fiice.
20. La vârsta de treizeci şi doi de ani, Reu a născut pe Serug.
21. După naşterea lui Serug, Reu a mai trăit douăsute şapte ani; şi a născut fii şi fiice.
22. La vârsta de treizeci de ani, Serug a născut pe Nahor.
23. După naşterea lui Nahor, Serug a mai trăit două sute de ani; şi a născut fii şi fiice.
24. La vârsta de douăzeci şi nouă de ani, Nahor a născut pe Terah.
25. După naşterea lui Terah, Nahor a mai trăit o sută nouăsprezece ani; şi a născut fii şi fiice.
26. La vârsta de şaptezeci de ani, Terah a născut pe Avram, pe Nahor şi pe Haran.
27. Iată spiţa neamului lui Terah. Terah a născut pe Avram, pe Nahor şi pe Haran.- Haran a născut pe Lot.
28. Şi Haran a murit în faţa tatălui său Terah, în ţara în care se născuse, în Ur în Haldea.-
29. Avram şi Nahor şi-au luat neveste. Numele nevestei lui Avram era Sarai, şi numele nevestei lui Nahor era Milca, fiica lui Haran, tatăl Milcăi şi Iscăi.
30. Sarai era stearpă: n-avea copii deloc.
31. Terah a luat pe fiul său Avram, şi pe Lot, fiul lui Haran, fiul fiului său, şi pe Sarai, noru-sa, nevasta fiului său Avram. Au ieşit împreună din Ur din Haldea, ca să meargă în ţara Canaan. Au venit până la Haran, şi s-au aşezat acolo.
32. Zilele lui Terah au fost de două sute cinci ani; şi Terah a murit în Haran.

- Există o problemă de matematică în această secțiune.
- Derk Kidner explică:
- Vârsta lui Terah în momentul morții sale ne prezintă o dificultate, deoarece fiul său cel mai mare ar fi avut 135 de ani, în timp ce Avram avea doar 75 de ani la vremea aceea Geneza 12: 4,

- Soluția este să presupunem că Avram a fost cel mai tânăr fiu, care s-a născut cu șaizeci de ani mai târziu decât cel mai mare, dar din cauza importanței sale este menționat mai întâi în lista 11.26-27 (de exemplu, în Efraim și Manase)

Geneza 12: 1-20
1. Domnul zisese lui Avram: „Ieşi din ţara ta, din rudenia ta, şi din casa tatălui tău, şi vino în ţara pe care ţi-o voi arăta.
2. Voi face din tine un neam mare, şi te voi binecuvânta; îţi voi face un nume mare, şi vei fi o binecuvântare.
3. Voi binecuvânta pe ceice te vor binecuvânta, şi voi blestema pe cei ce te vor blestema; şi toate familiile pământului vor fi binecuvântate în tine.
4. Avram a plecat, cum îi spusese Domnul, şi a plecat şi Lot împreună cu el. Avram avea şaptezeci şi cinci de ani, când a ieşit din Haran.
5. Avram a luat pe Sarai, nevastă-sa, şi pe Lot, fiul fratelui său, împreună cu toate averile, pe cari le strânseseră şi cu toate slugile pe cari le câştigaseră în Haran. Au plecat în ţara Canaan, şi au ajuns în ţara Canaan.
6. Avram a străbătut ţara până la locul numit Sihem, până la stejarul lui More. Cananiţii erau atunci în ţară.
7. Domnul S-a arătat lui Avram, şi i-a zis: „Toată ţara aceasta o voi da seminţei tale.” Şi Avram a zidit acolo un altar Domnului, care i Se arătase.
8. De acolo a pornit spre munte, la răsărit de Betel, şi şi-a întins cortul, având Betelul la apus şi Ai la răsărit. A zidit şi acolo un altar Domnului, şi a chemat Numele Domnului.
9. Avram şi-a urmat drumul, înaintînd mereu spre meazăzi.
10. A venit însă o foamete în ţară; şi Avram s-a pogorât în Egipt, ca să locuiască pentru câtăva vreme acolo; căci era mare foamete în ţară.
11. Când era aproape să intre în Egipt, a zis nevestei sale Sarai: „Iată, ştiu că eşti o femeie frumoasă la faţă.
12. Când te vor vedea Egiptenii, vor zice: „Aceasta este nevasta lui!” Şi pe mine mă vor omorâ, iar pe tine te vor lăsa cu viaţă.
13. Spune, rogu-te, că eşti sora mea, ca să-mi meargă bine din pricina ta, şi sufletul meu să trăiască datorită ţie.”
14. Când a ajuns Avram în Egipt, Egiptenii au văzut că nevasta lui era foarte frumoasă.
15. Slujbaşii cei mai de frunte ai lui Faraon au văzut-o şi ei, şi au lăudat-o la faraon; şi femeia a fost adusă în casa lui faraon.
16. Pe Avram l-a primit bine din pricina ei; şi Avram a căpătat oi, boi, măgari, robi şi roabe, măgăriţe şi cămile.
17. Dar Domnul a lovit cu mari urgii pe faraon şi casa lui, din pricina nevestei lui Avram Sarai.
18. Atunci faraon a chemat pe Avram, şi i-a zis: „Ce mi-ai făcut? Pentruce nu mi-ai spus că este nevastă-ta?
19. De ce ai zis: „Este sora mea”, şi am luat-o astfel de nevastă? Acum, iată-ţi nevasta; ia-o, şi pleacă!”
20. Şi faraon a dat poruncă oamenilor lui să-l petreacă pe el, pe nevastă-sa şi tot ce avea.

Geneza 13: 1-18
1. Avram s-a suit din Egipt în ţara de la meazăzi, el, nevastă-sa, şi tot ce avea, împreună cu Lot.
2. Avram era foarte bogat în vite, în argint, şi în aur.
3. Din ţara de la meazăzi s-a îndreptat şi a mers pînă la Betel, până la locul unde fusese cortul lui la început, între Betel şi Ai,
4. în locul unde era altarul, pe care-l făcuse mai înainte. Şi acolo, Avram a chemat Numele Domnului.
5. Lot, care călătorea împreună cu Avram, avea şi el oi, boi şi corturi.
6. Şi ţinutul acela nu-i încăpea să locuiască împreună; căci averile lor erau aşa de mari, încât nu puteau să locuiască împreună.
7. S-a iscat o ceartă între păzitorii vitelor lui Avram şi păzitorii vitelor lui Lot. Cananiţii şi Feresiţii locuiau atunci în ţară.
8. Avram a zis lui Lot: „Te rog, să nu fie ceartă între mine şi tine, şi între păzitorii mei şi păzitorii tăi, căci suntem fraţi.
9. Nu-i oare toată ţara înaintea ta? Mai bine desparte-te de mine: dacă apuci tu la stânga, eu voi apuca la dreapta; dacă apuci tu la dreapta, eu voi apuca la stânga.”
10. Lot şi-a ridicat ochii, şi a văzut că toată câmpia Iordanului era bine udată în întregime. Înainte de a nimici Domnul Sodoma şi Gomora,
până la Ţoar, era ca o grădină a Domnului, ca ţara Egiptului. 11. Lot şi-a ales toată câmpia Iordanului, şi a mers spre răsărit. Astfel s-au despărţit ei unul de altul.
12. Avram a locuit în ţara Canaan, iar Lot a locuit în cetăţile din´câmpie, şi şi-a întins corturile până la Sodoma.
13. Oamenii din Sodoma erau răi, şi afară din cale de păcătoşi împotriva Domnului.
14. Domnul a zis lui Avram, după ce s-a despărţit Lot de el: „Ridică-ţi ochii, şi, din locul în care eşti, priveşte spre mează noapte şi spre mează zi, spre răsărit şi spre apus;
15. căci toată ţara pe care o vezi, ţi-o da ţie şi seminţei tale în veac.
16. Îţi voi face sămânţa ca pulberea pământului de mare; aşa că, dacă poate număra cineva pulberea pământului, şi sămânţa ta va putea să fie numărată.
17. Scoală-te, străbate ţara în lung şi în lat; căci ţie ţi-o voi da”.
18. Avram şi-a ridicat corturile, şi a venit de a locuit lângă stejarii lui Mamre, cari sunt lângă Hebron. Şi acolo a zidit un altar Domnului.

Geneza 14: 1-20
1. Pe vremea lui Amrafel, împăratul Şinearului, lui Arioc, împăratul Elasarului, lui Chedorlaomer, împăratul Elamului, şi lui Tideal, împăratul Goiimului,
2. s-a întâmplat că ei au făcut război cu Bera, împăratul Sodomei, cu Birşa, împăratul Gomorei, cu Şineab, împăratul Admei, cu Şemeeber, împăratul Ţeboimului şi cu împăratul Belei sau Ţoarului.
3. Aceştia din urmă s-au adunat cu toţii în valea Sidim, adică Marea Sărată.
4. Timp de doisprezece ani fuseseră supuşi lui Chedorlaomer; şi în anul al treisprezecelea s-au răsculat.
5. Dar, în anul al patrusprezecelea Chedorlaomer şi împăraţii cari erau cu el au pornit, şi au bătut pe Refaimi la Aşterot-Carnaim, pe Zuzimi la Ham, pe Emimi la Şave-Chiriataim,
6. şi pe Horiţi în muntele lor Seir, pînă la stejarul Paran, care este lîngă pustie.
7. Apoi s-au întors, au venit la En-Mişpat, sau Cades, şi au bătut pe Amaleciţi pe tot ţinutul lor, ca şi pe Amoriţi, cari locuiau la Haţaţon-Tamar.
8. Atunci au ieşit împăratul Sodomei, împăratul Gomorei, împăratul Admei, împăratul Ţeboimului şi împăratul Belei sau Ţoarului, şi s-au aşezat în linie de bătaie împotriva lor, în valea Sidim,
9. şi anume: împotriva lui Chedorlaomer, împăratul Elamului, împotriva lui Tideal, împăratul Goiimului, împotriva lui Amrafel, împăratul Şinearului şi împotriva lui Arioc, împăratul Elasarului: patru împăraţi împotriva a cinci.
10. Valea Sidim era acoperită cu fântâni de smoală. Împăratul Sodomei şi împăratul Gomorei au luat-o la fugă, şi au căzut în ele; ceilalţi au fugit spre munte.
11. Biruitorii au luat toate bogăţiile Sodomei şi Gomorei, şi toate merindele lor, şi au plecat.
12. Au luat şi pe Lot, fiul fratelui lui Avram, care locuia în Sodoma; au luat şi averile lui, şi au plecat.
13. A venit unul, care scăpase, şi a dat de ştire lui Avram, Evreul; acesta locuia lângă ştejarii lui Mamre, Amoritul, fratele lui Eşcol, şi fratele lui Aner, cari făcuseră legătură de pace cu Avram.
14. Cum a auzit Avram că fratele său fusese luat prins de război, a înarmat treisute optsprezece din cei mai viteji slujitori ai lui, născuţi în casa lui, şi a urmărit pe împăraţii aceia până la Dan.
15. Şi-a împărţit oamenii în mai multe cete, s-a aruncat asupra lor noaptea, i-a bătut, şi i-a urmărit până la Hoba, care este la stânga Damascului.
16. A adus înapoi toate bogăţiile; a luat înapoi şi pe fratele său Lot, cu averile lui, precum şi pe femei, şi norodul.
17. După ce s-a întors Avram de la înfrângerea lui Chedorlaomer şi a împăraţilor cari erau împreună cu el, împăratul Sodomei i-a ieşit în întâmpinare în valea Şave, sau Valea Împăratului.
18. Melhisedec, împăratul Salemului, a adus pâine şi vin: el era preot al Dumnezeului Celui Prea Înalt.
19. Melhisedec a binecuvântat pe Avram, şi a zis: „Binecuvântat să fie Avram de Dumnezeul Cel Prea Înalt, Ziditorul cerului şi al pământului.
20. Binecuvântat să fie Dumnezeul Cel Prea Înalt, care a dat pe vrăjmaşii tăi în mâinile tale!” Şi Avram i-a dat zeciuială din toate.

- Cuvântul - Evrei tradus după - Dicţionarul biblic de nume proprii şi cuvinte rare de Nicolae Moldoveanu:
1. Urmaşi ai lui Eber.
2. Cei de dincolo de Eufrat. Călători. Strămutaţi.

- Evreu tradus după - Dicţionarul biblic de nume proprii şi cuvinte rare de Nicolae Moldoveanu:
1. Strămutat. A trece. A fi călător. De dincolo.
2. Parintele poporului.
- Avraam a fost primul om care a purtat numele de evreu (Geneza 14: 13)
- Fiindcă era din neamul lui Eber si fiindcă a venit un Canaan de dincolo de Eufrat.

Epistola catre Evrei 7: 1-28
1. În adevăr, Melhisedec acesta, împăratul Salemului, preot al Dumnezeului Prea Înalt, - care a întâmpinat pe Avraam când acesta se întorcea de la măcelul împăraţilor, care l-a binecuvântat,
2. care a primit de la Avraam zeciuială din tot, - care, după însemnarea numelui său, este întâi, „Împărat al neprihănirii“, apoi şi „Împărat al Salemului“, adică „Împărat al păcii“;
3. fără tată, fără mamă, fără spiţă de neam, neavând nici început al zilelor, nici sfârşit al vieţii, - dar care a fost asemănat cu Fiul lui Dumnezeu, - rămâne preot în veac.
4. Vedeţi bine dar cât de mare a fost el, dacă până şi patriarhul Avraam i-a dat zeciuială din prada de război!
5. Aceia dintre fiii lui Levi, cari îndeplinesc slujba de preoţi, după Lege, au poruncă să ia zeciuială de la norod, adică de la fraţii lor, cu toate că şi ei se coboară din Avraam.
6. Iar el, care nu se cobora din familia lor, a luat zeciuială de la Avraam, şi a binecuvântat pe cel ce avea făgăduinţele.
7. Dar fără îndoială că cel mai mic este binecuvântat de cel mai mare.
8. şi apoi aici, cei ce iau zeciuială, sunt nişte oameni muritori; pe când acolo, o ia cineva, despre care se mărturiseşte că este viu.
9. Mai mult, însuş Levi, care ia zeciuială, a plătit zeciuiala, ca să zicem aşa, prin Avraam;
10. căci era încă în coapsele strămoşului său, când a întâmpinat Melhisedec pe Avraam.
11. Dacă, dar, desăvârşirea ar fi fost cu putinţă prin preoţia Leviţilor, - căci supt preoţia aceasta a primit poporul Legea - ce nevoie mai era să se ridice un alt preot „după rânduiala lui Melhisedec“, şi nu după rânduiala lui Aaron?
12. Pentrucă, odată schimbată preoţia, trebuia numaidecât să aibă loc şi o schimbare a Legii.
13. În adevăr, Acela despre care sunt zise aceste lucruri, face parte dintr-o altă seminţie, din care nimeni n-a slujit altarului.
14. Căci este vădit că Domnul nostru a ieşit din Iuda, seminţie, despre care Moise n-a zis nimic cu privire la preoţie.
15. Lucrul acesta se face şi mai luminos când vedem ridicându-se, după asemănarea lui Melhisedec, un alt preot,
16. pus nu prin legea unei porunci pământeşti, ci prin puterea unei vieţi neperitoare.
17. Fiindcă iată ce se mărturiseşte despre El: „Tu eşti preot în veac, după rânduiala lui Melhisedec“.
18. Astfel, pe deoparte, se desfiinţează aici o poruncă de mai înainte, din pricina neputinţei şi zădărniciei ei -
19. căci Legea n-a făcut nimic desăvârşit - şi pe de alta, se pune în loc o nădejde mai bună, prin care ne apropiem de Dumnezeu.
20. şi fiindcă lucrul acesta nu s-a făcut fără jurământ, -
21. căci, pe când Leviţii se făceau preoţi fără jurământ, Isus S-a făcut preot prin jurământul Celui ce I-a zis: „Domnul a jurat, şi nu Se va căi: „Tu eşti preot în veac, după rânduiala lui Melhisedec”, -
22. prin chiar faptul acesta, El s-a făcut chezăşul unui legământ mai bun.
23. Mai mult, acolo au fost preoţi în mare număr, pentrucă moartea îi împiedica să rămână pururea.
24. Dar El, fiindcă rămâne „în veac“, are o preoţie, care nu poate trece de la unul la altul.
25. De aceea şi poate să mântuiască în chip desăvârşit pe cei ce se apropie de Dumnezeu prin El, pentrucă trăieşte pururea ca să mijlocească pentru ei.
26. şi tocmai un astfel de Mare Preot ne trebuia: sfânt, nevinovat, fără pată, despărţit de păcătoşi, şi înălţat mai pe sus de ceruri,
27. care n-are nevoie, ca ceilalţi mari preoţi, să aducă jertfe în fiecare zi, întâi pentru păcatele sale, şi apoi pentru păcatele norodului, căci lucrul acesta I-a făcut odată pentru totdeauna, când S-a adus jertfă pe Sine însuş.
28. În adevăr, Legea pune mari preoţi pe nişte oameni supuşi slăbiciunii; dar cuvântul jurământului, făcut după ce a fost dată Legea, pune pe Fiul, care este desăvârşit pentru veşnicie.

Psalmul 110: 4
4. Domnul a jurat, şi nu-I va părea rău: „Tu eşti preot în veac, în felul lui Melhisedec.“ -

Psalmul 105: 7-24
7. Domnul este Dumnezeul nostru: Judecăţile Lui se aduc la îndeplinire pe tot pământul.
8. El Îşi aduce aminte totdeauna de legământul Lui, de făgăduinţele Lui făcute pentru o mie de neamuri de om,
9. de legământul, pe care l-a încheiat cu Avraam, şi de jurământul, pe care l-a făcut lui Issac;
10. El l-a făcut lege pentru Iacov, legământ vecinic pentru Israel,
11. zicând: „Ţie îţi voi da ţara Canaanului ca moştenire, care v-a căzut la sorţ.“
12. Pe atunci ei erau puţini la număr, foarte puţini la număr, şi străini în ţară;
13. mergeau de la un neam la altul, şi de la o împărăţie la un alt popor;
14. dar n-a dat voie nimănui să-i asuprească, şi a pedepsit împăraţi din pricina lor.
15. „Nu vă atingeţi de unşii Mei, - a zis El - şi nu faceţi rău proorocilor Mei!“
16. A chemat foametea asupra ţării, şi a tăiat orice mijloc de trai.
17. Le-a trimes înainte pe un om; Iosif a fost vândut ca rob.
18. I-au strâns picioarele în lanţuri, l-au pus în fiare,
19. până la vremea când s-a întâmplat ce vestise el, şi până când l-a încercat Cuvântul Domnului.
20. Atunci împăratul a trimes să-i scoată lanţurile, şi stăpânitorul popoarelor l-a izbăvit.
21. L-a pus domn peste casa lui, şi dregătorul tuturor averilor lui,
22. ca să lege după plac pe domnitorii lui, şi să înveţe pe bătrânii lui înţelepciunea.
23. Atunci Israel a venit în Egipt, şi Iacov a locuit în ţara lui Ham.
24. Domnul a înmulţit pe poporul Său foarte mult, şi l-a făcut mai puternic decât protivnicii lui.

- Comentariu biblic al credinciosului VT de William McDonald la:
- Psalmul 105: 7-24
- Cauza imediată a exaltarii psalmistului este legămantul cu Avraam (Gen. 12:7; 13: 14-17; 15: 7, 18-21; 17: 8; 22: 17, 18; Ex. 32: 13)
- Legămantul a fost incheiat de către Domnul Dumnezeul nostru, cu Avraam ale carui fapte neprihanite se văd pretutindeni pe pământ.
- Dumnezeu nu-şi va uita nicicând promisiunea, chiar dacă implinirea ei s-ar face abia după 1000 de generaţii.
- Orice a făgăduit El este tot atit de sigur ca şi când ar fi avut deja loc.

Psalmul 105: 9-11
- Legământul a fost încheiat iniţial cu Avraam (Gen. 12: 1-20), fiind confirmat ulterior în cazul lui Isaac (Gen. 26: 3,4) şi apoi reconfirmat faţă de Iacov (Gen. 28: 13-15).
- Cuvântul lui Dumnezeu, care nu poate sa mintă, prin care El a garantat pământul Canaan ca moştenire a poporului Său pe acest pământ.
- În istoria ulterioară a Israelului, vedem cum Dumnezeu a îndepartat obstacolele iar poporul i-a cucerit pe inamici, făcând sa se implineasca Cuvântul Său.

Psalmul 105: 12-15
- Copilaria naţiunii.
- Când au ajuns evreii in Canaan, venind din Mesopotamia, nu erau decât o ceată de imigranţi lipsiţi de aparare.
- Zilele acelea de la inceput au fost marcate de o mulţime de deplasări, atât in în interiorul ţarii, cât si în afară (Gen. 12: 1-13; Gen 20: 1-18; 28: 1-29;35)
- Dar Dumnezeu i-a pazit de primejdii şi de asuprire, mustrând dregatori precum faraon (Gen. 12: 17-20) şi Abimelec (Gen. 20: 1-18; 26: 6-11), spunând, de fapt:
- „Nu cumva să vă atingeti de aleşii Mei - de aceşti patriarhi cărora le-am dăruit descoperiri nemijlocite”.

Psalmul 105: 16-22
- Înaltarea lui Iosif în Egipt la o poziţie de mare autoritate”.
- Dupa o vreme, o foamete cumplită s-a abătut asupra ţarii Canaan.
- Rezervele de pâine s-au terminat, nemai existind mojloacele de intreţinere a vieţii.
- Dumnezeu a permis acestori lucruri să se intâmple.
- Dumnezeu nu este niciodată iniţiatorul răului, dar permite uneori să existe, dupa care îl anuleaza spre slava Sa şi spre binele poporului Său.
- Omul de care S-a folosit Dumnezeu în aceasta situaţie de criza a fos Iosif.
- Urât de fraţii săi, el a fos vândut în Egipt ca sclav.
- Acolo a fost acuzat pe nedrept de o femeie seducătoare şi aruncat un temniţă (Gen. 39: 20).
- În versetul 18, intrăm in posesia unor amanunte legate de intemniţarea sa care n-au mai fost consemnate: În timpul celor doi ani petrecuţi în inchisoare, - Cuvântul Domnului a incercat pe Iosif în maiestria şi interpretarea visurilor şi prezicerea viitorului.
- În cele din urmă Dumnezeu a facut ca Iosif să atragă atenţia lui Faraon, care nu numai ca l-a eliberat din inchisoare, dar l-a şi promovat, acordandu-i locul numarul doi după el în imparaţie.
- Astfel Iosif a căpătat autoritate de a lega prinţi egipteni, la nevoie, şi inţelepciunea de a-i instrui pe oameni mult mai în varstă decât el.

- Psalmul 5: 23-25
- În cele din urmă, familia lui Iosif s-a mutat in Egipt şi de-a lungul anilor s-a inmulţit, prosperând.

Geneza 15: 1-21
1. După aceste întâmplări, Cuvântul Domnului a vorbit lui Avram într-o vedenie, şi a zis: „Avrame, nu te teme; Eu sunt scutul tău, şi răsplata ta cea foarte mare.”
2. Avram a răspuns: „Doamne Dumnezeule, ce-mi vei da? Căci mor fără copii; şi moştenitorul casei mele este Eliezer din Damasc.”
3. Şi Avram a zis: „Iată că nu mi-ai dat sămânţă, şi slujitorul născut în casa mea va fi moştenitorul meu.”
4. Atunci Cuvântul Domnului i-a vorbit astfel: „Nu el va fi moştenitorul tău, ci cel ce va ieşi din tine, acela va fi moştenitorul tău.”
5. Şi, după ce l-a dus afară, i-a zis: „Uită-te spre cer, şi numără stelele, dacă poţi să le numeri.” Şi i-a zis: „Aşa va fi sămânţa ta.”
6. Avram a crezut pe Domnul, şi Domnul i-a socotit lucrul acesta ca neprihănire.
7. Domnul i-a mai zis: „Eu sunt Domnul, care te-am scos din Ur din Haldea, ca să-ţi dau în stăpânire ţara aceasta.”
8. Avram a răspuns: „Doamne Dumnezeule, prin ce voi cunoaşte că o voi stăpâni?”
9. Şi Domnul i-a zis: „Ia o juncană de trei ani, o capră de trei ani, un berbec de trei ani, o turturea şi un pui de porumbel.”
10. Avram a luat toate dobitoacele acestea, le-a despicat în două, şi a pus fiecare bucată una în faţa alteia; dar pasările nu le-a despicat.
11. Păsările răpitoare s-au năpustit peste stârvuri; dar Avram le-a izgonit.
12. La apusul soarelui, un somn adânc a căzut peste Avram; şi iată că l-a apucat o groază şi un mare întunerec.
13. Şi Domnul a zis lui Avram: „Să ştii hotărât că sămânţa ta va fi străină într-o ţară, care nu va fi a ei; acolo va fi robită, şi o vor apăsa greu, timp de patru sute de ani.
14. Dar pe neamul căruia îi va fi roabă, îl voi judeca Eu: şi pe urmă va ieşi deacolo cu mari bogăţii.
15. Tu vei merge în pace la părinţii tăi; vei fi îngropat după o bătrâneţă fericită.
16. În al patrulea neam, ea se va întoarce aici; căci nelegiuirea Amoriţilor nu şi-a atins încă vârful.”
17. După ce a asfinţit soarele, s-a făcut un întunerec adânc; şi iată că a ieşit un fum ca dintr-un cuptor, şi nişte flăcări au trecut printre dobitoacele despicate.
18. În ziua aceea, Domnul a făcut un legământ cu Avram, şi i-a zis: „Seminţei tale dau ţara aceasta, de la râul Egiptului până la râul cel mare, râul Eufrat,
19. şi anume; ţara Cheniţilor, a Cheniziţilor, a Cadmoniţilor,
20. a Hetiţilor, a Fereziţilor, a Refaimiţilor,
21. a Amoriţilor, a Cananiţilor, a Ghirgasiţilor şi a Iebusiţilor.”

Geneza 17: 1-9
1. Când a fost Avram în vârstă de nouăzeci şi nouă ani, Domnul i S-a aratat, şi i-a zis: „Eu sunt Dumnezeul Cel Atotputernic. Umblă înaintea Mea, şi fii fără prihană.
2. Voi face un legământ între Mine şi tine, şi te voi înmulţi nespus de mult”.
3. Avram s-a aruncat cu faţa la pământ; şi Dumnezeu i-a vorbit astfel:
4. „Iată legământul Meu, pe care-l fac cu tine: vei fi tatăl multor neamuri.
5. Nu te vei mai numi Avram; ci numele tău va fi Avraam (Avraam vine din dou cuvinte care înseamnă: tată al unei mulţimi.); căci te fac tatăl multor neamuri.
6. Te voi înmulţi nespus de mult; voi face din tine neamuri întregi; şi din tine vor ieşi împăraţi.
7. Voi pune legământul Meu între Mine şi tine şi sămânţa ta după tine din neam în neam; acesta va fi un legământ vecinic, în puterea căruia, Eu voi fi Dumnezeul tău şi al seminţei tale după tine.
8. Ţie, şi seminţei tale după tine, îţi voi da ţara în care locuieşti acum ca străin, şi anume îţi voi da toată ţara Canaanului în stăpânire vecinică; şi Eu voi fi Dumnezeul lor.“
9. Dumnezeu a zis lui Avraam: „Să păzeşti legământul Meu, tu şi sămânţa ta după tine, din neam în neam.

Geneza 17: 15-17
15. Dumnezeu a zis lui Avraam: „Să nu mai chemi Sarai pe nevastă-ta Sarai; ci numele ei să fie Sara.
16. Eu o voi binecuvânta, şi îţi voi da un fiu din ea; da, o voi binecuvânta, şi ea va fi mama unor neamuri întregi; chiar împăraţi de noroade vor ieşi din ea.”
17. Avraam s-a aruncat cu faţa la pământ şi a râs, căci a zis în inima lui: „Să i se mai nască oare un fiu unui bărbat de o sută de ani? Şi să mai nască oare Sara la nouăzeci de ani?”

Geneza 17: 19
19. Dumnezeu a zis: „Cu adevărat, nevastă-ta Sara îţi va naşte un fiu; şi-i vei pune numele Isaac. Eu voi încheia legământul Meu cu el, ca un legământ vecinic pentru sămânţa lui după el.
Geneza 17: 21-22 21. Dar legămîntul meu îl voi încheia cu Isaac, pe care ţi-l va naşte Sara la anul pe vremea aceasta.”
22. Când a isprăvit de vorbit cu el, Dumnezeu S-a înălţat de la Avraam.

´ Geneza 18: 1-33
1. Domnul i S-a arătat la stejarii lui Mamre, pe când Avraam şedea la uşa cortului, în timpul zădufului zilei.
2. Avraam a ridicat ochii, şi s-a uitat: şi iată că trei bărbaţi stăteau în picioare lângă el. Când i-a văzut, a alergat înaintea lor, de la uşa cortului, şi s-a plecat până la pământ.
3. Apoi a zis: „Doamne, dacă am căpătat trecere în ochii Tăi, nu trece, rogu-Te, pe lângă robul Tău.
4. Îngăduie să se aducă puţină apă, ca să vi se spele picioarele; şi odihniţi-vă subt copacul acesta.
5. Am să mă duc să iau o bucată de pâine, ca să prindeţi la inimă, şi după aceea vă veţi vedea de drum; căci pentru aceasta treceţi pe lângă robul vostru.” „Fă cum ai zis”, i-au răspuns ei.
6. Avraam s-a dus repede în cort la Sara, şi a zis: „Ia repede, trei măsuri de făină albă, frământă, şi fă turte.”
7. Şi Avraam a alergat la vite, a luat un viţel tânăr şi bun, şi l-a dat unei slugi să-l gătească în grabă.
8. Apoi a luat unt şi lapte, împreună cu viţelul pe care-l gătise, şi l-a pus înaintea lor. El însuş a stătut lângă ei, sub copac, şi le-a slujit până ce au mâncat.
9. Atunci ei i-au zis: „Unde este nevastă-ta Sara?” „Uite-o în cort,” a răspuns el.
10. Unul dintre ei a zis: „La anul pe vremea aceasta, Mă voi întoarce negreşit la tine; şi iată că Sara, nevastă-ta, va avea un fiu.” Sara asculta la uşa cortului, care era înapoia lui.
11. Avraam şi Sara erau bătrâni, înaintaţi în vârstă; şi Sarei nu-i mai venea rânduiala femeilor.
12. Sara a râs în sine, zicând: „Acum, când am îmbătrânit, să mai am pofte? Domnul meu bărbatul de asemenea este bătrân.”
13. Domnul a zis lui Avraam: „Pentru ce a râs Sara, zicând: „Cu adevărat să mai pot avea copil eu, care sânt bătrână?”
14. Este oare ceva prea greu pentru Domnul? La anul pe vremea aceasta, Mă voi întoarce la tine, şi Sara va avea un fiu.”
15. Sara a tăgăduit, şi a zis: „N-am râs.” Căci i-a fost frică. Dar El a zis: „Ba da, ai râs.”
16. Bărbaţii aceia s-au sculat să plece, şi s-au uitat înspre Sodoma. Avraam a plecat cu ei, să-i petreacă.
17. Atunci Domnul a zis: „Să ascund Eu oare de Avraam ce am să fac? ...
18. Căci Avraam va ajunge negreşit un neam mare şi puternic, şi în el vor fi binecuvîntate toate neamurile pământului.
19. Căci Eu îl cunosc şi ştiu că are să poruncească fiilor lui şi casei lui după el să ţină Calea Domnului, făcând ce este drept şi bine, pentruca astfel Domnul să împlinească faţă de Avraam ce i-a făgăduit” ...
20. Şi Domnul a zis: „Strigătul împotriva Sodomei şi Gomorei s-a mărit, şi păcatul lor într-adevăr este nespus de greu.
21. Deaceea Mă voi pogorâ acum să văd dacă în adevăr au lucrat în totul după zvonul venit până la Mine; şi dacă nu va fi aşa, voi şti.”
22. Bărbaţii aceia s-au depărtat, şi au plecat spre Sodoma. Dar Avraam stătea tot înaintea Domnului.
23. Avraam s-a apropiat, şi a zis: „Vei nimici Tu oare şi pe cel bun împreună cu cel rău?”
24. Poate că în mijlocul cetăţii sunt cincizeci de oameni buni: îi vei nimici oare şi pe ei, şi nu vei ierta locul acela din pricina celor cinci zeci de oameni buni, cari sunt în mijlocul ei?
25. Să omori pe cel bun împreună cu cel rău, aşa ca cel bun să aibă aceeaşi soartă ca cel rău, departe de Tine aşa ceva! Departe de Tine! Cel ce judecă tot pământul nu va face oare dreptate?”
26. Şi Domnul a zis: „Dacă voi găsi în Sodoma cincizeci de oameni buni în mijlocul cetăţii, voi ierta tot locul acela din pricina lor.”
27. Avraam a luat din nou cuvântul, şi a zis: „Iată, am îndrăsnit să vorbesc Domnului, eu care nu sunt decât praf şi cenuşă.
28. Poate că din cincizeci de oameni buni vor lipsi cinci: pentru cinci, vei nimici Tu oare toată cetatea?” Şi Domnul a zis: „N-o voi nimici, dacă voi găsi în ea patruzeci şi cinci de oameni buni.”
29. Avraam I-a vorbit mai departe, şi a zis: „Poate că se vor găsi în ea numai patruzeci de oameni buni.” Şi Domnul a zis: „N-o voi nimici pentru cei patruzeci.”
30. Avraam a zis: „Să nu Te mânii, Doamne, dacă voi mai vorbi. Poate că se vor găsi în ea numai treizeci de oameni buni.” Şi Domnul a zis: „N-o voi nimici, dacă voi găsi în ea treizeci de oameni buni.”
31. Avraam a zis: „Iată, am îndrăsnit să vorbesc Domnului. Poate că se vor găsi în ea numai douăzeci de oameni buni.” Şi Domnul a zis: „N-o voi nimici, pentru cei douăzeci.”
32. Avraam a zis: „Să nu Te mânii, Doamne, dacă voi mai vorbi numai de data aceasta. Poate că se vor găsi în ea numai zece oameni buni.” Şi Domnul a zis: „N-o voi nimici, pentru cei zece oameni buni.”
33. După ce a isprăvit de vorbit lui Avraam, Domnul a plecat. Şi Avraam s-a întors la locuinţa lui.

Geneza 19: 1-8
1. Cei doi îngeri au ajuns la Sodoma seara; şi Lot şedea la poarta Sodomei. Când i-a văzut Lot, s-a sculat, le-a ieşit înainte, şi s-a plecat până la pământ.
2. Apoi a zis: „Domnii mei, intraţi, vă rog, în casa robului vostru, ca să rămâneţi peste noapte în ea şi spălaţi-vă picioarele; mâne vă veţi scula de dimineaţă, şi vă veţi vedea de drum.” „Nu”, au răspuns ei, „ci vom petrece noaptea în uliţă”.
3. Dar Lot a stăruit de ei până au venit şi au intrat în casa lui. Le-a pregătit o cină, a pus să coacă azimi şi au mâncat.
4. Dar nu se culcaseră încă, şi oamenii din cetate, bărbaţii din Sodoma, tineri şi bătrâni, au înconjurat casa; tot norodul a alergat din toate colţurile.
5. Au chemat pe Lot, şi i-au zis: „Unde sunt oamenii cari au intrat la tine în noaptea aceasta? Scoate-i afară la noi, ca să ne împreunăm cu ei.”
6. Lot a ieşit afară la ei la uşă, a încuiat uşa după el,
7. şi a zis: „Fraţilor, vă rog, nu faceţi o asemenea răutate!
8. Iată că am două fete cari nu ştiu de bărbat; am să vi le aduc afară, şi le veţi face ce vă va plăcea. Numai, nu faceţi nimic acestor oameni, fiindcă au venit supt umbra acoperişului casei mele.”
9. Ei au strigat: „Pleacă!” Şi au zis: „Omul acesta a venit să locuiască aici ca un străin, şi acum vrea să facă pe judecătorul. Ei bine, o să-ţi facem mai rău decât lor.” Şi împingând pe Lot cu sila, s-au apropiat să spargă uşa.
10. Dar bărbaţii aceia au întins mâna, au tras pe Lot înlăuntru la ei în casă, şi au încuiat uşa.
11. Iar pe oamenii care erau la uşa casei i-au lovit cu orbire, de la cel mai mic până la cel mai mare, aşa că degeaba se trudeau să găsească uşa.
12. Bărbaţii aceia au zis lui Lot: „Pe cine mai ai aici? Gineri, fii şi fiice, şi tot ce ai în cetate: scoate-i din locul acesta.
13. Căci avem să nimicim locul acesta, pentru că a ajuns mare plângere înaintea Domnului împotriva locuitorilor lui. De aceea ne-a trimes Domnul, ca să-l nimicim.”
14. Lot a ieşit, şi a vorbit cu ginerii săi, cari luaseră pe fetele lui: „Sculaţi-vă,” a zis el, „ieşiţi din locul acesta; căci Domnul are să nimicească cetatea.” Dar ginerii lui credeau că glumeşte.
15. Când s-a crăpat de ziuă, îngerii au stăruit de Lot, zicând: „Scoală-te, ia-ţi nevasta şi cele două fete, cari se află aici, ca să nu pieri şi tu în nelegiuirea cetăţii.”
16. Şi fiindcă Lot zăbovea, bărbaţii aceia l-au apucat de mână, pe el, pe nevastă-sa şi pe cele două fete ale lui, căci Domnul voia să-l cruţe; l-au scos, şi l-au lăsat afară din cetate.
17. După ce i-au scos afară, unul din ei a zis: „Scapă-ţi viaţa; să nu te uiţi înapoi, şi să nu te opreşti în vreun loc din câmpie: scapă la munte, ca să nu pieri.”
18. Lot le-a zis: „O! nu, Doamne!
19. Iată că am căpătat trecere înaintea Ta, şi ai arătat mare îndurare faţă de mine, păstrându-mi viaţa; dar nu pot să fug la munte, înainte ca să mă atingă prăpădul, şi voi peri.
20. Iată, cetatea aceasta este destul de aproape ca să fug în ea, şi este mică. O! de aş putea să fug acolo, ... este aşa de mică ... şi să scap cu viaţa!”
21. Şi El i-a zis: „Iată că-ţi fac şi hatârul acesta, şi nu voi nimici cetatea de care vorbeşti.
22. Grăbeşte-te de fugi în ea, căci nu pot face nimic până nu vei ajunge acolo.” Pentru aceea s-a pus cetăţii aceleia numele Ţoar (Adică: Mic.).
23. Răsărea soarele pe pământ, când a intrat Lot în Ţoar.
24. Atunci Domnul a făcut să ploaie peste Sodoma şi peste Gomora pucioasă şi foc de la Domnul din cer.
25. A nimicit cu desăvârşire cetăţile acelea, toată câmpia şi pe toţi locuitorii cetăţilor, şi tot ce creştea pe pământ.
26. Nevasta lui Lot s-a uitat înapoi, şi s-a prefăcut într-un stâlp de sare.
27. Avraam s-a sculat a doua zi dis de dimineaţă, şi s-a dus la locul unde stătuse înaintea Domnului.
28. Şi-a îndreptat privirile spre Sodoma şi Gomora, şi spre toată câmpia; şi iată că a văzut ridicându-se de pe pământ un fum, ca fumul unui cuptor.
29. Când a nimicit Dumnezeu cetăţile câmpiei, Şi-a adus aminte de Avraam; şi a scăpat pe Lot din mijlocul prăpădului, prin care a surpat din temelie cetăţile unde îşi aşezase Lot locuinţa.
30. Lot a ieşit din Ţoar şi a rămas pe munte, cu cele două fete ale lui, căci s-a temut să rămână în Ţoar. A locuit într-o peşteră, cu cele două fete ale lui.
31. Cea mai mare a zis celei mai tinere: „Tatăl nostru este bătrân; şi nu mai este nici un bărbat în ţinutul acesta, ca să intre la noi, după obiceiul tuturor ţărilor.
32. Vino, să punem pe tatăl nostru să bea vin, şi să ne culcăm cu el, ca să ne păstrăm sămânţa prin tatăl nostru.”
33. Au făcut dar pe tatăl lor de a băut vin în noaptea aceea; şi cea mai mare s-a dus şi s-a culcat cu tatăl ei. El n-a băgat de seamă nici când s-a culcat ea, nici când s-a sculat.
34. A doua zi, cea mai mare a zis celei mai tinere: „Iată, eu m-am culcat în noaptea trecută cu tatăl meu; haidem să-i dăm să bea vin şi în noaptea aceasta, şi du-te de te culcă şi tu cu el, ca să ne păstrăm sămânţa prin tatăl nostru.”
35. Au dat tatălui lor de a băut vin şi în noaptea aceea; apoi cea mai tânără s-a dus şi s-a culcat cu el. El n-a băgat de seamă nici când s-a culcat ea, nici când s-a sculat.
36. Cele două fete ale lui Lot au rămas astfel însărcinate de tatăl lor.
37. Cea mai mare a născut un fiu, căruia i-a pus numele Moab; el este tatăl Moabiţilor din ziua de azi.
38. Cea mai tânără a născut şi ea un fiu, căruia i-a pus numele Ben-Ammi: el este tatăl Amoniţilor din ziua de azi.

Epistola sobornicească a lui Iuda versul 7
7. Tot aşa, Sodoma şi Gomora şi cetăţile dimprejurul lor, cari se dăduseră ca şi ele la curvie şi au poftit după trupul altuia, ne stau înainte ca o pildă, suferind pedeapsa unui foc veşnic.

Epistola a doua sobornicească a lui Petru 2: 6-9
6. dacă a osândit El la peire şi a prefăcut în cenuşă cetăţile Sodoma şi Gomora, ca să slujească de pildă celor ce vor trăi în nelegiuire,
7. şi dacă a scăpat pe neprihănitul Lot, care era foarte întristat de viaţa destrăbălată a acestor stricaţi;
8. (căci neprihănitul acesta, care locuia în mijlocul lor, îşi chinuia în toate zilele sufletul lui neprihănit, din pricina celor ce vedea şi auzea din faptele lor nelegiuite;) -
9. însemnează că Domnul ştie să izbăvească din încercare pe oamenii cucernici, şi să păstreze pe cei nelegiuiţi, ca să fie pedepsiţi în ziua judecăţii:

Geneza 20: 1-18
1. Avraam a plecat de acolo în ţara de meazăzi, s-a aşezat între Cades şi Şur, şi a locuit ca străin în Gherar.
2. Avraam zicea despre Sara, nevastă-sa: „Este sora-mea!” S-a temut să spună că este nevastă-sa, ca să nu-l omoare oamenii din cetate din pricina ei. Abimelec, împăratul Gherarei, a trimes şi a luat pe Sara.
3. Atunci Dumnezeu S-a arătat noaptea în vis lui Abimelec, şi i-a zis: „Iată, ai să mori din pricina femeii, pe care ai luat-o, căci este nevasta unui bărbat.” 4. Abimelec, care nu se apropiase de ea, a răspuns: „Doamne, vei omorâ Tu oare chiar şi un neam nevinovat?
5. Nu mi-a spus el că este soră-sa? Şi n-a zis ea însăş că el este frate-său? Eu am lucrat cu inimă curată şi cu mâni nevinovate.”
6. Dumnezeu i-a zis în vis: „Ştiu şi Eu că ai lucrat cu inimă curată: deaceea te-am şi ferit să păcătuieşti împotriva Mea. Iată de ce n-am îngăduit să te atingi de ea.
7. Acum, dă omului nevasta înapoi; căci el este prooroc se va ruga pentru tine, şi vei trăi. Dar, dacă n-o dai înapoi, să ştii că vei muri negreşit, tu şi tot ce-i al tău.”
8. Abimelec s-a sculat dis-de-dimineaţă, a chemat pe toţi slujitorii săi, şi le-a spus tot ce se întâmplase. Şi oamenii aceia au fost cuprinşi de o mare spaimă.
9. Abimelec a chemat şi pe Avraam şi i-a zis: „Ce ne-ai făcut? Şi cu ce am păcătuit eu împotriva ta, de ai făcut să vină peste mine şi peste împărăţia mea un păcat atât de mare? Ai făcut faţă de mine lucruri cari nu trebuiau nicidecum făcute.”
10. Şi Abimelec a zis lui Avraam: „Ce ai văzut de ai făcut lucrul acesta?”
11. Avraam a răspuns: „Îmi ziceam că, fără îndoială, nu-i nici o frică de Dumnezeu în ţara aceasta, şi că au să mă omoare din pricina nevestei mele.
12. De altfel este adevărat că este sora mea, fiica tatălui meu; numai că nu-i fiica mamei mele; şi a ajuns să-mi fie nevastă.
13. Când m-a scos Dumnezeu din casa tatălui meu, am zis Sarei: „Iată hatârul pe care ai să mi-l faci: în toate locurile unde vom merge, spune despre mine că sunt fratele tău.”
14. Abimelec a luat oi şi boi, robi şi roabe, şi le-a dat lui Avraam; şi i-a dat înapoi şi pe Sara, nevastă-sa.
15. Abimelec a zis: „Iată, ţara mea este înaintea ta; locuieşte unde-ţi va plăcea.”
16. Şi Sarei i-a zis: „Iată, dau fratelui tău o mie de arginţi; aceasta să-ţi fie o dovadă de cinste, faţă de toţi cei ce sunt cu tine, aşa că înaintea tuturor vei fi fără vină.”
17. Avraam s-a rugat lui Dumnezeu, şi Dumnezeu a însănătoşat pe Abimelec, pe nevasta şi roabele lui, aşa că au putut să nască.
18. Fiindcă Domnul încuiase pântecele tuturor femeilor din casa lui Abimelec, din pricina Sarei, nevasta lui Avraam.

Geneza 21: 1-8
1. Domnul Şi-a adus aminte de cele ce spusese Sarei, şi Domnul a împlinit faţă de Sara ce făgăduise.
2. Sara a rămas însărcinată, şi a născut lui Avraam un fiu la bătrâneţă, la vremea hotărâtă, despre care-i vorbise Dumnezeu.
3. Avraam a pus fiului său nou născut, pe care i-l născuse Sara, numele Isaac.
4. Avraam a tăiat împrejur pe fiul său Isaac, la vârsta de opt zile, cum îi poruncise Dumnezeu.
5. Avraam era în vîrstă de o sută de ani, la naşterea fiului său Isaac.
6. Şi Sara a zis: „Dumnezeu m-a făcut de râs: oricine va auzi, va râde de mine.”
7. Şi a adăugat: „Cine s-ar fi gândit să spună lui Avraam că Sara va da ţâţă la copii? Şi totuş i-am născut un fiu la bătrâneţă!”
8. Copilul s-a făcut mare, şi a fost înţercat. Avraam a făcut un ospăţ mare în ziua când a fost înţercat Isaac.

Geneza 22: 1-18
1. După aceste lucruri, Dumnezeu a pus la încercare pe Avraam, şi i-a zis: „Avraame!” „Iată-mă”, a răspuns el.
2. Dumnezeu i-a zis: „Ia pe fiul tău, pe singurul tău fiu, pe care-l iubeşti, pe Isaac; du-te în ţara Moria, şi adu-l ardere de tot acolo, pe un munte pe care ţi-l voi spune.”
3. Avraam s-a sculat dis de dimineaţă, a pus şaua pe măgar, şi a luat cu el două slugi şi pe fiul său Isaac. A tăiat lemne pentru arderea de tot, şi a pornit spre locul, pe care i-l spusese Dumnezeu.
4. A treia zi, Avraam a ridicat ochii, şi a văzut locul de departe.
5. Şi Avraam a zis slugilor sale: „Rămâneţi aici cu măgarul; eu şi băiatul, ne vom duce până colo să ne închinăm, şi apoi ne vom întoarce la voi.”
6. Avraam a luat lemnele pentru arderea de tot, le-a pus în spinarea fiului său Isaac, şi a luat în mână focul şi cuţitul. Şi au mers astfel amândoi împreună.
7. Atunci Isaac, vorbind cu tatăl său Avraam, a zis: „Tată!” „Ce este, fiule?” i-a răspuns el. Isaac a zis din nou: „Iată focul şi lemnele; dar unde este mielul pentru arderea de tot?”
8. „Fiule”, a răspuns Avraam, „Dumnezeu însuş va purta grijă de mielul pentru arderea de tot.” Şi au mers amândoi împreună înainte.
9. Când au ajuns la locul pe care i-l spusese Dumnezeu, Avraam a zidit acolo un altar, şi a aşezat lemnele pe el. A legat pe fiul său Isaac, şi l-a pus pe altar, deasupra lemnelor.
10. Apoi Avraam a întins mâna, şi a luat cuţitul, ca să junghie pe fiul său.
11. Atunci Îngerul Domnului l-a strigat din ceruri, şi a zis: „Avraame! Avraame!” „Iată-mă!” a răspuns el.
12. Îngerul a zis: „Să nu pui mâna pe băiat, şi să nu-i faci nimic; căci ştiu acum că te temi de Dumnezeu, întrucât n-ai cruţat pe fiul tău, pe singurul tău fiu, pentru Mine.”
13. Avraam a ridicat ochii, şi a văzut înapoia lui un berbece, încurcat cu coarnele într-un tufiş; şi Avraam s-a dus de a luat berbecele, şi l-a adus ca ardere de tot în locul fiului său.
14. Avraam a pus locului aceluia numele:„Domnul va purta de grijă (Evreieşte: Jehova iire.). Deaceea se zice şi azi: „La muntele unde Domnul va purta de grijă.”
15. Ingerul Domnului a chemat a doua oară din ceruri pe Avraam,
16. şi a zis: „Pe Mine însumi jur, zice Domnul: pentrucă ai făcut lucrul acesta, şi n-ai cruţat pe fiul tău, pe singurul tău fiu,
17. te voi binecuvânta foarte mult şi-ţi voi înmulţi foarte mult sămânţa, şi anume: ca stelele cerului şi ca nisipul de pe ţărmul mării; şi sămânţa ta va stăpâni cetăţile vrăjmaşilor ei.
18. Toate neamurile pământului vor fi binecuvântate în sămânţa ta, pentrucă ai ascultat de porunca Mea!”

Geneza 23: 1-20
1. Viaţa Sarei a fost de o sută douăzeci şi şapte de ani: aceştia sunt anii vieţii Sarei.
2. Sara a murit la Chiriat-Arba, adică Hebron, în ţara Canaan; şi Avraam a venit să jălească pe Sara şi s-o plângă.
3. Avraam s-a sculat apoi dinaintea moartei sale, şi a vorbit astfel fiilor lui Het:
4. „Eu sunt străin şi venetic printre voi, daţi-mi un ogor, ca loc de îngropare la voi, ca să-mi îngrop moarta şi s-o ridic dinaintea mea.”
5. Fiii lui Het au răspuns astfel lui Avraam:
6. „Ascultă-ne, domnule! Tu eşti ca un domnitor al lui Dumnezeu în mijlocul nostru; îngroapă-ţi moarta în cel mai bun din mormintele noastre! Niciunul din noi nu te va opri să-ţi îngropi moarta în mormântul lui.”
7. Avraam s-a sculat şi s-a aruncat cu faţa la pământ înaintea norodului ţării, adică înaintea fiilor lui Het.
8. Şi le-a vorbit astfel: „Dacă găsiţi cu cale să-mi îngrop moarta şi s-o iau dinaintea ochilor mei, ascultaţi-mă, şi rugaţi pentru mine pe Efron, fiul lui Ţohar,
9. să-mi dea peştera Macpela, care-i a lui, şi care este chiar la marginea ogorului lui; să mi-o dea în schimbul preţului ei, ca să-mi slujească drept loc pentru îngropare în mijlocul vostru.”
10. Efron era şi el acolo în mijlocul fiilor lui Het. Şi Efron, Hetitul, a răspuns lui Avraam, în auzul fiilor lui Het şi în auzul tuturor celor ce treceau pe poarta cetăţii:
11. „Nu, domnul meu, ascultă-mă! Îţi dăruiesc ogorul şi-ţi dăruiesc şi peştera care este în el. Ţi le dăruiesc în faţa fiilor norodului meu: şi îngroapă-ţi moarta.”
12. Avraam s-a aruncat cu faţa la pământ înaintea norodului ţării.
13. Şi a vorbit astfel lui Efron, în auzul norodului ţării: „Ascultă-mă, te rog! Îţi dau preţul ogorului: primeşte-l de la mine; şi-mi voi îngropa moarta în el.”
14. Şi Efron a răspuns astfel lui Avraam:
15. „Domnul meu, ascultă-mă! O bucată de pământ de patru sute de sicli de argint, ce este aceasta între mine şi tine? Îngroapă-ţi dar moarta!”
16. Avraam a înţeles pe Efron. Şi Avraam a cântărit lui Efron preţul cumpărării despre care vorbise, în faţa fiilor lui Het: patru sute de sicli de argint, cari mergeau la orice negustor.
17. Ogorul lui Efron din Macpela, care este faţă în faţă cu Mamre, ogorul şi peştera din el, şi toţi copacii cari se aflau în ogor şi în toate hotarele lui dejur împrejur,
18. au fost întărite astfel ca moşie a lui Avraam, în faţa fiilor lui Het şi a tuturor celor ce treceau pe poarta cetăţii.
19. După aceea, Avraam a îngropat pe Sara, nevastă-sa, în peştera din ogorul Macpela, care este faţă în faţă cu Mamre, adică Hebron, în ţara Canaan.
20. Ogorul şi peştera din el au fost întărite astfel lui Avraam ca ogor pentru înmormântare, de către fiii lui Het.

Epistola întâi sobornicească a lui Petru 3: 1-6
1. Tot astfel, nevestelor, fiţi supuse şi voi bărbaţilor voştri; pentruca, dacă unii nu ascultă Cuvântul, să fie câştigaţi fără cuvânt, prin purtarea nevestelor lor,
2. când vă vor vedea felul vostru de trai: curat şi în temere.
3. Podoaba voastră să nu fie podoaba de afară, care stă în împletitura părului, în purtarea de scule de aur sau în îmbrăcarea hainelor,
4. ci să fie omul ascuns al inimii, în curăţia neperitoare a unui duh blând şi liniştit, care este de mare preţ înaintea lui Dumnezeu.
5. Astfel se împodobeau odinioară sfintele femei, cari nădăjduiau în Dumnezeu, şi erau supuse bărbaţilor lor;
6. ca Sara, care asculta pe Avraam, şi-l numea „domnul ei”. Fiicele ei v-aţi făcut voi, dacă faceţi binele fără să vă temeţi de ceva.

Geneza 24: 1-67
1. Avraam era bătrân, înaintat în vârstă; şi Domnul binecuvântase pe Avraam în orice lucru.
2. Avraam a zis celui mai bătrân rob din casa lui, care era îngrijitorul tuturor averilor lui: „Pune-ţi te rog, mâna subt coapsa mea;
3. şi te voi pune să juri, pe Domnul, Dumnezeul cerului şi Dumnezeul pământului, că nu vei lua fiului meu o nevastă dintre fetele Cananiţilor, în mijlocul cărora locuiesc,
4. ci te vei duce în ţara şi la rudele mele să iei nevastă fiului meu Isaac.”
5. Robul i-a răspuns: „Poate că femeia n-are să vrea să mă urmeze în ţara aceasta; va trebui să duc oare pe fiul tău în ţara de unde ai ieşit tu?”
6. Avraam i-a zis: „Să nu care cumva să duci pe fiul meu acolo!
7. Domnul, Dumnezeul cerului, care m-a scos din casa tatălui meu şi din patria mea, care mi-a vorbit şi mi-a jurat, zicând: „Seminţei tale voi da ţara aceasta,” va trimete pe Îngerul Său înaintea ta; şi de acolo vei lua o nevastă fiului meu.
8. Dacă femeia nu va vrea să te urmeze, vei fi dezlegat de jurământul acesta, pe care te pun să-l faci. Cu nici un chip să nu duci însă acolo pe fiul meu.”
9. Robul şi-a pus mâna subt coapsa stăpânului său Avraam, şi i-a jurat că are să păzească aceste lucruri.
10. Robul a luat zece cămile dintre cămilele stăpânului său, şi a plecat, având cu el toate lucrurile de preţ ale stăpânului său. S-a sculat, şi a plecat în Mesopotamia, în cetatea lui Nahor.
11. A lăsat cămilele să se odihnească, în genunchi, afară din cetate, lângă o fântână. Era seara, pe vremea când ies femeile să scoată apă.
12. Şi a zis: „Doamne, Dumnezeul stăpânului meu Avraam! Te rog, dă-mi izbândă astăzi, şi îndură-Te de stăpânul meu Avraam.
13. Iată, stau lângă izvorul acesta de apă, şi fetele oamenilor din cetate vin să scoată apă.
14. Fă ca fata căreia îi voi zice: „Pleacă-ţi vadra, te rog, ca să beau,” şi care va răspunde: „Bea, şi am să dau de băut şi cămilelor tale,” să fie aceea, pe care ai rânduit-o Tu pentru robul Tău Isaac! Şi prin aceasta voi cunoaşte că Te-ai îndurat de stăpânul meu.”
15. Nu sfârşise el încă de vorbit, şi-a ieşit, cu vadra pe umăr, Rebeca, fata lui Betuel, fiul Milcăi, nevasta lui Nahor, fratele lui Avraam.
16. Fata era foarte frumoasă; era fecioară, şi nici un bărbat n-avusese legături cu ea. Ea s-a pogorât la izvor, şi-a umplut vadra şi s-a suit iarăş.
17. Robul a alergat înaintea ei, şi a zis: „Dă-mi, te rog, să beau puţină apă din vadra ta.”
18. „Bea, domnul meu,” a răspuns ea. Şi s-a grăbit de a plecat vadra pe mână, şi i-a dat să bea.
19. După ce i-a dat şi a băut de s-a săturat, a zis: „Am să scot apă şi pentru cămilele tale, până vor bea şi se vor sătura.”
20. A vărsat în grabă vadra în adăpătoare, şi a alergat iarăş la fântână ca să scoată apă; şi a scos pentru toate cămilele lui.
21. Omul o privea cu mirare şi fără să zică nimic, ca să vadă dacă Domnul a făcut să-i izbutească sau nu călătoria.
22. Când s-au săturat cămilele de băut, omul a luat o verigă de aur, de greutatea unei jumătăţi de siclu şi două brăţări, grele de zece sicli de aur.
23. Şi a zis: „A cui fată eşti? Spune-mi, te rog. Este loc pentru noi în casa tatălui tău, ca să rămânem peste noapte?”
24. Ea a răspuns: „Eu sunt fata lui Betuel, fiul Milcăi şi al lui Nahor.”
25. Şi i-a zis mai departe: „Avem paie şi nutreţ din belşug, şi este şi loc de găzduit peste noapte.”
26. Atunci omul a plecat capul, şi s-a aruncat cu faţa la pământ înaintea Domnului,
27. zicând: „Binecuvântat să fie Domnul, Dumnezeul stăpânului meu Avraam, care n-a părăsit îndurarea şi credincioşia Lui faţă de stăpânul meu! Domnul m-a îndreptat în casa fraţilor stăpânului meu.”
28. Fata a alergat şi a istorisit mamei sale acasă cele întâmplate.
29. Rebeca avea un frate, numit Laban. Şi Laban a alergat afară la omul acela, la izvor.
30. Văzuse veriga şi brăţările în mânile sorei sale, şi auzise pe soru-sa Rebeca spunând: „Aşa mi-a vorbit omul acela.” A venit dar la omul acela, care stătea lângă cămile la izvor,
31. şi a zis: „Vino, binecuvântatul Domnului! Pentruce stai afară? Am pregătit casa, şi am pregătit un loc pentru cămile.”
32. Omul a intrat în casă. Laban a pus să descarce cămilele, a dat paie şi nutreţ cămilelor şi a adus apă pentru spălat picioarele omului aceluia şi ale oamenilor cari erau cu el.
33. Apoi, i-a dat să mănânce. Dar el a zis: „Nu mănânc până nu voi spune ce am de spus.” „Vorbeşte!” a zis Laban.
34. Atunci el a zis: „Eu sunt robul lui Avraam.
35. Domnul a umplut de binecuvântări pe stăpânul meu, care a ajuns la mare propăşire. I-a dat oi şi boi, argint şi aur, robi şi roabe, cămile şi măgari.
36. Sara, nevasta stăpânului meu, a născut, la bătrâneţă, un fiu stăpânului meu; şi lui i-a dat el tot ce are.
37. Stăpânul meu m-a pus să jur, şi a zis: „Să nu iei fiului meu o nevastă dintre fetele Cananiţilor, în ţara cărora locuiesc;
38. ci să te duci în casa tatălui meu şi la rudele mele, ca deacolo să iei nevastă fiului meu.”
39. Eu am zis stăpânului meu: „Poate că femeia n-are să vrea să mă urmeze.”
40. Şi el mi-a răspuns: „Domnul, înaintea căruia umblu, va trimete pe Îngerul Său cu tine, şi-ţi va da izbândă în călătorie, şi vei lua fiului meu o nevastă din rudele şi din casa tatălui meu.
41. Vei fi deslegat de jurământul pe care mi-l faci, dacă te vei duce la rudele mele; şi dacă nu ţi-o vor da, vei fi deslegat de jurământul pe care mi-l faci.”
42. Eu am ajuns azi la izvor, şi am zis: „Doamne, Dumnezeul stăpânului meu Avraam, dacă binevoieşti să-mi dai izbândă în călătoria pe care o fac,
43. iată, eu stau la izvorul de apă, şi fata care va ieşi să scoată apă, şi căreia îi voi zice: „Dă-mi, te rog, să beau puţină apă din vadra ta,”
44. şi care îmi va răspunde: „Bea tu însuţi, şi voi da de băut şi cămilelor tale, “ fata aceea să fie nevasta pe care a rânduit-o Domnul pentru fiul stăpânului meu!”
45. Înainte de a sfârşi de vorbit în inima mea, iată că a ieşit Rebeca, cu vadra pe umăr, s-a coborât la izvor, şi a scos apă. Eu i-am zis: „Dă-mi să beau, te rog.”
46. Ea s-a grăbit, şi-a plecat vadra deasupra umărului, şi a zis: „Bea, şi voi da de băut şi cămilelor tale.” Am băut, şi a dat de băut şi cămilelor mele.
47. Eu am întrebat-o, şi am zis: „A cui fată eşti?” Ea a răspuns: „Sunt fata lui Betuel, fiul lui Nahor şi al Milcăi.” I-am pus veriga în nas, şi brăţările la mâini.
48. Apoi am plecat capul, m-am aruncat cu faţa la pământ înaintea Domnului, şi am binecuvântat pe Domnul, Dumnezeul stăpânului meu Avraam, că m-a călăuzit pe calea cea dreaptă, ca să iau pe fata fratelui stăpânului meu pentru fiul lui.
49. Acum, dacă voiţi să arătaţi bunăvoinţă şi credincioşie faţă de stăpânul meu, spuneţi-mi; dacă nu, spuneţi-mi iarăş, ca să mă îndrept la dreapta sau la stânga.”
50. Laban şi Betuel, drept răspuns, au zis: „De la Domnul vine lucrul acesta; noi nu-ţi mai putem spune nici rău nici bine.
51. Iată, Rebeca este înaintea ta; ia-o şi du-te, ca să fie nevasta fiului stăpânului tău, cum a spus Domnul.”
52. Când a auzit robul lui Avraam cuvintele lor, s-a aruncat cu faţa la pământ înaintea Domnului.
53. Şi robul a scos scule de argint, scule de aur, şi îmbrăcăminte, pe cari le-a dat Rebecii; a dat de asemenea daruri bogate fratelui său şi mamei sale.
54. După aceea, au mâncat şi au băut, el şi oamenii cari erau împreună cu el şi s-au culcat. Dimineaţa când s-au sculat, robul a zis: „Lăsaţi-mă să mă întorc la stăpânul meu.”
55. Fratele şi mama fetei au zis: „Fata să mai rămână câtva timp cu noi, măcar vreo zece zile: pe urmă, poate să plece.”
56. El le-a răspuns: „Nu mă opriţi, fiindcă Domnul mi-a dat izbândă în călătoria mea; lăsaţi-mă să plec, şi să mă duc la stăpânul meu.”
57. Atunci ei au răspuns: „Să chemăm pe fată, şi s-o întrebăm.”
58. Au chemat dar pe Rebeca, şi i-au zis: „Vrei să te duci cu omul acesta?” „Da, vreau,” a răspuns ea.
59. Şi au lăsat pe sora lor Rebeca să plece cu doica ei, cu robul lui Avraam şi cu oamenii lui.
60. Au binecuvântat pe Rebeca, şi i-au zis: „O, sora noastră, să ajungi mama a mii de zeci de mii, şi sămânţa ta să stăpânească cetăţile vrăjmaşilor săi!”
61. Rebeca s-a sculat, împreună cu slujnicele ei, au încălecat pe cămile, şi au urmat pe omul acela. Robul a luat pe Rebeca, şi a plecat.
62. Isaac se întorsese de la fântâna „Lahai-Roi,” căci locuia în ţara de meazăzi.
63. Într-o seară, când Isaac ieşise să cugete în taină pe câmp, a ridicat ochii, şi s-a uitat; şi iată că veneau nişte cămile.
64. Rebeca a ridicat şi ea ochii, a văzut pe Isaac, şi s-a dat jos de pe cămilă.
65. Şi a zis robului: „Cine este omul acesta, care vine înaintea noastră pe câmp?” Robul a răspuns: „Este stăpânul meu!” Atunci ea şi-a luat măhrama, şi s-a acoperit.
66. Robul a istorisit lui Isaac toate lucrurile pe cari le făcuse.
67. Isaac a dus pe Rebeca în cortul mamei sale Sara; a luat pe Rebeca, ea a fost nevasta lui, şi el a iubit-o. Astfel a fost mângâiat Isaac pentru pierderea mamei sale.

Geneza 25: 7
7. Iată zilele anilor vieţii lui Avraam: el a trăit o sută şaptezeci şi cinci de ani.

Geneza 25: 19-34
19. Iată spiţa neamului lui Isaac, fiul lui Avraam. Avraam a născut pe Isaac.
20. Isaac era în vârstă de patruzeci de ani, când a luat de nevastă pe Rebeca, fata lui Betuel, Arameul din Padan-Aram (Adică: Mesopotamia.), şi sora lui Laban, Arameul.
21. Isaac s-a rugat Domnului pentru nevastă-sa, căci era stearpă; şi Domnul l-a ascultat: nevastă-sa Rebeca a rămas însărcinată.
22. Copiii se băteau în pântecele ei; şi ea a zis: „Dacă-i aşa, pentru ce mai sunt însărcinată?” S-a dus să întrebe pe Domnul.
23. Şi Domnul i-a zis: „Două neamuri sunt în pântecele tău, Şi două noroade se vor despărţi la ieşirea din pântecele tău. Unul din noroadele acestea va fi mai tare decât celalt. Şi cel mai mare va sluji celui mai mic.”
24. S-au împlinit zilele când avea să nască; şi iată că în pântecele ei erau doi gemeni.
25. Cel dintâi a ieşit roş de tot: ca o manta de păr, şi de aceea i-au pus numele Esau (Adică: Păros.).
26. Apoi a ieşit fratele său, care ţinea cu mâna de călcâi pe Esau; şi deaceea i-au pus numele Iacov (Adică: Celce ţine de călcâi.). Isaac era în vârstă de şasezeci de ani, când s-au născut ei.
27. Băieţii aceştia s-au făcut mari. Esau a ajuns un vânător îndemânatic, un om care îşi petrecea vremea mai mult pe câmp; dar Iacov era un om liniştit, care stătea acasă în corturi.
28. Isaac iubea pe Esau, pentrucă mânca din vânatul lui; Rebeca însă iubea mai mult pe Iacov.
29. Odată, pe când ferbea Iacov o ciorbă, Esau s-a întors de la câmp, rupt de oboseală.
30. Şi Esau a zis lui Iacov: „Dă-mi, te rog, să mănânc din ciorba aceasta roşiatică, fiindcă sunt rupt de oboseală.” Pentru aceea s-a dat lui Esau numele Edom (Adică: Roş.).
31. Iacov a zis: „Vinde-mi azi dreptul tău de întâi născut!”
32. Esau a răspuns: „Iată-mă, sunt pe moarte; la ce-mi slujeşte dreptul acesta de întâi născut?”
33. Şi Iacov a zis: „Jură-mi întâi.” Esau i-a jurat, şi astfel şi-a vândut dreptul de întâi născut lui Iacov.
34. Atunci Iacov a dat lui Esau pâine şi ciorbă de linte. El a mâncat şi a băut; apoi s-a sculat şi a plecat. Astfel şi-a nesocotit Esau dreptul de întâi născut.

Geneza 26: 1-12
1. În ţară a venit o foamete, afară de foametea dintâi, care fusese pe vremea lui Avraam. Isaac s-a dus la Abimelec, împăratul Filistenilor, la Gherar.
2. Domnul i S-a arătat, şi i-a zis: „Nu te pogorâ în Egipt! Rămâi în ţara în care îţi voi spune.
3. Locuieşte ca străin în ţara aceasta; Eu voi fi cu tine, şi te voi binecuvânta; căci toate ţinuturile acestea ţi le voi da ţie şi seminţei tale, şi voi ţinea jurământul pe care l-am făcut tatălui tău Avraam.”
4. Îţi voi înmulţi sămânţa, ca stelele cerului; voi da seminţei tale toate ţinuturile acestea; şi toate neamurile pământului vor fi binecuvântate în sămânţa ta, ca răsplată
5. pentrucă Avraam a ascultat de porunca Mea, şi a păzit ce i-am cerut, a păzit poruncile Mele, orânduirile Mele, şi legile Mele.”
6. Astfel Isaac a rămas la Gherar.
7. Când îi puneau oamenii locului aceluia întrebări cu privire la nevasta lui, el zicea: „Este sora mea.” Căci îi era frică să spună că este nevastă-sa, ca să nu-l omoare oamenii locului aceluia, fiindcă Rebeca era frumoasă la chip.
8. Fiindcă şederea lui acolo se lungise, s-a întâmplat că Abimelec, împăratul Filistenilor, uitându-se pe fereastră, a văzut pe Isaac jucându-se cu nevastă-sa Rebeca.
9. Abimelec a trimes să cheme pe Isaac, şi i-a zis: „Nu mai încape îndoială că e nevastă-ta. Cum ai putut zice:„E soru-mea?” Isaac i-a răspuns:„Am zis aşa, ca să nu mor din pricina ei.”
10. Şi Abimelec a zis: „Ce ne-ai făcut? Ce uşor s-ar fi putut ca vreunul din norod să se culce cu nevastă-ta, şi ne-ai fi făcut vinovaţi.”
11. Atunci Abimelec a dat următoarea poruncă întregului norod: „Cine se va atinge de omul acesta sau de nevasta lui, va fi omorât.”
12. Isaac a făcut sămănături în ţara aceea, şi a strâns rod însutit în anul acela; căci Domnul l-a binecuvântat.

Geneza 26: 23-25
23. De acolo s-a suit la Beer-Şeba.
24. Domnul i S-a arătat chiar în noaptea aceea, şi i-a zis: „Eu sunt Dumnezeul tatălui tău Avraam; nu te teme, căci Eu sunt cu tine; te voi binecuvânta, şi îţi voi înmulţi sămânţa, din pricina robului Meu Avraam.”
25. Isaac a zidit acolo un altar, a chemat Numele Domnului, şi şi-a întins cortul acolo. Robii lui Isaac au săpat acolo o fântână.

Geneza 27: 25-29
25. Isaac a zis: „Adu-mi să mănânc din vânatul fiului meu, ca sufletul meu să te binecuvinteze.” Iacov i-a adus, şi el a mâncat; i-a adus şi vin, şi a băut.
26. Atunci tatăl său Isaac i-a zis: „Apropie-te dar, şi sărută-mă, fiule.”
27. Iacov s-a apropiat, şi l-a sărutat. Isaac a simţit mirosul hainelor lui; apoi l-a binecuvântat, şi a zis: „Iată, mirosul fiului meu este ca mirosul unui câmp, pe care l-a binecuvântat Domnul.
28. Să-ţi dea Dumnezeu rouă din cer, Şi grăsimea pământului, Grâu şi vin din belşug!
29. Să-ţi fie supuse noroade, Şi neamuri să se închine înaintea ta! Să fii stăpânul fraţilor tăi, Şi fiii mamei tale să se închine înaintea ta! Blestemat să fie oricine te va blestema, Şi binecuvântat să fie oricine te va binecuvânta.”

Geneza 28: 1-4
1. Isaac a chemat pe Iacov, l-a binecuvântat, şi i-a dat porunca aceasta: „Să nu-ţi iei nevastă dintre fetele lui Canaan.
2. Scoală-te, du-te la Padan-Aram, în casa lui Betuel, tatăl mamei tale, şi ia-ţi de acolo o nevastă, dintre fetele lui Laban, fratele mamei tale.
3. Dumnezeul cel Atotputernic (Evreieşte: El-Şadai.) să te binecuvinteze, să te facă să creşti şi să te înmulţeşti, ca să ajungi o ceată de noroade!
4. Să-ţi dea binecuvântarea lui Avraam, ţie şi seminţei tale cu tine, ca să stăpâneşti ţara în care locuieşti ca străin, şi pe care a dat-o lui Avraam.”

Geneza 28: 10-22
10. Iacov a plecat din Beer-Şeba, şi şi-a luat drumul spre Haran.
11. A ajuns într-un loc unde a rămas peste noapte, căci asfinţise soarele. A luat o piatră de acolo, a pus-o căpătâi, şi s-a culcat în locul acela.
12. Şi a visat o scară rezemată de pământ, al cărei vârf ajungea până la cer. Îngerii lui Dumnezeu se suiau şi se pogorau pe scara aceea.
13. Şi Domnul stătea deasupra (Sau: lângă el.) ei, şi zicea: „Eu sunt Domnul, Dumnezeul tatălui tău Avraam, şi Dumnezeul lui Isaac.” Pământul pe care eşti culcat, ţi-l voi da ţie şi seminţei tale.
14. Sămânţa ta va fi ca pulberea pământului; te vei întinde la apus şi la răsărit, la mează-noapte şi la mează-zi; şi toate familiile pământului vor fi binecuvântate în tine şi în sămânţa ta.
15. Iată, Eu sunt cu tine; te voi păzi pretutindeni pe unde vei merge, şi te voi aduce înapoi în ţara aceasta; căci nu te voi părăsi, până nu voi împlini ce-ţi spun.”
16. Iacov s-a trezit din somn, şi a zis: „Cu adevărat, Domnul este în locul acesta, şi eu n-am ştiut.”
17. I-a fost frică, şi a zis: „Cât de înfricoşat este locul acesta! Aici este casa lui Dumnezeu, aici este poarta cerurilor!”
18. Şi Iacov s-a sculat dis de dimineaţă, a luat piatra pe care o pusese căpătâi, a pus-o ca stâlp de aducere aminte, şi a turnat untdelemn pe vârful ei.
19. A dat locului acestuia numele Betel (Adică, tâlmăcit: Casa lui Dumnezeu.); dar mai înainte cetatea se chema Luz.
20. Iacov a făcut o juruinţă, şi a zis: „Dacă va fi Dumnezeu cu mine şi mă va păzi în timpul călătoriei pe care o fac, dacă-mi va da pâine să mănânc şi haine să mă îmbrac,
21. şi dacă mă voi întoarce în pace în casa tatălui meu, atunci Domnul va fi Dumnezeul meu;
22. piatra aceasta, pe care am pus-o ca stâlp de aducere aminte, va fi casa lui Dumnezeu, şi Îţi voi da a zecea parte din tot ce-mi vei da.”

Geneza 29: 1-35
1. Iacov a pornit la drum, şi s-a dus în ţara celor ce locuiesc la Răsărit.
2. S-a uitat înainte, şi iată că pe câmp era o fântână; şi lângă ea erau trei turme de oi, cari se odihneau; căci la fântâna aceasta obişnuiau ciobanii să-şi adape turmele. Şi piatra de pe gura fântânii era mare.
3. Toate turmele se strângeau acolo; ciobanii prăvăleau piatra de pe gura fântânii, adăpau turmele, şi apoi puneau piatra iarăş la loc pe gura fântânii.
4. Iacov a zis păstorilor: „Fraţilor, de unde sunteţi?” „ Din Haran,” au răspuns ei.
5. El le-a zis: „Cunoaşteţi pe Laban, fiul lui Nahor? “ „Îl cunoaştem, “ i-au răspuns ei.
6. El le-a zis: „Este sănătos? “ „Sănătos”, au răspuns ei. Şi tocmai atunci venea Rahela, fata lui, cu oile.
7. El a zis: „Iată, soarele este încă sus, şi-i prea devreme ca să strângeţi vitele: adăpaţi oile, apoi duceţi-vă şi paşteţi-le iarăş.”
8. Ei au răspuns: „Nu putem, până nu se vor strânge toate turmele; atunci se prăvăleşte piatra de pe gura fântânii, şi vom adăpa oile.”
9. Pe când le vorbea el încă, vine Rahela cu oile tatălui său; căci ea le păzea.
10. Când a văzut Iacov pe Rahela, fata lui Laban, fratele mamei sale, şi turma lui Laban, fratele mamei sale, s-a apropiat, a prăvălit piatra de pe gura fântânii, şi a adăpat turma lui Laban, fratele mamei sale.
11. Apoi Iacov a sărutat pe Rahela, şi a început să plângă tare.
12. Iacov a spus Rahelei că este rudă cu tatăl ei, că este fiul Rebecii. Şi ea a dat fuga de a spus tatălui său.
13. Cum a auzit Laban de Iacov, fiul sorei sale, i-a alergat înainte, l-a îmbrăţişat, l-a sărutat, şi l-a adus în casă. Iacov a istorisit lui Laban toate cele întâmplate.
14. Şi Laban i-a zis: „Cu adevărat, tu eşti os din oasele mele, şi carne din carnea mea!” Iacov a stat la Laban o lună.
15. Apoi Laban a zis lui Iacov: „Fiindcă eşti rudă cu mine, să-mi slujeşti oare degeaba? Spune-mi ce simbrie vrei?”
16. Laban însă avea două fete: cea mai mare se numea Lea, şi cea mai mică Rahela.
17. Lea avea ochii slabi; dar Rahela era frumoasă la statură şi mândră la faţă.
18. Iacov iubea pe Rahela, şi a zis: „Îţi voi sluji şapte ani pentru Rahela, fata ta cea mai mică.”
19. Şi Laban a răspuns: „Mai bine să ţi-o dau ţie, decât s-o dau altuia. Rămâi la mine!”
20. Astfel Iacov a slujit şapte ani pentru Rahela; şi anii aceştia i s-au părut ca vreo câteva zile, pentrucă o iubea.
21. În urmă Iacov a zis lui Laban: „Dă-mi nevasta, căci mi s-a împlinit sorocul, ca să intru la ea.”
22. Laban a adunat pe toţi oamenii locului şi a făcut un ospăţ.
23. Seara, a luat pe fiică-sa Lea, şi a adus-o la Iacov, care s-a culcat cu ea.
24. Şi Laban a dat ca roabă fetei sale Lea pe roaba sa Zilpa.
25. A doua zi dimineaţă, iată că era Lea. Atunci Iacov a zis lui Laban: „Ce mi-ai făcut? Nu ţi-am slujit oare pentru Rahela? Pentru ce m-ai înşelat?”
26. Laban a răspuns: „În locul acesta nu-i obicei să se dea cea mai tânără înaintea celei mai mari.
27. Isprăveşte săptămâna cu aceasta, şi-ţi vom da şi pe cealaltă pentru slujba, pe care o vei mai face la mine alţi şapte ani.”
28. Iacov a făcut aşa, şi a isprăvit săptămâna cu Lea; apoi Laban i-a dat de nevastă pe fiică-sa Rahela.
29. Şi Laban a dat ca roabă fetei sale Rahela, pe roaba sa Bilha.
30. Iacov a intrat şi la Rahela, pe care o iubea mai mult decât pe Lea; şi a mai slujit la Laban alţi şapte ani.
31. Domnul a văzut că Lea nu era iubită; şi a făcut-o să aibă copii, pe când Rahela era stearpă.
32. Lea a rămas însărcinată, şi a născut un fiu, căruia i-a pus numele Ruben ( Vedeţi fiu); „căci”, a zis ea, „Domnul a văzut mâhnirea mea, şi acum bărbatul meu are să mă iubească negreşit.”
33. A rămas iarăş însărcinată, şi a născut un fiu; şi a zis: „Domnul a auzit că nu eram iubită, şi mi-a dat şi pe acesta.” De aceea, i-a pus numele Simeon ( Ascultare).
34. Iar a rămas însărcinată, şi a născut un fiu; şi a zis: „De data aceasta, bărbatul meu se va alipi de mine, căci i-am născut trei fii.” De aceea i-a pus numele Levi ( Alipire).
35. A rămas iarăş însărcinată, şi a născut un fiu; şi a zis: „De data aceasta, voi lăuda pe Domnul.” De aceea i-a pus numele Iuda (Lăudat fie Domnul). Şi a încetat să mai nască.

Geneza 30: 1-43
1. Când a văzut Rahela că nu face copii lui Iacov, a pismuit pe soru-sa, şi a zis lui Iacov: „Dă-mi copii, ori mor!”
2. Iacov s-a mâniat pe Rahela, şi a zis: „Sunt eu oare în locul lui Dumnezeu, care te-a oprit să ai copii?”
3. Ea a zis: „Iată roaba mea Bilha; culcă-te cu ea, ca să nască pe genunchii mei, şi să am şi eu copii prin ea.”
4. Şi i-a dat de nevastă pe roaba ei Bilha; şi Iacov s-a culcat cu ea.
5. Bilha a rămas însărcinată, şi a născut lui Iacov un fiu.
6. Rahela a zis: „Mi-a făcut Dumnezeu dreptate, şi mi-a auzit glasul, şi mi-a dăruit un fiu.” De aceea i-a pus numele Dan ( A judecat).
7. Bilha, roaba Rahelii, a rămas iar însărcinată, şi a născut lui Iacov un al doilea fiu.
8. Rahela a zis: „Am luptat cu Dumnezeu împotriva sorei mele, şi am biruit.” Deaceea i-a pus numele Neftali ( Luptele lui Dumnezeu).
9. Când a văzut Lea că nu mai naşte, a luat pe roaba sa Zilpa, şi a dat-o lui Iacov de nevastă.
10. Zilpa, roaba Leii, a născut lui Iacov un fiu.
11. „Cu noroc!” a zis Lea. De aceea i-a pus numele Gad (Noroc).
12. Zilpa, roaba Leii, a născut un al doilea fiu lui Iacov.
13. „Ce fericită sunt!” a zis Lea; „căci femeile mă vor numi fericită.” De aceea i-a pus numele Aşer (Fericit).
14. Ruben a ieşit odată afară, pe vremea seceratului grâului, şi a găsit mandragore pe câmp. Le-a adus mamei sale Lea. Atunci Rahela a zis Leii: „Dă-mi, te rog, din mandragorele fiului tău.”
15. Ea i-a răspuns: „Nu-ţi ajunge că mi-ai luat bărbatul, de vrei să iei şi mandragorele fiului meu?” Şi Rahela a zis: „Ei bine! poate să se culce cu tine în noaptea aceasta, pentru mandragorele fiului tău.”
16. Seara, pe când se întorcea Iacov de la câmp, Lea i-a ieşit înainte, şi a zis: „La mine ai să vii, căci te-am cumpărat cu mandragorele fiului meu.” Şi în noaptea aceea s-a culcat cu ea.
17. Dumnezeu a ascultat pe Lea, care a rămas însărcinată, şi a născut lui Iacov al cincilea fiu.
18. Lea a zis: „M-a răsplătit Dumnezeu, pentrucă am dat bărbatului meu pe roaba mea.” De aceea i- a pus numele Isahar (Răsplătire).
19. Lea a rămas iarăş însărcinată, şi a născut un al şaselea fiu lui Iacov.
20. Lea a zis: „Frumos dar mi-a dat Dumnezeu! De data aceasta, bărbatul meu va locui cu mine, căci i-am născut şase fii.” Deaceea i-a pus numele Zabulon (Locuinţă). 21. În urmă, a născut o fată, căreia i-a pus numele Dina (Judecată).
22. Dumnezeu Şi-a adus aminte de Rahela, a ascultat-o, şi a făcut-o să aibă copii.
23. Ea a rămas însărcinată, şi a născut un fiu; şi a zis: „Mi-a luat Dumnezeu ocara!”
24. Şi i-a pus numele Iosif (Adaos), zicând: „Domnul să-mi mai adauge un fiu!”
25. După ce a născut Rahela pe Iosif, Iacov a zis lui Laban: „Lasă-mă să plec, ca să mă duc acasă, în ţara mea.
26. Dă-mi nevestele şi copiii, pentru cari ţi-am slujit, şi voi pleca; fiindcă ştii ce slujbă ţi-am făcut.”
27. Laban i-a zis: „Dacă am căpătat trecere înaintea ta, mai zăboveşte; văd bine că Domnul m-a binecuvântat din pricina ta;
28. hotărăşte-mi simbria ta, şi ţi-o voi da.”
29. Iacov i-a răspuns: „Ştii cum ţi-am slujit, şi cum ţi-au propăşit vitele cu mine;
30. căci puţinul pe care-l aveai înainte de venirea mea, a crescut mult, şi Domnul te-a binecuvântat ori încotro am mers eu. Acum, când am să muncesc şi pentru casa mea?”
31. Laban a zis: „Ce să-ţi dau?” Şi Iacov a răspuns: „Să nu-mi dai nimic. Dacă te învoieşti cu ce-ţi voi spune, îţi voi paşte turma şi mai departe, şi o voi păzi.
32. Azi am să trec prin toată turma ta; am să pun deoparte din oi orice miel sein şi pestriţ şi orice miel negru, şi din capre tot ce este pestriţ şi sein. Aceasta să fie simbria mea.
33. Iată cum se va dovedi cinstea mea: deacum încolo, când ai să vii să-mi vezi simbria, tot ce nu va fi sein şi pestriţ între capre şi negru între miei, şi se va găsi la mine, să fie socotit ca furat.”
34. Laban a zis: „Bine! fie aşa cum ai zis.”
35. În aceeaş zi, a pus deoparte ţapii bălţaţi şi pestriţi, toate caprele seine şi pestriţe, toate cele ce aveau alb pe ele, şi toţi mieii cari erau negri. Le-a dat în mânile fiilor săi.
36. Apoi a pus o depărtare de trei zile de drum între el şi Iacov; şi Iacov păştea celelalte oi ale lui Laban.
37. Iacov a luat nuiele verzi de plop, de migdal şi de platan; a despoiat de pe ele făşii de coajă, şi a făcut să se vadă albeaţa care era pe nuiele.
38. Apoi a pus nuielele, pe cari le despoiase de coajă în jgheaburi, în adăpători, subt ochii oilor cari veneau să bea, ca atunci când vor veni să bea, să zămislească.
39. Oile zămisleau uitându-se la nuiele, şi făceu miei bălţaţi, seini şi pestriţi.
40. Iacov despărţea mieii aceştia, şi abătea feţele oilor din turma lui Laban către cele seine şi bălţate. Şi-a făcut astfel turme deosebite, pe cari nu le-a împreunat cu turma lui Laban.
41. Ori de câte ori se înferbântau oile cele mai tari, Iacov punea nuielele în jghiaburi, subt ochii oilor, ca ele să zămislească uitându-se la nuiele.
42. Când oile erau slabe, nu punea nuielele; aşa că cele slabe erau pentru Laban, iar cele tari pentru Iacov.
43. Omul acela s-a îmbogăţit astfel din ce în ce mai mult; a avut multe turme, robi şi roabe, cămile şi măgari.

Geneza 31: 1-55
1. Iacov a auzit vorbele fiilor lui Laban, cari ziceau: „Iacov a luat tot ce era al tatălui nostru, şi cu averea tatălui nostru şi-a agonisit el toată bogăţia aceasta.”
2. Iacov s-a uitat şi la faţa lui Laban; şi iată că ea nu mai era ca înainte.
3. Atunci Domnul a zis lui Iacov: „Întoarce-te în ţara părinţilor tăi şi în locul tău de naştere; şi Eu voi fi cu tine.”
4. Iacov a trimes de a chemat pe Rahela şi pe Lea, la câmp la turma lui.
5. El le-a zis: „După faţa tatălui vostru, văd bine că el nu mai este ca înainte; dar Dumnezeul tatălui meu a fost cu mine.
6. Voi înşivă ştiţi că am slujit tatălui vostru cu toată puterea mea.
7. Şi tatăl vostru m-a înşelat: de zece ori mi-a schimbat simbria; dar Dumnezeu nu i-a îngăduit să mă păgubească.
8. Ci când zicea el: „Mieii pestriţi să fie simbria ta,” toate oile făceau miei pestriţi. Şi când zicea: „Mieii bălţaţi să fie simbria ta,” toate oile făceau miei bălţaţi.
9. Dumnezeu a luat astfel toată turma tatălui vostru, şi mi-a dat-o mie.
10. Pe vremea când se înferbântau oile, eu am ridicat ochii, şi am văzut în vis că ţapii şi berbecii cari săreau pe capre şi pe oi, erau bălţaţi, pestriţi şi seini.
11. Şi Îngerul lui Dumnezeu mi-a zis în vis: „ Iacove!” „Iată-mă”, am răspuns eu.
12. El a zis: „Ridică ochii, şi priveşte: toţi ţapii şi berbecii, cari sar pe capre şi pe oi, sunt bălţaţi,
pestriţi şi seini; căci am văzut tot ce ţi-a făcut Laban.
13. Eu sunt Dumnezeul din Betel, unde ai uns un stâlp de aducere aminte, unde Mi-ai făcut o juruinţă. Acum, scoală-te, ieşi din ţara aceasta, şi întoarce-te în ţara ta de naştere.”
14. Rahela şi Lea au răspuns, şi i-au zis: „Mai avem noi oare parte şi moştenire în casa tatălui nostru?
15. Nu suntem noi oare privite de el ca nişte străine, fiindcă ne-a vândut, şi ne-a mâncat şi banii?
16. Toată bogăţia, pe care a luat-o Dumnezeu de la tatăl nostru, este a noastră, şi a copiilor noştri. Fă acum tot ce ţi-a spus Dumnezeu.”
17. Iacov s-a sculat, şi a pus pe copiii şi nevestele sale călări pe cămile.
18. Şi-a luat toată turma şi toate averile pe cari le avea: turma, pe care o agonisise în Padan-Aram; şi a plecat la tatăl său Isaac, în ţara Canaan.
19. Pe când Laban se dusese să-şi tundă oile, Rahela a furat idolii tatălui său;
20. şi Iacov a înşelat pe Laban, Arameul, căci nu l-a înştiinţat de fuga sa.
21. A fugit astfel cu tot ce avea; s-a sculat, a trecut Râul ( Eufrat), şi s-a îndreptat spre muntele Galaad.
22. A treia zi, au dat de veste lui Laban că Iacov a fugit.
23. Laban a luat cu el pe fraţii săi, l-a urmărit cale de şapte zile, şi l-a ajuns la muntele Galaad.
24. Dar Dumnezeu S-a arătat noaptea în vis lui Laban, Arameul, şi i-a zis: „Fereşte-te să spui o vorbă rea lui Iacov!”
25. Laban a ajuns dar pe Iacov. Iacov îşi întinsese cortul pe munte; Laban şi-a întins şi el cortul cu fraţii lui, pe muntele Galaad.
26. Atunci Laban a zis lui Iacov: „Ce-ai făcut? Pentruce m-ai înşelat, şi mi-ai luat fetele ca pe nişte roabe luate cu sabia?
27. Pentru ce ai fugit pe ascuns, m-ai înşelat, şi nu mi-ai dat de ştire? Te-aş fi lăsat să pleci în mijlocul veseliei şi al cântecelor, în sunet de timpane şi alăută.
28. Nu mi-ai îngăduit nici măcar să-mi sărut nepoţii şi fetele! Ca un nebun ai lucrat.
29. Mâna mea este destul de tare ca să vă fac rău; dar Dumnezeul tatălui vostru mi-a zis în noaptea trecută: „Fereşte-te să spui o vorbă rea lui Iacov!”
30. Dar acum, odată ce ai plecat, pentrucă te topeşti de dor după casa tatălui tău, de ce mi-ai furat dumnezeii mei?”
31. Drept răspuns, Iacov a zis lui Laban: „Am fugit, fiindcă mi-era frică, gândindu-mă că poate îmi vei lua înapoi fetele tale.
32. Dar să piară acela la care îţi vei găsi dumnezeii tăi! În faţa fraţilor noştri, cercetează şi vezi ce-i la mine din ale tale, şi ia-ţi-l. “ Iacov nu ştia că Rahela îi furase.
33. Laban a intrat în cortul lui Iacov, în cortul Leii, în cortul celor două roabe, şi n-a găsit nimic. A ieşit din cortul Leii, şi a intrat în cortul Rahelii. 34. Rahela luase idolii, îi pusese subt samarul cămilei, şi şezuse deasupra. Laban a scotocit tot cortul, dar n-a găsit nimic.
35. Ea a zis tatălui său: „Domnul meu, să nu te superi dacă nu mă pot scula înaintea ta; căci mi-a venit rânduiala femeilor.” A căutat peste tot, dar n-a găsit idolii.
36. Iacov s-a mâniat, şi a certat pe Laban. A luat din nou cuvântul, şi i-a zis: „Care este nelegiuirea mea şi care este păcatul meu, de mă urmăreşti cu atâta înverşunare?
37. Mi-ai scormonit toate lucrurile, şi ce ai găsit din lucrurile din casa ta? Scoate-le aici înaintea fraţilor mei şi fraţilor tăi, ca să judece ei între noi amândoi!
38. Iată, am stat la tine două zeci de ani; oile şi caprele nu ţi s-au stărpit, şi n-am mâncat berbeci din turma ta.
39. Nu ţi-am adus acasă vite sfăşiate de fiare: eu însumi te-am despăgubit pentru ele; îmi cereai înapoi ce mi se fura ziua, sau ce mi se fura noaptea.
40. Ziua mă topeam de căldură, iar noaptea mă prăpădeam de frig, şi-mi fugea somnul de pe ochi.
41. Iată, douăzeci de ani am stat în casa ta, ţi-am slujit patrusprezece ani pentru cele două fete ale tale, şi şase ani pentru turma ta, şi de zece ori mi-ai schimbat simbria.
42. Dacă n-aş fi avut cu mine pe Dumnezeul tatălui meu, pe Dumnezeul lui Avraam, pe Acela de care se teme Isaac, mi-ai fi dat drumul acum cu mâinile goale. Dar Dumnezeu a văzut suferinţa mea şi osteneala mâinilor mele, şi ieri noapte a rostit judecata.”
43. Drept răspuns, Laban a zis lui Iacov: „Fiicele acestea sunt fiicele mele, copiii aceştia sunt copiii mei, turma aceasta este turma mea, şi tot ce vezi este al meu. Şi ce pot face eu azi pentru fiicele mele, sau pentru copiii lor, pe cari i-au născut?
44. Vino, să facem amândoi un legământ, şi legământul acesta să slujească de mărturie între mine şi tine!”
45. Iacov a luat o piatră, şi a pus-o ca stâlp de aducere aminte.
46. Iacov a zis fraţilor săi: „Strângeţi pietre.” Ei au strâns petre, şi au făcut o movilă; şi au mâncat acolo pe movilă.
47. Laban a numit-o Iegar-Sahaduta ( Movila mărturiei), şi Iacov a numit-o Galed (Movila mărturiei).
48. Laban a zis: „Movila aceasta să slujească azi de mărturie între mine şi tine!” De aceea i-au pus numele Galed.
49. Se mai numeşte şi Miţpa (Veghiere), pentrucă Laban a zis: „Domnul să vegheze asupra mea şi asupra ta, când ne vom pierde din vedere unul pe altul.
50. Dacă vei asupri pe fetele mele, şi dacă vei mai lua şi alte neveste afară de fetele mele, ia bine seama că nu un om va fi cu noi, ci Dumnezeu va fi martor între mine şi tine.”
51. Laban a zis lui Iacov: „Iată movila aceasta, şi iată stâlpul acesta, pe care l-am ridicat între mine şi tine.
52. Movila aceasta să fie martoră şi stâlpul acesta să fie martor că nici eu nu voi trece la tine peste movila aceasta, şi nici tu nu vei trece la mine peste movila aceasta şi peste stâlpul acesta, ca să ne facem rău.
53. Dumnezeul lui Avraam şi al lui Nahor, Dumnezeul tatălui lor să judece între noi.” Iacov a jurat pe Acela de care se temea Isaac.
54. Iacov a adus o jertfă pe munte, şi a poftit pe fraţii lui să mănânce; ei au mâncat, şi au rămas toată noaptea pe munte.
55. Laban s-a sculat dis-de-dimineaţă, şi-a sărutat nepoţii şi fetele, şi i-a binecuvântat. Apoi a plecat şi s-a întors la locuinţa lui.

Geneza 32: 1-32
1. Iacov şi-a văzut de drum; şi l-au întâlnit îngerii lui Dumnezeu.
2. Când i-a văzut, Iacov a zis: „Aceasta este tabăra lui Dumnezeu!” De aceea a pus locului aceluia numele Mahanaim ( Tabără îndoită).
3. Iacov a trimes înainte nişte soli la fratele său Esau, în ţara Seir, în ţinutul lui Edom.
4. El le-a dat porunca următoare: „Iată ce să spuneţi domnului meu Esau: „Aşa vorbeşte robul tău Iacov: „Am locuit la Laban, şi am rămas la el până acum;
5. am boi, măgari, oi, robi şi roabe, şi trimet să dea de ştire lucrul acesta domnului meu, ca să capăt trecere înaintea ta.”
6. Solii s-au întors înapoi la Iacov, şi au zis: „Ne-am dus la fratele tău Esau; şi el vine înaintea ta, cu patru sute de oameni.”
7. Iacov s-a spăimântat foarte mult, şi l-a apucat groaza. A împărţit în două tabere oamenii pe cari-i avea cu el, oile, boii şi cămilele,
8. şi a zis: „Dacă vine Esau împotriva uneia din tabere şi o bate, tabăra care va rămânea, va putea să scape.”
9. Iacov a zis: „Dumnezeul tatălui meu Avraam, Dumnezeul tatălui meu Isaac! Tu Doamne, care mi- ai zis: „Întoarce-te în ţara ta şi în locul tău de naştere, şi voi îngriji ca să-ţi meargă bine!
10. Eu sunt prea mic pentru toate îndurările şi pentru toată credincioşia, pe care ai arătat-o faţă de robul Tău; căci am trecut Iordanul acesta numai cu toiagul meu, şi iată că acum fac două tabere.
11. Izbăveşte-mă, Te rog, din mâna fratelui meu, din mâna lui Esau! Căci mă tem de el, ca să nu vină şi să mă lovească, pe mine, pe mame şi pe copii.
12. Şi Tu ai zis: „Eu voi îngriji ca să-ţi meargă bine, şi-ţi voi face sămânţa ca nisipul mării, care, de mult ce este, nu se poate număra.”
13. Iacov a petrecut noaptea în locul acela. A luat din ce mai avea cu el, şi a pus de-o parte, ca dar pentru fratele său Esau:
14. două sute de capre şi douăzeci de ţapi, două sute de oi şi două zeci de berbeci,
15. treizeci de cămile alăptătoare cu mânjii lor, patruzeci de vaci şi zece tauri, douăzeci de măgăriţe şi zece măgăruşi.
16. Le-a dat robilor săi, turmă cu turmă deosebit, şi a poruncit robilor săi: „Treceţi înaintea mea, şi lăsaţi o depărtare între fiecare turmă.”
17. A dat celui dintâi porunca următoare: „Când te va întâlni fratele meu Esau, şi te va întreba:„Al cui eşti? Unde te duci? Şi a cui este turma aceasta dinaintea ta?”
18. să răspunzi: „A robului tău Iacov; ea este un dar, trimes domnului meu Esau; şi el însuş vine în urma noastră.”
19. A dat aceeaş poruncă celui de al doilea, celui de al treilea, şi tuturor celor ce mânau turmele: „Aşa să vorbiţi domnului meu Esau, când îl veţi întâlni.
20. Să spuneţi: „Iată, robul tău Iacov vine şi el după noi.” Căci îşi zicea el: „Îl voi potoli cu darul acesta, care merge înaintea mea; în urmă îl voi vedea faţă în faţă, şi poate că mă va primi cu bunăvoinţă.”
21. Astfel darul a trecut înainte, iar el a rămas în tabără în noaptea aceea.
22. Tot în noaptea aceea s-a sculat, a luat pe cele două neveste ale lui, pe cele două roabe, şi pe cei unsprezece copii ai lui, şi a trecut vadul Iabocului.
23. I-a luat, i-a trecut pârâul, şi a trecut tot ce avea.
24. Iacov însă a rămas singur. Atunci un om s-a luptat cu el până în revărsatul zorilor.
25. Văzând că nu-l poate birui, omul acesta l-a lovit la încheietura coapsei, aşa că i s-a scrântit încheietura coapsei lui Iacov, pe când se lupta cu el.
26. Omul acela a zis: „Lasă-mă să plec, căci se revarsă zorile.” Dar Iacov a răspuns: „Nu Te voi lăsa să pleci până nu mă vei binecuvânta.”
27. Omul acela i-a zis: „Cum îţi este numele?” „Iacov,” a răspuns el.
28. Apoi a zis: „Numele tău nu va mai fi Iacov, ci te vei chema Israel (Celce luptă cu Dumnezeu); căci ai luptat cu Dumnezeu şi cu oameni, şi ai fost biruitor.”
29. Iacov l-a întrebat: „Spune-mi, Te rog, numele Tău.” El a răspuns: „Pentru ce Îmi ceri numele?” Şi l-a binecuvântat acolo.
30. Iacov a pus locului aceluia numele Peniel (Faţa lui Dumnezeu); „căci”, a zis el, „am văzut pe Dumnezeu faţă în faţă, şi totuş am scăpat cu viaţă.”
31. Răsărea soarele când a trecut pe lângă Peniel. Însă Iacov şchiopăta din coapsă.
32. Iată de ce, până în ziua de azi, Israeliţii nu mănâncă vâna de la încheietura coapsei; căci Dumnezeu a lovit pe Iacov la încheietura coapsei în vână.

Geneza 33: 1-20
1. Iacov a ridicat ochii, şi s-a uitat; şi iată că Esau venea cu patru sute de oameni. Atunci a împărţit copiii între Lea, Rahela, şi cele două roabe.
2. A pus în frunte roabele cu copiii lor, apoi pe Lea cu copiii ei, şi la urmă pe Rahela cu Iosif.
3. El însuş a trecut înaintea lor; şi s-a aruncat cu faţa la pământ de şapte ori, până ce s-a apropiat de tot de fratele său.
4. Esau a alergat înaintea lui; l-a îmbrăţişat, i s-a aruncat pe grumaz, şi l-a sărutat. Şi au plâns.
5. Esau, ridicând ochii, a văzut femeile şi copiii, şi a zis: „Cine sunt aceia?” Şi Iacov a răspuns: „Sunt copiii, pe cari i-a dat Dumnezeu robului tău.”
6. Roabele s-au apropiat, cu copiii lor, şi s-au aruncat cu faţa la pământ;
7. Lea şi copiii ei de asemenea s-au apropiat, şi s-au aruncat cu faţa la pământ; în urmă s-au apropiat Iosif şi Rahela şi s-au aruncat cu faţa la pământ.
8. Esau a zis: „Ce ai de gând să faci cu toată tabăra aceea pe care am întâlnit-o?” Şi Iacov a răspuns: „Voiesc să capăt trecere cu ea înaintea domnului meu.”
9. Esau a zis: „Eu am din belşug, păstrează, frate, ce este al tău.”
10. Şi Iacov a răspuns: „Nu; te rog, dacă am căpătat trecere înaintea ta, primeşte darul acesta din mâna mea; căci m-am uitat la faţa ta cum se uită cineva la Faţa lui Dumnezeu, şi tu m-ai primit cu bunăvoinţă.
11. Primeşte deci darul meu, care ţi-a fost adus, fiindcă Dumnezeu m-a umplut de bunătăţi, şi am de toate.” Astfel a stăruit de el, şi Esau a primit.
12. Esau a zis: „Haidem să plecăm şi să pornim la drum; eu voi merge înaintea ta.”
13. Iacov i-a răspuns: „Domnul meu vede că copiii sunt mici, şi am oi şi vaci fătate; dacă le-am sili la drum o singură zi, toată turma va pieri.
14. Domnul meu s-o ia înaintea robului său; şi eu voi veni încet pe urmă, la pas cu turma, care va merge înaintea mea, şi la pas cu copiii, până voi ajunge la domnul meu în Seir.”
15. Esau a zis: „Vreau să las cu tine măcar o parte din oamenii mei.” Şi Iacov a răspuns: „Pentru ce aceasta? Mi-ajunge să capăt trecere înaintea ta, domnul meu !”
16. În aceeaş zi, Esau a luat drumul înapoi la Seir.
17. Iacov a plecat mai departe la Sucot. Şi-a zidit o casă, şi a făcut colibi pentru turme. Deaceea s-a dat locului aceluia numele Sucot (Colibi).
18. La întoarcerea lui din Padan-Aram, Iacov a ajuns cu bine în cetatea Sihem, în ţara Canaan, şi a tăbărât înaintea cetăţii.
19. Partea de ogor, pe care îşi întinsese cortul, a cumpărat-o de la fiii lui Hamor, tatăl lui Sihem, cu o sută de chesita (Chesita, o măsură de bani).
20. Şi acolo, a ridicat un altar, pe care l-a numit El-Elohe-Israel (Domnul este Dumnezeul lui Israel).

Geneza 34: 1-31
1. Dina, fata pe care o născuse lui Iacov Lea, a ieşit să vadă pe fetele ţării.
2. Ea a fost zărită de Sihem, fiul Hevitului Hamor, domnitorul ţării. El a pus mâna pe ea, s-a culcat cu ea şi a necinstit-o.
3. S-a lipit cu toată inima de Dina, fata lui Iacov, a iubit fata, şi a căutat s-o liniştească.
4. După aceea Sihem a zis tatălui său Hamor: „Ia-mi de nevastă pe fata aceasta!”
5. Iacov a aflat că-i necinstise pe fiică-sa Dina; şi fiindcă fiii săi erau cu vitele la păşune, Iacov a tăcut până la întoarcerea lor.
6. Hamor, tatăl lui Sihem, s-a dus la Iacov ca să-i vorbească.
7. Dar când s-au întors fiii lui Iacov de la păşune, şi au auzit lucrul acesta, s-au supărat şi s-au mâniat foarte tare; pentrucă Sihem săvârşise o mişelie în Israel, culcându-se cu fata lui Iacov: aşa ceva n-ar fi trebuit să se facă niciodată.
8. Hamor le-a vorbit astfel: „Fiul meu Sihem s-a lipit cu toată inima de fata voastră; vă rog, daţi-i-o de nevastă,
9. şi încuscriţi-vă cu noi; voi daţi-ne fetele voastre, şi luaţi pentru voi pe ale noastre.
10. Locuiţi cu noi; ţara vă stă înainte, rămâneţi în ea, faceţi negoţ şi cumpăraţi pământuri în ea.”
11. Sihem a zis tatălui şi fraţilor Dinei: „Să capăt trecere înaintea voastră, şi vă voi da ce-mi veţi cere.
12. Cereţi-mi o zestre cât de mare şi cât de multe daruri, şi voi da tot ce-mi veţi zice; numai daţi-mi fata de nevastă.”
13. Fiii lui Iacov au răspuns, şi au vorbit cu vicleşug lui Sihem şi tatălui său Hamor, pentrucă Sihem necinstise pe sora lor Dina.
14. Ei i-au zis: „Este un lucru pe care nu-l putem face să dăm pe sora noastră unui om netăiat împrejur; căci ar fi o ocară pentru noi.
15. Nu ne vom învoi la aşa ceva decât dacă vă faceţi şi voi ca noi, şi dacă orice parte bărbătească dintre voi se va tăia împrejur.
16. Atunci vă vom da pe fetele noastre, şi vom lua pentru noi pe ale voastre; vom locui cu voi, şi vom face împreună un singur norod.
17. Dar dacă nu voiţi să ne ascultaţi şi să vă tăiaţi împrejur, ne vom lua fata şi vom pleca.”
18. Cuvintele lor au plăcut lui Hamor şi lui Sihem, fiul lui Hamor.
19. Tânărul n-a pregetat să facă lucrul acesta, căci iubea pe fata lui Iacov, şi era cel mai bine văzut în casa tatălui său.
20. Hamor şi fiul lui Sihem s-au dus la poarta cetăţii, şi au vorbit astfel oamenilor din cetatea lor:
21. „Oamenii aceştia au gânduri de pace faţă de noi; să rămână dar în ţară, şi să facă negoţ; ţara este destul de largă pentru ei. Noi vom lua de neveste pe fetele lor, şi le vom da de neveste pe fetele noastre.
22. Dar oamenii aceştia nu vor voi să locuiască împreună cu noi, ca să alcătuim un singur popor, decât dacă orice parte bărbătească dintre noi se va tăia împrejur, după cum şi ei înşişi sunt tăiaţi împrejur.
23. Turmele lor, averile lor şi toate vitele lor, vor fi atunci ale noastre. Să primim numai ce cer ei, ca să rămână la noi.”
24. Toţi cei ce treceau pe poarta cetăţii, au ascultat pe Hamor şi pe fiul său Sihem; şi toţi bărbaţii au fost tăiaţi împrejur, toţi ceice treceau pe poarta cetăţii.
25. A treia zi, pe când sufereau ei încă, cei doi fii ai lui Iacov, Simeon şi Levi, fraţii Dinei, şi-au luat fiecare sabia, s-au năpustit asupra cetăţii, care se credea în linişte, şi au ucis pe toţi bărbaţii.
26. Au trecut de asemenea prin ascuţişul săbiei pe Hamor şi pe fiul său Sihem; au ridicat pe Dina din casa lui Sihem, şi au ieşit afară.
27. Fiii lui Iacov s-au aruncat asupra celor morţi, şi au jăfuit cetatea, pentru că necinstiseră pe sora lor.
28. Le-au luat oile, boii şi măgarii, tot ce era în cetate şi ce era pe câmp;
29. le-au luat ca pradă de război toate bogăţiile, copiii şi nevestele, şi tot ce se găsea în case.
30. Atunci Iacov a zis lui Simeon şi lui Levi: „Voi m-aţi nenorocit, făcându-mă urât locuitorilor ţării, Cananiţilor şi Feresiţilor. N-am supt porunca mea decât un mic număr de oameni; ei se vor strânge împotriva mea, mă vor bate, şi voi fi nimicit, eu şi casa mea.”
31. Ei au răspuns: „Se cuvenea oare să se poarte cu sora noastră cum se poartă cu o curvă?”

Geneza 35: 1-29
1. Dumnezeu a zis lui Iacov: „Scoală-te, suie-te la Betel, locuieşte acolo, şi ridică acolo un altar Dumnezeului, care ţi S-a arătat când fugeai de fratele tău< Esau.”
2. Iacov a zis casei lui şi tuturor celor ce erau cu el: „Scoateţi dumnezeii străini cari sunt în mijlocul vostru, curăţiţi-vă, şi schimbaţi-vă hainele, 3. ca să ne sculăm, şi să ne suim la Betel; căci acolo voi ridica un altar Dumnezeului, care m-a ascultat în ziua necazului meu, şi care a fost cu mine în călătoria, pe care am făcut-o.”
4. Ei au dat lui Iacov toţi dumnezeii străini, cari erau în mâinile lor, şi cerceii pe cari-i purtau în urechi. Iacov i-a îngropat în pământ supt stejarul de lângă Sihem.
5. Apoi au plecat. Groaza lui Dumnezeu s-a răspândit peste cetăţile, cari-i înconjurau, aşa că locuitorii lor n-au urmărit pe fiii lui Iacov.
6. Iacov şi toţi ceice erau cu el, au ajuns la Luz, adică Betel, în ţara Canaan.
7. A zidit acolo un altar, şi a numit locul acela: „El-Betel” (Dumnezeul Betelului), căci acolo i se descoperise Dumnezeu, când fugea de fratele său.
8. Debora, doica Rebecii, a murit; şi a fost îngropată mai jos de Betel, subt stejarul căruia i s-a pus numele: „Stejarul jalei.”
9. Dumnezeu S-a arătat iarăş lui Iacov, după întoarcerea lui din Padan-Aram, şi l-a binecuvîntat.
10. Dumnezeu i-a zis: „Numele tău este Iacov; dar nu te vei mai chema Iacov, ci numele tău va fi Israel.” Şi i-a pus numele Israel.
11. Dumnezeu i-a zis: „Eu sunt Dumnezeul Cel Atotputernic. Creşte şi înmulţeşte-te; un neam şi o mulţime de neamuri se vor naşte din tine, şi chiar împăraţi vor ieşi din coapsele tale.
12. Ţie îţi voi da ţara pe care am dat-o lui Avraam şi lui Isaac, şi voi da ţara aceasta seminţei tale după tine.”
13. Dumnezeu S-a înălţat de la el, în locul unde îi vorbise.
14. Şi Iacov a ridicat un stâlp de aducere aminte în locul unde îi vorbise Dumnezeu, un stâlp de piatră, pe care a adus o jertfă de băutură, şi a turnat untdelemn.
15. Iacov a numit locul unde îi vorbise Dumnezeu, Betel.
16. Apoi au plecat din Betel; şi mai era o depărtare bunicică până la Efrata, când Rahelei i-au venit durerile naşterii. A avut o naştere grea;
17. şi în timpul durerilor naşterii, moaşa i-a zis: „Nu te teme, căci mai ai un fiu!”
18. Şi pe când îşi dădea ea sufletul, căci trăgea să moară, i-a pus numele Ben-Oni (Fiul durerii mele): dar tatăl său l-a numit Beniamin (Fiul dreptei).
19. Rahela a murit, şi a fost îngropată pe drumul care duce la Efrata, sau Betleem.
20. Iacov a ridicat un stâlp pe mormântul ei: acesta este stâlpul de pe mormântul Rahelei, care este şi azi.
21. Israel a plecat mai departe; şi şi-a întins cortul dincolo de Migdal-Eder.
22. Pe când locuia Israel în ţinutul acesta, Ruben s-a dus şi s-a culcat cu Bilha, ţiitoarea tatălui său. Şi Israel a aflat. Fiii lui Iacov erau în număr de doisprezece.
23. Fiii Leii: Ruben, întâiul născut al lui Iacov, Simeon, Levi, Iuda, Isahar, şi Zabulon.-
24. Fiii Rahelii: Iosif şi Beniamin.
25. Fiii Bilhei, roaba Rahelii: Dan şi Neftali.-
26. Fiii Zilpei, roaba Leii: Gad şi Aşer. Aceştia sunt fiii lui Iacov, cari i s-au născut în Padan-Aram.
27. Iacov a ajuns la tatăl său Isaac, la Mamre la Chiriat-Arba, care este tot una cu Hebronul, unde locuiseră ca străini Avraam şi Isaac.
28. Zilele vieţii lui Isaac au fost de o sutăoptzeci de ani.
29. Isaac şi-a dat duhul şi a murit, şi a fost adăugat la poporul său, bătrân şi sătul de zile. Fiii săi Esau şi Iacov l-au îngropat.

Geneza 37: 1-36
1. Iacov a locuit în ţara Canaan, unde locuise ca străin tatăl său.
2. Iată istoria lui Iacov. Iosif, la vârsta de şaptesprezece ani, păştea oile cu fraţii lui; băiatul acesta era cu fiii Bilhei şi cu fiii Zilpei, nevestele tatălui său. Şi Iosif spunea tatălui lor vorbele lor cele rele.
3. Israel iubea pe Iosif mai mult decât pe toţi ceilalţi fii ai săi, pentrucă îl născuse la bătrâneţă; şi i-a făcut o haină pestriţă (Sau: O haină lungă cu mâneci).
4. Fraţii lui au văzut că tatăl lor îl iubea mai mult decât pe ei toţi, şi au început să-l urască. Nu puteau să-i spună nicio vorbă prietenească.
5. Iosif a visat un vis, şi l-a istorisit fraţilor săi, cari l-au urât şi mai mult.
6. El le-a zis: „Ia ascultaţi ce vis am visat!
7. Noi eram la legatul snopilor în mijlocul câmpului; şi iată că snopul meu s-a ridicat şi a stătut în picioare; iar snopii voştri l-au înconjurat, şi s-au aruncat cu faţa la pământ înaintea lui.”
8. Fraţii lui i-au zis: „Doar n-ai să împărăţeşti tu peste noi? Doar n-ai să ne cârmuieşti tu pe noi?” Şi l-au urât şi mai mult, din pricina visurilor lui şi din pricina cuvintelor lui.
9. Iosif a mai visat un alt vis, şi l-a istorisit fraţilor săi. El a zis: „Am mai visat un vis! Soarele, luna, şi unsprezece stele se aruncau cu faţa la pământ înaintea mea.”
10. L-a istorisit tatălui său şi fraţilor săi. Tatăl său l-a mustrat, şi i-a zis: „Ce înseamnă visul acesta, pe care l-ai visat? Nu cumva vom veni, eu, mama ta şi fraţii tăi, să ne aruncăm cu faţa la pământ înaintea ta?”
11. Fraţii săi au început să-l pismuiască; dar tatăl său a ţinut minte lucrurile acestea.
12. Fraţii lui Iosif se duseseră la Sihem, ca să pască oile tatălui lor.
13. Israel a zis lui Iosif: „Fraţii tăi pasc oile la Sihem! Vino, căci vreau să te trimet la ei.” „ Iată-mă, sunt gata,” a răspuns el.
14. Israel i-a zis: „Du-te, rogu-te, şi vezi dacă fraţii tăi sunt sănătoşi, şi dacă oile sunt bine; şi adu-mi veşti.” L-a trimes astfel din valea Hebronului şi Iosif a ajuns la Sihem.
15. Pe când rătăcea pe câmp, l-a întâlnit un om. Omul acela l-a întrebat: „Ce cauţi?”
16. „Caut pe fraţii mei,” a răspuns Iosif; „spune-mi, te rog, unde pasc ei oile?”
17. Şi omul acela a zis: „Au plecat de aici; căci i-am auzit spunând: „Haidem la Dotan.” Iosif s-a dus după fraţii săi, şi i-a găsit la Dotan.
18. Ei l-au zărit de departe, şi până să se apropie de ei, s-au sfătuit să-l omoare.”
19. Ei au zis unul către altul: „Iată că vine făuritorul de visuri!
20. Veniţi acum, să-l omorâm şi să-l aruncăm într-una din aceste gropi; vom spune că l-a mâncat o fiară sălbatică, şi vom vedea ce se va alege de visurile lui.”
21. Ruben a auzit lucrul acesta, şi l-a scos din mâinile lor. El a zis: „Să nu-i luăm viaţa!”
22. Ruben le-a zis: „Să nu vărsaţi sânge; ci mai bine aruncaţi-l în groapa aceasta care este în pustie, şi nu puneţi mâna pe el.” Căci avea de gând să-l scape din mâinile lor, şi să-l aducă înapoi la tatăl său.
23. Când a ajuns Iosif la fraţii săi, aceştia l-au desbrăcat de haina lui, de haina cea pestriţă, pe care o avea pe el.
24. L-au luat şi l-au aruncat în groapă. Groapa aceasta era goală: nu era apă în ea.
25. „Apoi au şezut să mănânce. Ridicându-şi ochii, au văzut o ceată de Ismaeliţi venind din Galaad; cămilele lor erau încărcate cu tămâie, cu leac alinător şi smirnă, pe cari le duceau în Egipt.
26. Atunci Iuda a zis fraţilor săi: „Ce vom câştiga să ucidem pe fratele nostru şi să-i ascundem sângele?
27. Veniţi mai bine să-l vindem Ismaeliţilor, şi să nu punem mâna pe el, căci este fratele nostru, carne din carnea noastră.” Şi fraţii lui l-au ascultat.
28. La trecerea negustorilor madianiţi, au tras şi au scos pe Iosif afară din groapă, şi l-au vândut cu douăzeci de sicli de argint Ismaeliţilor, cari l-au dus în Egipt.
29. Ruben s-a întors la groapă; şi iată că Iosif nu mai era în groapă. El şi-a rupt hainele,
30. s-a întors la fraţii săi, şi a zis: „Băiatul nu mai este! Ce mă voi face eu?”
31. Ei au luat atunci haina lui Iosif; şi junghiind un ţap, i-au muiat haina în sânge.
32. Au trimes tatălui lor haina cea pestriţă, punând să-i spună: „Iată ce am găsit! Vezi dacă este haina fiului tău sau nu.”
33. Iacov a cunoscut-o, şi a zis: „Este haina fiului meu! O fiară sălbatică l-a mâncat! Da, Iosif a fost făcut bucăţi!”
34. Şi şi-a rupt hainele, şi-a pus un sac pe coapse, şi a jălit multă vreme pe fiul său.
35. Toţi fiii şi toate fiicele lui au venit ca să-l mângâie; dar el nu voia să primească nici o mângâiere, ci zicea: „Plângând mă voi pogorî la fiul meu în locuinţa morţilor.” Şi plângea astfel pe fiul său.
36. Madianiţii l-au vândut în Egipt lui Potifar, un dregător al lui Faraon, şi anume căpetenia străjerilor.

Geneza 38: 1-30
1. În vremea aceea, Iuda a părăsit pe fraţii săi, şi a tras la un om din Adulam, numit Hira.
2. Acolo, Iuda a văzut pe fata unui Cananit, numit Şua; a luat-o de nevastă, şi s-a culcat cu ea.
3. Ea a rămas însărcinată, şi a născut un fiu, pe care l-a numit Er.
4. A rămas iarăş însărcinată, şi a mai născut un fiu, căruia i-a pus numele Onan.
5. A mai născut iarăş un fiu, căruia i-a pus numele Şela; Iuda era la Czib, când a născut ea.
6. Iuda a luat întâiului său născut Er, o nevastă numită Tamar.
7. Er, întâiul născut al lui Iuda, era rău înaintea Domnului; şi Domnul l-a omorât.
8. Atunci Iuda a zis lui Onan: „Du-te la nevasta fratelui tău, ia-o de nevastă, ca cumnat, şi ridică sămânţă fratelui tău.”
9. Onan, ştiind că sămânţa aceasta n-are să fie a lui, vărsa sămânţa pe pământ ori de câte ori se culca cu nevasta fratelui său, ca să nu dea sămânţă fratelui său.
10. Ce făcea el n-a plăcut Domnului, care l-a omorât şi pe el.
11. Atunci Iuda a zis norei sale Tamar: „Rămâi văduvă în casa tatălui tău, până va creşte fiul meu Şela.” Zicea aşa ca să nu moară şi Şela ca fraţii lui. Tamar s-a dus, şi a locuit în casa tatălui ei.
12. Au trecut multe zile, şi fata lui Şua, nevasta lui Iuda, a murit. După ce au trecut zilele de jale, Iuda s-a suit la Timna, la cei ce-i tundeau oile, el şi prietenul său Hira, Adulamitul.
13. Au dat de veste Tamarei despre lucrul acesta, şi i-au zis: „Iată că socru-tău se suie la Timna, ca să-şi tundă oile.”
14. Atunci ea şi-a lepădat hainele de văduvă, s-a acoperit cu o măhramă, s-a îmbrăcat în alte haine, şi a şezut jos la intrarea în Enaim, pe drumul care duce la Timna; căci vedea că Şela se făcuse mare, şi ea nu-i fusese dată de nevastă.
15. Iuda a văzut-o, şi a luat-o drept curvă, pentru că îşi acoperise faţa.
16. S-a abătut la ea din drum, şi a zis: „Lasă-mă să mă culc cu tine!” Căci n-a cunoscut-o că era noru-sa. Ea a zis: „Ce-mi dai ca să te culci cu mine?”
17. El a răspuns: „Am să-ţi trimet un ied din turma mea.” Ea a zis: „Îmi dai un zălog, până îl vei trimete?”
18. El a răspuns: „Ce zălog să-ţi dau?” Ea a zis: „Inelul tău, lanţul tău, şi toiagul pe care-l ai în mână.” El i le-a dat. Apoi s-a culcat cu ea; şi ea a rămas însărcinată de la el.
19. Ea s-a sculat, şi a plecat; şi-a scos mahrama şi s-a îmbrăcat iarăş în hainele de văduvă.
20. Iuda a trimes iedul prin prietenul său Adulamitul, ca să scoată zălogul din mâinile femeii. Dar acesta n-a găsit-o.
21. A întrebat pe oamenii locului, şi a zis: „Unde este curva aceea, care stătea aici la Enaim, pe drum?” Ei au răspuns: „N-a fost nici o curvă aici.”
22. Adulamitul s-a întors la Iuda, şi i-a spus: „N-am găsit-o; şi chiar oamenii de acolo au zis: „N-a fost nici o curvă aici.”
23. Iuda a zis: „Ţină ce a luat, numai să nu ne facem de râs. Iată, am trimes iedul acesta, şi n-ai găsit-o.”
24. Cam după trei luni, au venit şi au spus lui Iuda: „Tamar, noru-ta, a curvit, şi a rămas chiar însărcinată în urma curvirii ei.” Şi Iuda a zis: „Scoateţi-o afară ca să fie arsă.”
25. După ce au scos-o afară, ea a trimes să spună socrului său: „De la omul acela, ale cui sunt lucrurile acestea, am rămas eu însărcinată; vezi, te rog, al cui este inelul acesta, lanţurile acestea, şi toiagul acesta.”
26. Iuda le-a cunoscut, şi a zis: „Ea este mai puţin vinovată decât mine, fiindcă n-am dat-o de nevastă fiului meu Şela.” Şi nu s-a mai împreunat cu ea de atunci.
27. Când i-a venit vremea să nască, iată că în pântecele ei erau doi gemeni.
28. Şi în timpul naşterii, unul a scos mâna înainte; moaşa i-a apucat mâna, şi a legat-o cu un fir roş, zicând: „Acesta a ieşit cel dintâi.”
29. Dar el a tras mâna înapoi, şi a ieşit frate-său. Atunci moaşa a zis: „Ce spărtură ai făcut!” De aceea i-a pus numele Pereţ (Spărtură).
30. În urmă a ieşit fratele lui, care avea firul roş la mână; de aceea i-au pus numele Zerah (Cărămiziu).

Geneza 39: 1-23
1. Iosif a fost dus în Egipt; şi Potifar, dregătorul lui Faraon, căpetenia străjerilor, un egiptean, l-a cumpărat de la Ismaeliţii cari-l aduseseră acolo.
2. Domnul a fost cu Iosif, aşa că toate îi mergeau bine; el locuia în casa stăpânului său, Egipteanul.
3. Stăpânul lui a văzut că Domnul era cu el, şi că Domnul făcea să-i meargă bine ori de ce se apuca.
4. Iosif a căpătat mare trecere înaintea stăpânului său, care l-a luat în slujba lui, l-a pus mai mare peste casa lui, şi i-a încredinţat tot ce avea.
5. De îndată ce Potifar l-a pus mai mare peste casa lui şi peste tot ce avea, Domnul a binecuvântat casa egipteanului, din pricina lui Iosif; şi binecuvântarea Domnului a fost peste tot ce avea el, fie acasă, fie la câmp.
6. Egipteanul a lăsat pe mâinile lui Iosif tot ce avea, şi n-avea altă grijă decât să mănânce şi să bea. Dar Iosif era frumos la statură, şi plăcut la chip.
7. După câtăva vreme, s-a întâmplat că nevasta stăpânului său a pus ochii pe Iosif, şi a zis: „Culcă-te cu mine!”
8. El n-a voit, şi a zis nevestei stăpânului său: „Vezi că stăpânul meu nu-mi cere socoteala de nimic din casă, şi mi-a dat pe mână tot ce are.
9. El nu este mai mare decât mine în casa aceasta, şi nu mi-a oprit nimic, afară de tine, pentrucă eşti nevasta lui. Cum aş putea să fac eu un rău atât de mare şi să păcătuiesc împotriva lui Dumnezeu?”
10. Măcar că ea vorbea în toate zilele lui Iosif, el n-a voit să se culce şi să se împreune cu ea.
11. Într-o zi, când intrase în casă, ca să-şi facă lucrul, şi când nu era acolo nici unul din oamenii casei,
12. ea l-a apucat de haină, zicând: „Culcă-te cu mine!” El i-a lăsat haina în mână, şi a fugit afară din casă.
13. Când a văzut ea că-i lăsase haina în mână, şi fugise afară,
14. a chemat oamenii din casă, şi le-a zis: „Vedeţi, ne-a adus un evreu ca să-şi bată joc de noi! Omul acesta a venit la mine ca să se culce cu mine, dar eu am ţipat în gura mare.
15. Şi, când a văzut că ridic glasul şi strig, şi-a lăsat haina lângă mine şi a fugit afară.”
16. Şi a pus haina lui Iosif lângă ea până s-a întors acasă stăpânul lui.
17. Atunci i-a vorbit astfel: „Robul acela evreu, pe care ni l-ai adus, a venit la mine ca să-şi bată joc de mine.
18. Şi cum am ridicat glasul şi am ţipat, şi-a lăsat haina lângă mine, şi a fugit afară.”
19. După ce a auzit cuvintele nevestei sale, care-i zicea: „Iată ce mi-a făcut robul tău,” stăpânul lui Iosif s-a mâniat foarte tare.
20. A luat pe Iosif, şi l-a aruncat în temniţă în locul unde erau închişi întemniţaţii împăratului; şi astfel Iosif a stat acolo, în temniţă.
21. Domnul a fost cu Iosif, şi Şi-a întins bunătatea peste el. L-a făcut să capete trecere înaintea mai marelui temniţei.
22. Şi mai marele temniţei a pus subt privegherea lui pe toţi întemniţaţii cari erau în temniţă. Şi nimic nu se făcea acolo decât prin el.
23. Mai marele temniţei nu se mai îngrijea de nimic din ce avea Iosif în mână, pentrucă Domnul era cu el. Şi Domnul îi dădea izbândă în tot ce făcea.

Geneza 40: 1-23
1. După câtăva vreme, s-a întâmplat că paharnicul şi pitarul împăratului Egiptului au supărat pe stăpânul lor, împăratul Egiptului.
2. Faraon s-a mâniat pe cei doi dregători ai săi: pe mai marele paharnicilor şi pe mai marele pitarilor.
3. Şi i-a pus subt pază în casa căpeteniei străjerilor, în temniţă, în locul unde fusese închis Iosif.
4. Căpetenia străjerilor i-a pus subt privegherea lui Iosif, care făcea de slujbă lângă ei; şi au stat mai multă vreme în temniţă.
5. Paharnicul şi pitarul împăratului Egiptului, cari erau închişi în temniţă, au visat într-o noapte amândoi câte un vis, şi anume fiecare câte un vis, care putea să capete o tălmăcire deosebită.
6. Iosif, când a venit dimineaţa la ei, s-a uitat la ei; şi i-a văzut trişti.
7. Atunci a întrebat pe dregătorii lui faraon, cari erau cu el în temniţa stăpânului său, şi le-a zis: „Pentruce aveţi o faţă aşa de posomorâtă azi?”
8. Ei i-au răspuns: „Am visat un vis, şi nu este nimeni care să-l tălmăcească.” Iosif le-a zis: „Tălmăcirile sunt ale lui Dumnezeu. Istorisiţi-mi dar visul vostru.”
9. Mai marele paharnicilor şi-a istorisit lui Iosif visul, şi i-a zis: „ În visul meu, se făcea că înaintea mea era o viţă.
10. Viţa aceasta avea trei mlădiţe. Când a început să dea lăstari, i s-a deschis floarea, şi ciorchinele au făcut struguri copţi.
11. Paharul lui faraon era în mâna mea. Eu am luat strugurii, i-am stors în paharul lui faraon, şi am pus paharul în mâna lui faraon.”
12. Iosif i-a zis: „Iată tâlmăcirea visului. Cele trei mlădiţe sunt trei zile.
13. Peste trei zile faraon te va scoate din temniţă, te va pune iarăş în slujba ta, şi vei pune iarăş paharul în mâna lui Faraon, cum obişnuiai mai înainte, când erai paharnicul lui.
14. Dar adu-ţi aminte şi de mine, când vei fi fericit, şi arată, rogu-te, bunătate faţă de mine; pune o vorbă bună pentru mine la Faraon, şi scoate-mă din casa aceasta.
15. Căci am fost luat cu silă din ţara evreilor, şi chiar aici n-am făcut nimic ca să fiu aruncat în temniţă.”
16. Mai marele pitarilor, văzând că Iosif dăduse o tălmăcire îmbucurătoare, a zis: „Iată, şi în visul meu, se făcea că port trei coşuri cu pâine albă pe capul meu.
17. În coşul de deasupra de tot erau tot felul de bucate pentru faraon: prăjituri coapte în cuptor; şi păsările mâncau din coşul care era deasupra de tot pe capul meu.”
18. Iosif a răspuns, şi a zis: „Iată-i tălmăcirea.Cele trei coşuri sunt trei zile.
19. Peste trei zile, faraon îţi va lua capul, te va spânzura de un lemn, şi carnea ţi-o vor mânca păsările.”
20. A treia zi, era ziua naşterii lui faraon. El a dat un ospăţ tuturor slujitorilor săi; şi a scos afară din temniţă pe mai marele paharnicilor şi pe mai marele pitarilor, în faţa slujitorilor săi:
21. pe mai marele paharnicilor l-a pus iarăş în slujba lui de paharnic, ca să pună paharul în mâna lui faraon;
22. iar pe mai marele pitarilor l-a spânzurat, după tălmăcirea pe care le-o dăduse Iosif.
23. Mai marele paharnicilor nu s-a mai gândit însă la Iosif. L-a uitat.

Geneza 41: 1-57
1. După doi ani, faraon a visat un vis. I se părea că stătea lângă râu (Nil).
2. Şi iată că şapte vaci frumoase la vedere şi grase la trup s-au suit din râu, şi au început să pască prin mlaştini.
3. După ele s-au mai suit din râu alte şapte vaci urâte la vedere şi slabe la trup, şi s-au aşezat lângă ele pe marginea râului.
4. Vacile urâte la vedere şi slabe la trup au mâncat pe cele şapte vaci frumoase la vedere şi grase la trup. Şi faraon s-a trezit.
5. A adormit din nou, şi a visat un al doilea vis. Se făcea că şapte spice de grâu grase şi frumoase au crescut pe acelaş pai.
6. Şi după ele au răsărit alte şapte spice slabe şi arse de vântul de răsărit.
7. Spicele slabe au înghiţit pe cele şapte spice grase şi pline. Şi faraon s-a trezit. Iată visul.
8. Dimineaţa, faraon s-a turburat, şi a trimes să cheme pe toţi magii şi pe toţi înţelepţii Egiptului. Le-a istorisit visurile lui. Dar nimeni n-a putut să le tălmăcească lui faraon.
9. Atunci mai marele paharnicilor a luat cuvântul, şi a zis lui faraon: „Mi-aduc aminte astăzi de greşala mea.
10. Faraon se mâniase pe slujitorii lui; şi mă aruncase în temniţă, în casa căpeteniei străjerilor, pe mine şi pe mai marele pitarilor.
11. Amândoi am visat câte un vis în aceeaş noapte; şi anume, fiecare din noi a visat un vis, care a primit o tălmăcire deosebită.
12. Era acolo cu noi un tânăr evreu, rob al căpeteniei străjerilor. I-am istorisit visurile noastre, şi el ni le-a tălmăcit, şi ne-a spus întocmai ce înseamnă visul fiecăruia.
13. Lucrurile s-au întâmplat întocmai după tălmăcirea pe care ne-o dăduse el. Pe mine faraon m-a pus iarăş în slujba mea, iar pe mai marele pitarilor l-a spânzurat.”
14. Faraon a trimes să cheme pe Iosif. L-au scos în grabă din temniţă. Iosif s-a ras, şi-a schimbat hainele, şi s-a dus la faraon.
15. Faraon a zis lui Iosif: „Am visat un vis. Nimeni nu l-a putut tălmăci; şi am aflat că tu tălmăceşti un vis, îndată dupăce l-ai auzit.”
16. Iosif a răspuns lui faraon: „Nu eu! Dumnezeu este Acela care va da un răspuns prielnic lui faraon!”
17. Faraon a început să istorisească atunci lui Iosif: „ În visul meu, se făcea că stăteam pe malul râului.
18. Şi deodată şapte vaci grase la trup şi frumoase la chip s-au suit din râu, şi au început să pască prin mlaştini.
19. După ele s-au suit alte şapte vaci, slabe, foarte urâte la chip, şi sfrijite: n-am mai văzut altele aşa de urâte în toată ţara Egiptului.
20. Vacile cele sfrijite şi slabe au mâncat pe cele şapte vaci dintâi, cari erau grase.
21. Le-au înghiţit, fără să se poată cunoaşte că intraseră în pântecele lor; ba încă înfăţişarea lor era tot aşa de urâtă ca mai înainte. Şi m-am deşteptat.
22. Am mai văzut în vis şapte spice pline şi frumoase, cari creşteau pe acelaş pai.
23. Şi după ele au răsărit şapte spice goale, slabe, arse de vântul de răsărit.
24. Spicele slabe au înghiţit pe cele şapte spice frumoase. Am spus aceste lucruri magilor, dar nimeni nu mi le-a putut tălmăci.”
25. Iosif a zis lui faraon: „Ce a visat faraon însemnează un singur lucru: Dumnezeu a arătat mai dinainte lui faraon ce are să facă.
26. Cele şapte vaci frumoase înseamnă şapte ani; şi cele şapte spice frumoase înseamnă şapte ani: este un singur vis.
27. Cele şapte vaci sfrijite şi urâte, cari se suiau după cele dintîi, înseamnă şapte ani; şi cele şapte spice goale, arse de vântul de răsărit, vor fi şapte ani de foamete.
28. Astfel, după cum am spus lui faraon, Dumnezeu a arătat lui faraon, ce are să facă.
29. Iată, vor fi şapte ani de mare belşug în toată ţara Egiptului.
30. După ei vor veni şapte ani de foamete, aşa că se va uita tot belşugul acesta în ţara Egiptului, şi foametea va topi ţara.
31. Foametea aceasta care va urma va fi aşa de mare că nu se va mai cunoaşte belşugul în ţară.
32. Cât priveşte faptul că faraon a visat visul de două ori, înseamnă că lucrul este hotărât din partea lui Dumnezeu, şi că Dumnezeu se va grăbi să-l aducă la îndeplinire.
33. Acum, faraon să aleagă un om priceput şi înţelept, şi să-l pună în fruntea ţării Egiptului.
34. Faraon să pună prefecţi în ţară, ca să ridice o cincime din roadele Egiptului în timpul celor şapte ani de belşug.
35. Să se strângă toate bucatele din aceşti ani buni cari au să vină; să se facă, la îndemâna lui faraon, grămezi de grâu, provizii în cetăţi, şi să le păzească.
36. Bucatele acestea vor fi provizia ţării, pentru cei şapte ani de foamete, cari vor veni în ţara Egiptului, pentruca ţara să nu fie prăpădită de foamete.”
37. Cuvintele acestea au plăcut lui faraon şi tuturor slujitorilor lui.
38. Şi faraon a zis slujitorilor săi: „Am putea noi oare să găsim un om ca acesta, care să aibă în el Duhul lui Dumnezeu?”
39. Şi faraon a zis lui Iosif: „Fiindcă Dumnezeu ţi-a făcut cunoscut toate aceste lucruri, nu este nimeni care să fie atât de priceput şi atât de înţelept ca tine.
40. Te pun mai mare peste casa mea, şi tot poporul meu va asculta de poruncile tale. Numai scaunul meu de domnie mă va ridica mai pe sus de tine.”
41. Faraon a zis lui Iosif: „Uite, îţi dau stăpânire peste toată ţara Egiptului.”
42. Faraon şi-a scos inelul din deget, şi l-a pus în degetul lui Iosif; l-a îmbrăcat cu haine de in subţire, şi i-a pus un lanţ de aur la gât.
43. L-a suit în carul care venea după al lui, şi strigau înaintea lui: „În genunchi!” Astfel i-a dat faraon stăpânire peste toată ţara Egiptului.
44. Şi a mai zis lui Iosif: „Eu sunt faraon! Dar fără tine nimeni nu va ridica mâna nici piciorul în toată ţara Egiptului.”
45. Faraon a pus lui Iosif numele: Ţafnat-Paeneah (Descoperitor de taine), şi i-a dat de nevastă pe Asnat, fata lui Poti-Fera, preotul lui On. Şi Iosif a pornit să cerceteze ţara Egiptului.
46. Iosif era în vârstă de treizeci de ani când s-a înfăţişat înaintea lui faraon, împăratul Egiptului, şi a plecat de la faraon şi a străbătut toată ţara Egiptului.
47. În timpul celor şapte ani de rod, pământul a dat bucate din belşug.
48. Iosif a strâns toate bucatele din aceşti şapte ani de belşug în ţara Egiptului. A făcut provizii în cetăţi, punând în fiecare cetate bucatele de pe câmpul de primprejur.
49. Iosif a strâns grâu, ca nisipul mării, atât de mult, că au încetat să-l mai măsoare, pentru că era fără măsură.
50. Înaintea anilor de foamete, i s-au născut lui Iosif doi fii, pe care i-a născut Asnat, fata lui Poti- Fera, preotul lui On.
51. Iosif a pus întâiului născut numele Manase (Uitare); „căci”, a zis el, „Dumnezeu m-a făcut să uit toate necazurile mele şi toată casa tatălui meu.”
52. Şi celui de al doilea i-a pus numele Efraim (Rodire); „căci”, a zis el, „Dumnezeu m-a făcut roditor în ţara întristării mele.”
53. Cei şapte ani de belşug cari au fost în ţara Egiptului, au trecut. 54. Şi au început să vină cei şapte ani de foamete, aşa cum vestise Iosif. În toată ţările era foamete; dar în toată ţara Egiptului era pâine.
55. Când a flămânzit, în sfârşit, toată ţara Egiptului, poporul a strigat la Faraon să-i dea pâine. Faraon a spus tuturor Egiptenilor: „Duceţi-vă la Iosif, şi faceţi ce vă va spune el.”
56. Foametea bântuia în toată ţara. Iosif a deschis toate locurile cu provizii, şi a vândut grâu Egiptenilor. Foametea creştea din ce în ce mai mult în ţara Egiptului.
57. Şi din toate ţările venea lumea în Egipt, ca să cumpere grâu de la Iosif; căci în toate ţările era foamete mare.

Geneza 42: 1-38
1. Când a auzit Iacov că este grâu în Egipt, a zis fiilor săi: „Pentruce staţi şi vă uitaţi unii la alţii?”
2. Şi a zis: „Iată, aud că este grâu în Egipt; pogorâţi-vă, şi cumpăraţi-ne grâu de acolo, ca să trăim şi să nu murim.”
3. Zece fraţi ai lui Iosif s-au pogorât în Egipt, ca să cumpere grâu.
4. Iacov n-a trimes cu ei pe Beniamin, fratele lui Iosif, de teamă să nu i se întâmple vreo nenorocire.
5. Fiii lui Israel au venit să cumpere şi ei grâu, împreună cu cei ce veneau pentru acelaş lucru; căci în Canaan era foamete.
6. Iosif era mai mare în ţară; el vindea grâu la tot poporul din ţară. Fraţii lui Iosif au venit, şi s-au aruncat cu faţa la pământ înaintea lui.
7. Iosif, cum a văzut pe fraţii săi, i-a cunoscut; dar s-a făcut că le este străin, le-a vorbit aspru, şi le-a zis: „De unde veniţi?” Ei au răspuns: „Venim din ţara Canaan, ca să cumpărăm merinde.”
8. Iosif a cunoscut pe fraţii săi, dar ei nu l-au cunoscut.
9. Iosif şi-a adus aminte de visurile, pe cari le visase cu privire la ei, şi le-a zis: „Voi sunteţi iscoade; aţi venit numai ca să cercetaţi locurile slabe ale ţării.”
10. Ei i-au răspuns: „Nu, domnul meu; robii tăi au venit să cumpere hrană.
11. Noi toţi suntem fiii aceluiaş om; suntem oameni de treabă, robii tăi nu sunt iscoade.”
12. El le-a zis: „Ba nu; aţi venit să cercetaţi locurile slabe ale ţării.”
13. Ei au răspuns: „Noi, robii tăi, suntem doisprezece fraţi, fii ai aceluiaş om, din ţara Canaan; şi iată, cel mai tânăr este azi cu tatăl nostru, iar unul nu mai este în viaţă.”
14. Iosif le-a zis: „V-am spus că sunteţi iscoade.
15. Iată cum veţi fi încercaţi. Pe viaţa lui faraon că nu veţi ieşi de aici până nu va veni fratele vostru cel tânăr!
16. Trimeteţi pe unul din voi să aducă pe fratele vostru; iar voi, rămâneţi la opreală. Cuvintele voastre vor fi puse astfel la încercare, şi voi şti dacă adevărul este cu voi sau nu; altfel, pe viaţa lui faraon că sânteţi nişte iscoade.”
17. Şi i-a aruncat pe toţi, trei zile în temniţă.
18. A treia zi, Iosif le-a zis: „Faceţi lucrul acesta, şi veţi trăi. Eu mă tem de Dumnezeu!
19. Dacă sunteţi oameni de treabă, să rămână unul din fraţii voştri închis în temniţa voastră; iar ceilalţi plecaţi, luaţi grâu ca să vă hrăniţi familiile,
20. şi aduceţi-mi pe fratele vostru cel tânăr, pentru ca vorbele voastre să fie puse astfel la încercare şi să scăpaţi de moarte.” Şi aşa au făcut.
21. Ei au zis atunci unul către altul: „Da; am fost vinovaţi faţă de fratele nostru; căci am văzut neliniştea sufletului lui, când ne ruga, şi nu l-am ascultat! Pentru aceea vine peste noi necazul acesta.”
22. Ruben a luat cuvântul, şi le-a zis: „Nu vă spuneam eu să nu faceţi o astfel de nelegiuire faţă de băiatul acesta?” Dar n-aţi ascultat. Acum iată că ni se cere socoteală pentru sângele lui.”
23. Ei nu ştiau că Iosif îi înţelegea, căci vorbea cu ei printr-un tălmaci.
24. Iosif a plecat la oparte de la ei, ca să plângă. În urmă s-a întors, şi le-a vorbit; apoi a luat dintre ei pe Simeon, şi a pus să-l lege cu lanţuri în faţa lor.
25. Iosif a poruncit să li se umple sacii cu grâu, să pună argintul fiecăruia în sacul lui, şi să li se dea merinde pentru drum. Şi aşa s-a făcut.
26. Ei şi-au încărcat grâul pe măgari, şi au plecat.
27. Unul din ei şi-a deschis sacul ca să dea nutreţ măgarului în locul unde au mas peste noapte. A văzut argintul la gura sacului,
28. şi a zis fraţilor săi: „Argintul meu mi s-a dat înapoi, şi iată-l în sacul meu.” Atunci li s-a tăiat inima; şi au zis unul altuia, tremurând: „Ce ne-a făcut Dumnezeu?”
29. S-au întors la tatăl lor Iacov, în ţara Canaan, şi i-au istorisit tot ce li se întâmplase. Ei au zis:
30. „Omul acela, care este domnul ţării, ne-a vorbit aspru, şi ne-a luat drept iscoade.
31. Noi i-am spus: „Suntem oameni de treabă, nu suntem iscoade.
32. Suntem doisprezece fraţi, fii ai tatălui nostru; unul nu mai este, şi cel mai tânăr este azi cu tatăl nostru în ţara Canaan.”
33. Şi omul acela, care este domnul ţării, ne-a zis: „Iată cum voi cunoaşte dacă sunteţi oameni de treabă. Lăsaţi la mine pe unul din fraţii voştri, luaţi merinde pentru familiile voastre, plecaţi,
34. şi aduceţi-mi pe fratele vostru cel tânăr. Voi şti astfel că nu sunteţi iscoade, ci sunteţi oameni de treabă; apoi vă voi da înapoi pe fratele vostru, şi veţi putea să străbateţi ţara în voie.”
35. Când şi-au golit sacii, iată că legătura cu argintul fiecăruia era în sacul lui. Ei şi tatăl lor au văzut legăturile cu argintul, şi s-au temut.
36. Tatăl lor Iacov le-a zis: „Voi mă lipsiţi de copii: Iosif nu mai este, Simeon nu mai este, şi voiţi să luaţi şi pe Beniamin. Toate acestea pe mine mă lovesc!”
37. Ruben a zis tatălui său: „Să-mi omori pe amândoi fiii mei, dacă nu-ţi voi aduce înapoi pe Beniamin; dă-l în mâna mea, şi ţi-l voi aduce înapoi.”
38. Iacov a zis: „Fiul meu nu se poate pogorâ împreună cu voi; căci fratele lui a murit, şi el a rămas singur; dacă i s-ar întâmpla vreo nenorocire în călătoria pe care o faceţi, cu durere îmi veţi pogorâ perii mei cei albi în locuinţa morţilor.”

Geneza 43: 1-34
1. Foametea bântuia greu în ţară.
2. Când au isprăvit de mâncat grâul, pe care-l aduseseră din Egipt, Iacov a zis fiilor săi: „Duceţi-vă iarăş, şi cumpăraţi-ne ceva merinde.”
3. Iuda i-a răspuns: „Omul acela ne-a spus curat: „Să nu-mi mai vedeţi faţa, dacă fratele vostru nu va fi cu voi.”
4. Dacă vrei deci să trimeţi pe fratele nostru cu noi, ne vom pogorâ, şi-ţi vom cumpăra merinde.
5. Dar dacă nu vrei să-l trimeţi, nu ne vom pogorâ, căci omul acela ne-a spus: „Să nu-mi mai vedeţi faţa, dacă fratele vostru nu va fi cu voi!”
6. Israel a zis atunci: „Pentruce mi-aţi făcut un astfel de rău, şi aţi spus omului aceluia că mai aveţi un frate?”
7. Ei au răspuns: „Omul acela ne-a întrebat despre noi şi familia noastră, şi a zis: „Mai trăieşte tatăl vostru? Mai aveţi vreun frate?” Şi noi am răspuns la întrebările acestea. Puteam noi să ştim că are să zică: „Aduceţi pe fratele vostru?”
8. Iuda a zis tatălui său Israel: „Trimete copilul cu mine, ca să ne sculăm şi să plecăm, şi vom trăi şi nu vom muri, noi, tu şi copiii noştri.
9. Răspund eu pentru el; ai să-l ceri înapoi din mâna mea. Dacă nu-l voi aduce înapoi la tine, şi dacă nu-l voi pune înaintea ta, vinovat să fiu faţă de tine pentru totdeauna.
10. Căci dacă n-am mai fi zăbovit, de două ori ne-am fi întors până acum.”
11. Israel, tatăl lor, le-a zis: „Fiindcă trebuie, faceţi aşa. Luaţi-vă în saci ceva din cele mai bune roade ale ţării, ca să duceţi un dar omului aceluia, şi anume: puţin leac alinător, şi puţină miere, mirodenii, smirnă, fisticuri şi migdale.
12. Luaţi cu voi argint îndoit, şi duceţi înapoi argintul, pe care vi-l puseseră la gura sacilor: poate că a fost o greşeală.
13. Luaţi şi pe fratele vostru, sculaţi-vă şi întoarceţi-vă la omul acela.
14. Dumnezeul Cel Atotputernic să vă facă să căpătaţi trecere înaintea omului aceluia, şi să lase să se întoarcă împreună cu voi pe celalt frate al vostru şi pe Beniamin! Iar eu, dacă trebuie să fiu lipsit de copiii mei, lipsit să fiu!”
15. Au luat darul; au luat cu ei argint îndoit, precum şi pe Beniamin; s-au sculat, s-au pogorât în Egipt, şi s-au înfăţişat înaintea lui Iosif.
16. Cum a văzut Iosif pe Beniamin cu ei, a zis economului său: „Bagă pe oamenii aceştia în casă, taie vite şi găteşte; căci oamenii aceştia au să mănânce cu mine la amează.”
17. Omul acela a făcut ce-i poruncise Iosif, şi a dus pe oamenii aceia în casa lui Iosif.
18. Ei s-au temut când au văzut că-i bagă în casa lui Iosif, şi au zis: „Ne bagă înlăuntru din pricina argintului pus în sacii noştri data trecută; vor să se năpustească peste noi, ca să ne ia robi, şi să pună mâna pe măgarii noştri.”
19. S-au apropiat de economul casei lui Iosif, şi au intrat în vorbă cu el la uşa casei;
20. şi au zis: „Domnule, noi ne-am mai pogorât odată aici, ca să cumpărăm merinde.
21. Apoi, când am ajuns la locul unde trebuia să rămânem peste noapte, ne-am deschis sacii; şi iată că argintul fiecăruia era la gura sacului său, argintul nostru, după greutatea lui: şi l-am adus înapoi cu noi.
22. Am adus şi alt argint, ca să cumpărăm merinde. Nu ştim cine a pus argintul în sacii noştri.”
23. Economul a răspuns: „Fiţi pe pace! Nu vă temeţi de nimic. Dumnezeul vostru, Dumnezeul tatălui vostru, v-a pus pe ascuns o comoară în saci. Argintul vostru a trecut prin mâinile mele.” Şi le-a adus şi pe Simeon.
24. Omul acesta i-a băgat în casa lui Iosif; le-a dat apă de şi-au spălat picioarele; a dat şi nutreţ măgarilor lor.
25. Ei şi-au pregătit darul până la venirea lui Iosif, la amează; căci aflaseră că au să mănânce la el.
26. Când a ajuns Iosif acasă, i-au dat darul, pe care i-l aduseseră, şi s-au aruncat cu faţa la pământ înaintea lui.
27. El i-a întrebat de sănătate; şi a zis: „Bătrânul vostru tată, de care aţi vorbit, este sănătos? Mai trăieşte?”
28. Ei au răspuns: „Robul tău, tatăl nostru, este sănătos; trăieşte încă”. Şi s-au plecat şi s-au aruncat cu faţa la pământ.
29. Iosif a ridicat ochii; şi, aruncând o privire spre frate-său Beniamin, fiul mamei sale, a zis: „Acesta este fratele vostru cel tânăr, despre care mi-aţi vorbit?” Şi a adăugat: „Dumnezeu să aibă milă de tine, fiule!”
30. Iosif a isprăvit repede, căci i se rupea inima pentru fratele său, şi simţea nevoie să plângă; a intrat de grab într-o odaie, şi a plâns acolo.
31. Dupăce s-a spălat pe faţă, a ieşit din odaie; şi, silindu-se să se stăpânească, a zis: „Aduceţi de mâncare!”
32. Au adus de mâncare lui Iosif deoparte, şi fraţilor lui de o parte; Egiptenilor, cari mâncau cu el, le-au adus deasemenea mâncare deoparte; căci Egiptenii nu puteau să mănânce cu Evreii, fiindcă lucrul acesta pentru ei este o urâciune.
33. Fraţii lui Iosif s-au aşezat la masă în faţa lui: de la întâiul născut, după dreptul lui de întâi născut, şi până la cel mai tânăr, aşezaţi după vârstă; şi se uitau unii la alţii cu mirare.
34. Iosif a pus să le dea din bucatele cari erau înaintea lui; iar Beniamin a căpătat de cinci ori mai mult decât ceilalţi. Şi au băut, şi s-au veselit împreună cu el.

Geneza 44: 1-34
1. Iosif a dat următoarea poruncă economului casei lui: Umple cu merinde sacii oamenilor acestora, cît vor putea să ducă, şi pune argintul fiecăruia la gura sacului său.
2. Să pui şi paharul meu, paharul de argint, la gura sacului celui mai tânăr, împreună cu argintul cuvenit pentru preţul grâului lui”. Economul a făcut cum îi poruncise Iosif.
3. Dimineaţa, cum s-a crăpat de ziuă, au dat drumul oamenilor acestora împreună cu măgarii lor.
4. Dar abia ieşiseră din cetate, şi nu se depărtaseră deloc de ea, când Iosif a zis economului său: „Scoală-te, aleargă după oamenii aceia; şi, când îi vei ajunge, să le spui: „Pentruce aţi răsplătit binele cu rău?
5. De ce aţi furat paharul din care bea domnul meu, şi de care se slujeşte pentru ghicit? Rău aţi făcut că v-aţi purtat astfel.”
6. Economul i-a ajuns, şi le-a spus aceste cuvinte.
7. Ei i-au răspuns: „Domnule, pentruce vorbeşti astfel? Să ferească Dumnezeu pe robii tăi să fi săvârşit o asemenea faptă!
8. Iată, noi ţi-am adus din ţara Canaanului argintul, pe care l-am găsit la gura sacilor noştri; cum am fi putut să furăm argint sau aur din casa domnului tău?
9. Să moară acela dintre robii tăi la care se va găsi paharul, şi noi înşine să fim robi ai domnului nostru!”
10. El a zis: „Fie după cuvintele voastre! Acela la care se va găsi paharul, să fie robul meu; iar voi veţi fi nevinovaţi.”
11. Îndată, şi-a pogorât fiecare sacul la pământ. Fiecare şi-a deschis sacul.
12. Economul i-a scotocit, începând cu cel mai în vârstă şi sfârşind cu cel mai tânăr; şi paharul a fost găsit în sacul lui Beniamin.
13. Ei şi-au rupt hainele, şi-a încărcat fiecare măgarul, şi s-au întors în cetate.
14. Iuda şi fraţii lui au ajuns la casa lui Iosif, pe când era el încă acolo, şi s-au aruncat cu faţa la pământ înaintea lui.
15. Iosif le-a zis: „Ce faptă aţi făcut? Nu ştiţi că un om ca mine are putere să ghicească?”
16. Iuda a răspuns: „Ce să mai spunem domnului nostru? Cum să mai vorbim? Cum să ne mai îndreptăţim?” Dumnezeu a dat pe faţă nelegiuirea robilor tăi. Iată-ne robi ai domnului nostru: noi, şi acela la care s-a găsit paharul.”
17. Dar Iosif a zis: „Să mă ferească Dumnezeu să fac aşa ceva! Omul la care s-a găsit paharul, va fi robul meu; dar voi, suiţi-vă înapoi în pace la tatăl vostru.”
18. Atunci Iuda s-a apropiat de Iosif, şi a zis: „Te rog, domnul meu, dă voie robului tău să spună o vorbă domnului meu, şi să nu te mânii pe robul tău! Căci tu eşti ca faraon.
19. Domnul meu a întrebat pe robii săi, zicând: „Mai trăeşte tatăl vostru, şi mai aveţi vreun frate?”
20. Noi am răspuns domnului meu: „Avem un tată bătrân, şi un frate tânăr, copil făcut la bătrâneţa lui; băiatul acesta avea un frate care a murit, şi care era de la aceeaş mamă; el a rămas singur, şi tatăl lui îl iubeşte.”
21. Tu ai spus robilor tăi: „Aduceţi-l la mine ca să-l văd cu ochii mei.”
22. Noi am răspuns domnului meu: „Băiatul nu poate părăsi pe tatăl său; dacă-l va părăsi, tatăl său are să moară.”
23. Tu ai spus robilor tăi: „Dacă nu se va pogorâ şi fratele vostru împreună cu voi, să nu-mi mai vedeţi faţa.”
24. Când ne-am suit la tatăl meu, robul tău, i-am spus cuvintele domnului meu.
25. Tatăl nostru a zis: „Duceţi-vă iarăş să ne cumpăraţi ceva merinde.”
26. Noi am răspuns: „Nu putem să ne ducem; dar dacă fratele nostru cel tânăr va fi cu noi, ne vom duce; căci nu putem vedea faţa omului aceluia, de cât dacă fratele nostru cel tânăr va fi cu noi.”
27. Robul tău, tatăl nostru, ne-a zis: „Voi ştiţi că nevastă-mea mi-a născut doi fii.
28. Unul a ieşit de la mine, şi cred că a fost sfâşiat negreşit de fiare, căci nu l-am mai văzut până astăzi.
29. Dacă-mi mai luaţi şi pe acesta, şi i se va întâmpla vreo nenorocire, cu durere îmi veţi pogorâ bătrâneţele în locuinţa morţilor.”
30. Acum, dacă mă voi întoarce la robul tău, tatăl meu, fără să avem cu noi băiatul de sufletul căruia este nedezlipit sufletul lui,
31. el are să moară, când va vedea că băiatul nu este; şi robii tăi vor pogorâ cu durere în locuinţa morţilor bătrâneţele robului tău, tatăl nostru.
32. Căci robul tău s-a pus chezăş pentru copil, şi a zis tatălui meu: „Dacă nu-l voi aduce înapoi la tine, vinovat să fiu pentru totdeauna faţă de tatăl meu.”
33. Îngăduie, dar, te rog, robului tău să rămână în locul băiatului, ca rob al domnului meu; iar băiatul să se suie înapoi cu fraţii săi.
34. Cum mă voi putea sui eu la tatăl meu, dacă băiatul nu este cu mine? Ah! să nu văd mâhnirea tatălui meu!”

Geneza 45: 1-28
1. Iosif nu s-a mai putut stăpâni înaintea tuturor celor ce-l înconjurau. Şi a strigat: „Scoateţi afară pe toată lumea.” Şi n-a mai rămas nimeni cu Iosif, când s-a făcut cunoscut fraţilor săi.
2. A izbucnit într-un plâns aşa de tare că l-au auzit Egiptenii şi casa lui faraon.
3. Iosif a zis fraţilor săi: „Eu sunt Iosif! Mai trăieşte tatăl meu?” Dar fraţii lui nu i-au putut răspunde, aşa de încremeniţi rămăseseră înaintea lui.
4. Iosif a zis fraţilor săi: „Apropiaţi-vă de mine.” Şi ei s-au apropiat. El a zis: „Eu sunt fratele vostru Iosif, pe care l-aţi vândut ca să fie dus în Egipt.
5. Acum, nu vă întristaţi şi nu fiţi mâhniţi că m-aţi vândut ca să fiu adus aici, căci ca să vă scap viaţa m-a trimes Dumnezeu înaintea voastră.
6. Iată sunt doi ani de când bântuie foametea în ţară; colorşi încă cinci ani, nu va fi nici arătură, nici seceriş.
7. Dumnezeu m-a trimes înaintea voastră ca să vă rămână sămânţa vie în ţară, şi ca să vă păstreze viaţa printr-o mare izbăvire.
8. Aşa că nu voi m-aţi trimes aici, ci Dumnezeu; El m-a făcut ca un tată al lui faraon, stăpân peste toată casa lui, şi cârmuitorul întregei ţări a Egiptului.
9. Grăbiţi-vă de vă suiţi la tatăl meu, şi spuneţi-i: „Aşa a vorbit fiul tău Iosif: „Dumnezeu m-a pus domn peste tot Egiptul; pogoară-te la mine şi nu zăbovi!
10. Vei locui în ţinutul Gosen, şi vei fi lângă mine, tu, fiii tăi, şi fiii fiilor tăi, oile tale şi boii tăi, şi tot ce este al tău.
11. Acolo te voi hrăni, căci vor mai fi încă cinci ani de foamete; şi astfel nu vei pieri, tu, casa ta, şi tot ce este al tău.
12. Voi vedeţi cu ochii voştri, şi fratele meu Beniamin vede cu ochii lui că eu însumi vă vorbesc.
13. Istorisiţi tatălui meu toată slava pe care o am în Egipt, şi tot ce aţi văzut; şi aduceţi aici cât mai curând pe tatăl meu.”
14. El s-a aruncat pe gâtul fratelui său Beniamin, şi a plâns; şi Beniamin a plâns şi el pe gâtul lui.
15. A îmbrăţişat de asemenea pe toţi fraţii lui, plângând. După aceea, fraţii lui au stat de vorbă cu el.
16. S-a răspândit vestea în casa lui faraon că au venit fraţii lui Iosif; lucrul acesta a plăcut lui faraon şi slujitorilor lui.
17. Faraon a zis lui Iosif: „Spune fraţilor tăi: «Iată ce să faceţi: „Încărcaţi-vă dobitoacele, şi plecaţi în ţara Canaanului;
18. luaţi pe tatăl vostru şi familiile voastre, şi veniţi la mine. Eu vă voi da ce este mai bun în ţara Egiptului, şi veţi mânca grăsimea ţării.
19. Ai poruncă să le spui: „Aşa să faceţi! Luaţi-vă din ţara Egiptului cară pentru pruncii voştri şi pentru nevestele voastre; aduceţi pe tatăl vostru, şi veniţi.
20. Să nu vă pară rău de ceea ce veţi lăsa; căci tot ce este mai bun în ţara Egiptului va fi pentru voi.”
21. Fiii lui Israel au făcut aşa. Iosif le-a dat cară, după porunca lui faraon; le-a dat şi merinde pentru drum.
22. Le-a dat la toţi haine de schimb, iar lui Beniamin i-a dat trei sute de sicli de argint şi cinci haine de schimb.
23. Tatălui său i-a trimes zece măgari încărcaţi cu ce era mai bun în Egipt, şi zece măgăriţe încărcate cu grâu, pâine şi merinde, pentru ca să aibă pe drum.
24. Apoi a dat drumul fraţilor săi, cari au plecat; şi le-a zis: „Să nu vă certaţi pe drum.”
25. Ei au ieşit din Egipt, şi au ajuns în ţara Canaanului, la tatăl lor Iacov.
26. Şi i-au spus: „Iosif tot mai trăieşte, şi chiar el cârmuieşte toată ţara Egiptului.” Dar inima lui Iacov a rămas rece, pentrucă nu-i credea.
27. Când i-au istorisit însă tot ce le spusese Iosif, şi a văzut carele pe cari le trimesese Iosif ca să-l ducă, duhul tatălui lor, Iacov, s-a înviorat.
28. Şi Israel a zis: „Destul! Fiul meu Iosif tot mai trăieşte! Vreau să mă duc să-l văd înainte de moarte.”

Geneza 46: 1-34
1. Israel a plecat, cu tot ce avea. A ajuns la Beer-Şeba, şi a adus jertfe Dumnezeului tatălui său Isaac.
2. Dumnezeu a vorbit lui Israel, într-o vedenie noaptea, şi a zis: „Iacove! Iacove!” Israel a răspuns: „Iată-mă!”
3. Şi Dumnezeu a zis: „Eu sunt Dumnezeu, Dumnezeul tatălui tău. Nu te teme să te pogori în Egipt, căci acolo te voi face să ajungi un neam mare.
4. Eu însumi Mă voi pogorâ cu tine în Egipt, şi Eu însumi te voi scoate iarăş de acolo; iar Iosif îţi va închide ochii.”
5. Iacov a părăsit Beer-Şeba; şi fiii lui Israel au pus pe tatăl lor Iacov, cu copilaşii şi nevestele lor, în carele pe cari le trimesese Faraon ca să-l ducă.
6. Şi-au luat şi turmele şi averile, pe cari le agonisiseră în ţara Canaanului. Şi Iacov s-a dus în Egipt, cu toată familia lui.
7. A luat cu el în Egipt pe fiii lui şi pe fiii fiilor lui, pe fiicele lui şi pe fiicele fiilor lui, şi pe toată familia lui.
8. Iată numele fiilor lui Israel, cari au venit în Egipt. Iacov şi fiii lui. Întâiul născut al lui Iacov: Ruben.
9. Fiii lui Ruben: Enoh, Palu, Heţron şi Carmi.
10. Fiii lui Simeon: Iemuel, Iamin, Ohad, Iachin şi Ţohar; şi Saul, fiu dintr-o femeie Cananită.
11. Fiii lui Levi: Gherşon, Chehat, şi Merari.-
12. Fiii lui Iuda: Er, Onan, Şela, Pereţ şi Zarah; dar Er şi Onan au murit în ţara Canaanului. Fiii lui Pereţ au fost: Heţron şi Hamul.-
13. Fiii lui Isahar: Tola, Puva, Iov şi Şimron.-
14. Fiii lui Zabulon: Sered, Elon şi Iahleel.
15. Aceştia sunt fiii, pe cari i-a născut lui Iacov Lea în Padan-Aram, împreună cu fiică-sa Dina. Fiii şi fiicele lui alcătuiau în totul treizeci şi trei de inşi.
16. Fiii lui Gad: Ţifion, Haggi, Şuni, Eţbon, Eri, Arodi şi Areeli.-
17. Fiii lui Aşer: Imna, Işva, Işvi şi Beria; şi Serah, sora lor. Şi fiii lui Beria: Heber şi Malchiel.
18. Aceştia sunt fiii Zilpei, pe care o dăduse Laban fetei sale Lea; pe aceştia i-a născut ea lui Iacov. În totul şaisprezece inşi.
19. Fiii Rahelei, nevasta lui Iacov: Iosif şi Beniamin.-
20. Lui Iosif i s-au născut, în ţara Egiptului: Manase şi Efraim, pe cari i-a născut Asnat fata lui Poti-Fera, preotul lui On.-
21. Fiii lui Beniamin; Bela, Becher, Aşbel, Ghera, Naaman, Ehi, Roş, Mupim, Hupim şi Ard.
22. Aceştia sunt fiii Rahelei, pe cari i-a născut lui Iacov. În totul patrusprezece inşi.
23. Fiii lui Dan: Huşim.
24. Fiii lui Neftali: Iahţeel, Guni, Ieţer şi Şilem.
25. Aceştia sunt fiii Bilhei, pe care o dăduse Laban fetei sale Rahela; şi pe aceştia i-a născut ea lui Iacov. În totul, şapte inşi.
26. Sufletele cari au venit cu Iacov în Egipt şi cari ieşiseră din el, erau în totul şasezeci şi şase, fără să numărăm nevestele fiilor lui Iacov.
27. Şi Iosif avea doi fii, cari i se născuseră în Egipt. - Toate sufletele din familia lui Iacov, cari au venit în Egipt, erau în număr de şaptezeci.
28. Iacov a trimes pe Iuda înainte la Iosif, ca să-i dea de ştire să-i iasă înainte în Gosen.
29. Şi au venit în ţinutul Gosen. Iosif şi-a pregătit carul şi s-a suit ca să se ducă în Gosen, în întâmpinarea tatălui său Israel. Cum l-a văzut, s-a aruncat pe gâtul lui, şi a plâns multă vreme pe gâtul lui.
30. Israel a zis lui Iosif: „Acum pot să mor, fiindcă ţi-am văzut faţa, şi tu tot mai trăieşti.”
31. Iosif a zis fraţilor săi şi familiei tatălui său: „Mă duc să înştiinţez pe faraon, şi să-i spun: „Fraţii mei şi familia tatălui meu, cari erau în ţara Canaan, au venit la mine.
32. Oamenii aceştia sunt păstori, căci cresc vite; ei şi-au adus oile şi boii, şi tot ce este al lor.”
33. Şi, când vă va chema faraon şi vă va întreba: „Cu ce vă îndeletniciţi?”
34. voi să răspundeţi: „Robii tăi au crescut vite, din tinereţa noastră până acum, atât noi cât şi părinţii noştri.” În felul acesta, veţi locui în ţinutul Gosen, căci toţi păstorii sunt o urâciune pentru Egipteni.”

Geneza 47: 1-31
1. Iosif s-a dus să înştiinţeze pe faraon, şi i-a spus: „Fraţii mei şi tatăl meu au sosit din ţara Canaan, cu oile şi boii, şi cu tot avutul lor; şi sunt în ţinutul Gosen.”
2. A luat pe cinci din fraţii lui, şi i-a adus înaintea lui faraon.
3. Faraon a întrebat pe fraţii lui Iosif: „Cu ce vă îndeletniciţi?” Ei au răspuns lui faraon: „Robii tăi sunt păstori, cum erau şi părinţii noştri.”
4. Şi au mai zis lui faraon: „Noi am venit ca să locuim o vreme aici în ţară, pentrucă nu mai este păşune pentru oile robilor tăi, şi este o mare foamete în ţara Canaanului; îngăduie dar robilor tăi să locuiască în ţinutul Gosen.”
5. Faraon a zis lui Iosif: „Tatăl tău şi fraţii tăi au venit la tine.
6. Ţara Egiptului este deschisă înaintea ta; aşează pe tatăl tău şi pe fraţii tăi în cea mai bună parte a ţării. Să locuiască în ţinutul Gosen; şi dacă găseşti printre ei oameni destoinici, pune-i în fruntea turmelor mele.”
7. Iosif a adus pe tatăl său Iacov, şi l-a înfăţişat înaintea lui faraon. Şi Iacov a binecuvântat pe faraon.
8. Faraon a întrebat pe Iacov: „Care este numărul zilelor anilor vieţii tale?”
9. Iacov a răspuns lui faraon: „Zilele anilor călătoriei mele sunt o sută treizeci de ani. Zilele anilor vieţii mele au fost puţine la număr şi rele, şi n-au atins zilele anilor vieţii părinţilor mei, în timpul călătoriei lor.”
10. Iacov a binecuvântat iarăş pe faraon, şi a plecat dinaintea lui faraon.
11. Iosif a aşezat pe tatăl său şi pe fraţii săi, şi le-a dat o moşie în ţara Egiptului, în cea mai bună parte a ţării, în ţinutul lui Ramses, cum poruncise faraon. 12. Iosif a hrănit cu pâine pe tatăl său, pe fraţii săi, şi pe toată familia tatălui său, după numărul copiilor.
13. Nu mai era pâine în toată ţara, căci foametea era foarte mare; ţara Egiptului şi ţara Canaanului tânjeau, din pricina foametei.
14. Iosif a strâns tot argintul, care se găsea în ţara Egiptului şi în ţara Canaanului, în schimbul grâului, pe care-l cumpărau oamenii, şi astfel a făcut ca tot argintul acesta să intre în casa lui faraon.
15. Când s-a sfârşit argintul din ţara Egiptului şi din ţara Canaanului, toţi Egiptenii au venit la Iosif, şi au zis: „Dă-ne pâine! Pentruce să murim în faţa ta? Căci argint nu mai avem.”
16. Iosif a zis: „Daţi vitele voastre, şi vă voi da pâine în schimbul vitelor voastre, dacă nu mai aveţi argint.”
17. Şi-au adus vitele la Iosif, şi Iosif le-a dat pâine în schimbul cailor, în schimbul turmelor de oi şi de boi, şi în schimbul măgarilor. Le-a dat astfel pâine în anul acela în schimbul tuturor turmelor lor.
18. După ce a trecut anul acela, au venit la Iosif în anul următor, şi i-au zis: „Nu putem să ascundem domnului nostru faptul că argintul s-a sfârşit, şi turmele de vite au trecut în stăpânirea domnului nostru; nu mai rămân înaintea domnului nostru de cât trupurile şi pământurile noastre.
19. Pentruce să murim subt ochii tăi, noi şi pământurile noastre? Cumpără-ne împreună cu pământurile noastre în schimbul pâinii, şi vom fi ai domnului nostru, noi şi pământurile noastre. Dă-ne sămânţă să sămănăm, ca să trăim şi să nu murim, şi să nu ne rămână pămînturile pustii.”
20. Iosif a cumpărat pentru faraon toate pământurile Egiptului; căci Egiptenii şi-au vândut fiecare ogorul, pentrucă îi silea foametea. Şi ţara a ajuns în stăpânirea lui faraon.
21. Cât despre popor, l-a mutat în cetăţi, de la o margine hotarelor Egiptului până la cealaltă.
22. Numai pământurile preoţilor nu le-a cumpărat, pentru că era o lege a lui faraon, dată în folosul preoţilor, cari trăiau din venitul pe care li-l dădea faraon: de aceea ei nu şi-au vândut pământurile.
23. Iosif a zis poporului: „V-am cumpărat azi cu pământurile voastre, pentru Faraon; iată, vă dau sămânţă, ca să puteţi sămăna pământul.
24. La vremea roadelor, veţi da a cincea parte lui faraon; iar celelalte patru părţi vă vor rămânea vouă, ca să sămănaţi ogoarele, şi să vă hrăniţi împreună cu copiii voştri şi cu cei ce sunt în casele voastre.”
25. Ei au zis: „Tu ne-ai scăpat viaţa! Să căpătăm trecere înaintea domnului nostru, şi vom fi robi ai lui faraon.”
26. Iosif a făcut din aceasta o lege, care a rămas în picioare până în ziua de azi, şi după care, a cincea parte din venitu pământurilor Egiptului este a lui faraon; numai pământurile preoţilor nu sunt ale lui faraon.
27. Israel a locuit în ţara Egiptului, în ţinutul Gosen. Ei s-au înstărit, au crescut şi s-au înmulţit foarte mult.
28. Iacov a trăit şaptesprezece ani în ţara Egiptului; şi zilele anilor vieţii lui Iacov au fost de o sută patruzeci şi şapte de ani.
29. Când s-a apropiat Israel de clipa morţii, a chemat pe fiul său Iosif, şi i-a zis: „Dacă am căpătat trecere înaintea ta, pune, rogu-te, mâna subt coapsa mea, şi poartă-te cu bunătate şi credincioşie faţă de mine: să nu mă îngropi în Egipt.
30. Ci când mă voi culca lângă părinţii mei, să mă scoţi afară din Egipt, şi să mă îngropi în mormântul lor.” Iosif a răspuns: „Voi face după cuvântul tău.”
31. Iacov a zis: „Jură-mi.” Şi Iosif i-a jurat. Apoi Israel s-a plecat cu faţa pe căpătâiul patului.

Geneza 48: 1-22
1. După aceea, au venit şi au spus lui Iosif: „Tatăl tău este bolnav.” Şi Iosif a luat cu el pe cei doi fiiai săi, Manase şi Efraim.
2. Au dat de ştire lui Iacov, şi i-au spus: „Iată că fiul tău Iosif vine la tine.” Şi Israel şi-a adunat puterile, şi s-a aşezat pe pat.
3. Iacov a zis lui Iosif: „Dumnezeul Cel Atotputernic mi S-a arătat la Luz, în ţara Canaan, şi m-a binecuvântat.
4. El mi-a zis: „Te voi face să creşti, te voi înmulţi, şi voi face din tine o ceată de popoare; voi da ţara aceasta seminţei tale după tine, ca s-o stăpânească pentru totdeauna.
5. Acum, cei doi fii, cari ţi s-au născut în ţara Egiptului, înainte de venirea mea la tine în Egipt, vor fi ai mei; Efraim şi Manase vor fi ai mei, ca şi Ruben şi Simeon.
6. Dar copiii, pe cari i-ai născut după ei, vor fi ai tăi; ei vor purta numele fraţilor lor în partea lor de moştenire.
7. La întoarcerea mea din Padan, Rahela a murit pe drum lângă mine, în ţara Canaan, la o depărtare bunicică de Efrata; şi am îngropat-o acolo, pe drumul care duce la Efrata, sau Betleem.”
8. Israel s-a uitat la fiii lui Iosif, şi a zis: „Cine sunt aceştia?”
9. Iosif a răspuns tatălui său: „Sunt fiii mei, pe cari mi i-a dat Dumnezeu aici.” Israel a zis: „Apropie-i, te rog, de mine, ca să-i binecuvintez.”
10. Ochii lui Israel erau îngreuiaţi de bătrâneţă, aşa că nu mai putea să vadă. Iosif i-a apropiat de el; şi Israel i-a sărutat, şi i-a îmbrăţişat.
11. Israel a zis lui Iosif: „Nu credeam că am să-ţi mai văd faţa, şi iată că Dumnezeu m-a făcut să-ţi văd şi sămânţa.”
12. Iosif i-a dat la o parte de lângă genunchii tatălui său, şi s-a aruncat cu faţa la pământ înaintea lui.
13. Apoi Iosif i-a luat pe amândoi, pe Efraim cu mâna dreaptă, la stânga lui Israel, şi pe Manase cu mâna stângă, la dreapta lui Israel, şi i-a adus aproape de el.
14. Israel şi-a întins mâna dreaptă şi a pus-o pe capul lui Efraim, care era cel mai tânăr, iar mâna stângă a pus-o pe capul lui Manase; înadins şi-a încrucişat mânile astfel, căci Manase era cel dintâi născut.
15. A binecuvântat pe Iosif, şi a zis: „Dumnezeul, înaintea căruia au umblat părinţii mei, Avraam şi Isaac, Dumnezeul, care m-a călăuzit de când m-am născut, până în ziua aceasta,
16. Îngerul, care m-a izbăvit de orice rău, să binecuvinteze pe copiii aceştia! Ei să poarte numele meu şi numele părinţilor mei, Avraam şi Isaac, şi să se înmulţească foarte mult în mijlocul ţării!”
17. Lui Iosif nu i-a venit bine când a văzut că tatăl său îşi pune mâna dreaptă pe capul lui Efraim; de aceea a apucat mâna tatălui său, ca s-o ia de pe capul lui Efraim, şi s-o îndrepte pe al lui Manase.
18. Şi Iosif a zis tatălui său: „Nu aşa, tată, căci acela este cel întâi născut; pune-ţi mâna dreaptă pe capul lui.”
19. Tatăl său n-a vrut, ci a zis: „Ştiu, fiule, ştiu; şi el va ajunge un popor, şi el va fi mare; dar fratele lui cel mai mic va fi mai mare decât el; şi sămânţa lui va ajunge o ceată de neamuri.”
20. El i-a binecuvîntat în ziua aceea, şi a zis: „Numele tău îl vor întrebuinţa Israeliţii când vor binecuvânta, zicând: „Dumnezeu să Se poarte cu tine cum S-a purtat cu Efraim şi cu Manase!” Şi a pus astfel pe Efraim înaintea lui Manase.
21. Israel a zis lui Iosif: „Iată că în curând am să mor! Dar Dumnezeu va fi cu voi, şi vă va aduce înapoi în ţara părinţilor voştri.
22. Îţi dau, mai mult decât fraţilor tăi, o parte, pe care am luat-o din mâna Amoriţilor cu sabia mea şi cu arcul meu.”

Geneza 49: 1-28
1. Iacov a chemat pe fiii săi, şi a zis: „Strângeţi-vă, şi vă voi vesti ce vi se va întâmpla în vremile cari vor veni.
2. „Strângeţi-vă, şi ascultaţi, fii ai lui Iacov! Ascultaţi pe tatăl vostru Israel!
3. Ruben, tu, întâiul meu născut, Puterea mea şi pârga tăriei mele, Întâiul în vrednicie, şi întâiul în putere,
4. Năvalnic ca apele, - tu nu vei mai avea întâietatea! Căci te-ai suit în patul tatălui tău, Mi-ai spurcat patul, suindu-te în el.
5. Simeon şi Levi sunt fraţi; Săbiile lor sunt nişte unelte de sâlnicie.
6. Nu vreau să intre sufletul meu la sfaturile lor, Nu vreau să se unească duhul meu cu adunarea lor! Căci, în mânia lor, au ucis oameni, Şi, în răutatea lor, au tăiat vinele taurilor.
7. Blestemată să fie mânia lor, pentrucă a fost prea turbată, Şi furia lor, căci a fost prea sălbatică! Îi voi împărţi în Iacov, Şi-i voi risipi în Israel.
8. Iudo, tu vei primi laudele fraţilor tăi; Mâna ta va apuca de ceafă pe vrăjmaşii tăi. Fiii tatălui tău se vor închina până la pământ înaintea ta.
9. Iuda este un pui de leu. Tu te-ai întors de la măcel, fiule! Iuda îşi pleacă genunchii, se culcă întocmai ca un leu, Ca o leoaică: cine-l va scula?
10. Toiagul de domnie nu se va depărta din Iuda, Nici toiagul de cârmuire dintre picioarele lui, Până va veni Şilo (Adică: Mesia.), Şi de El vor asculta popoarele.
11. El îşi leagă măgarul de viţă, Şi de cel mai bun butuc de viţă mânzul măgăriţei lui; Îşi spală haina în vin, Şi mantaua în sângele strugurilor.
12. Are ochii roşi de vin, Şi dinţii albi de lapte.
13. Zabulon va locui pe ţărmul mărilor, Lângă limanul corăbiilor, Şi hotarul lui se va întinde înspre Sidon.
14. Isahar este un măgar osos, Care se culcă în grajduri.
15. Vede că locul unde se odihneşte este plăcut, Şi că ţinutul lui este măreţ; Îşi pleacă umărul subt povară, Şi se supune birului.
16. Dan va judeca pe poporul său, Ca una din seminţiile lui Israel.
17. Dan va fi un şarpe pe drum, O năpârcă pe cărare, muşcând călcâiele calului, făcând să cadă călăreţul pe spate.
18. În ajutorul Tău, nădăjduiesc, Doamne!
19. Peste Gad vor da iureş cete înarmate, Dar şi el va da iuruş peste ele şi le va urmări.
20. Aşer dă o hrană minunată; El va da bucate alese împăraţilor.
21. Neftali este o cerboaică slobodă: Rosteşte cuvinte frumoase.
22. Iosif este vlăstarul unui pom roditor, vlăstarul unui pom roditor sădit lângă un izvor; ramurile lui se înalţă deasupra zidului.
23. Arcaşii l-au aţâţat, au aruncat săgeţi, Şi l-au urmărit cu ura lor.
24. Dar arcul lui a rămas tare, Şi mâinile lui au fost întărite De mâinile Puternicului lui Iacov: Şi a ajuns astfel păstorul, stânca lui Israel.
25. Aceasta este lucrarea Dumnezeului tatălui tău, care te va ajuta; Aceasta este lucrarea Celui Atotputernic, care te va binecuvânta Cu binecuvântările cerurilor de sus, Cu binecuvântările apelor de jos, Cu binecuvântările ţâţelor şi ale pântecelui mamei.
26. Binecuvântările tatălui tău Întrec binecuvântările părinţilor mei, şi se înalţă Până în creştetul dealurilor vecinice: Ele să vină peste capul lui Iosif, Peste creştetul capului domnului fraţilor săi!
27. Beniamin este un lup care sfăşie; Dimineaţa, mănâncă prada, Iar seara, împarte prada răpită.”
28. Aceştia sunt toţi ceice alcătuiesc cele douăsprezece seminţii ale lui Israel. Şi acestea sunt lucrurile, pe cari li le-a spus tatăl lor, când i-a binecuvântat. I-a binecuvântat, pe fiecare cu o binecuvântare deosebită.

Epistola către Evrei 4: 14-16
14. Astfel, fiindcă avem un Mare Preot însemnat, care a străbătut cerurile - pe Isus, Fiul lui Dumnezeu - să rămânem tari în mărturisirea noastră.
15. Căci n-avem un Mare Preot, care să n-aibă milă de slăbiciunile noastre; ci unul care în toate lucrurile a fost ispitit ca şi noi, dar fără păcat.
16. Să ne apropiem dar cu deplină încredere de scaunul harului, ca să căpătăm îndurare şi să găsim har, pentruca să fim ajutaţi la vreme de nevoie.

Evanghelia după Matei 5: 7
7. Ferice de cei milostivi, căci ei vor avea parte de milă!

Epistola sobornicească a lui Iacov 2: 12-13
12. Să vorbiţi şi să lucraţi ca nişte oameni cari au să fie judecaţi de o lege a slobozeniei:
13. căci judecata este fără milă pentru celce n-a avut milă; dar mila biruieşte judecata.

Epistola intâi sobornicească a lui Petru: 3: 8
8. Încolo, toţi să fiţi cu aceleaşi gânduri, simţind cu alţii, iubind ca fraţii, miloşi, smeriţi.

- Ne gasiţi si pe Facebook.

- Dacă vă place site-ul web: www.cantari.de - Este un web site bun!: Faceți doar un link către noi - Va rugăm întroduceţi codul pe website-ul dvs.

Preluare Cod - Doar Text - Va rugăm întroduceţi codul pe website-ul dvs.


- Promovare online | Pentru mai multe detalii accesaţi linkul urmator:

- Posteaza un mesaj sau scrie o impresie pe noua ta pagina Facebook.